Ministrul Culturii, Corina Șuteu: Un nou manager la ONB nu va fi numit înainte de 20 mai. Ce a spus de propunerea vicepremierului Vasile Dîncu

Corina Șuteu, noul ministru al Culturii, a fost invitata emisiunii "După 20 de ani", difuzată de Pro TV dminică, de la ora 10:00, unde a vorbit despre prioritățile mandatului său, dar și despre criza de la Opera Română din București, precizând că noul manager ONB va fi numit după 20 mai.
Potrivit declarațiilor din cadrul emisiunii moderate de Cristian Leonte, ministrul a considerat foarte bună propunerea vicepremierului Vasile Dîncu în legătura cu preluarea interimatului ONB de către Beatrice Rancea, afirmând că aceasta este "o persoană care simte instituția, care provine din domeniu și care își dorește să se pună în sprijinul domeniului". De asemenea, în susținerea declarației că Beatrice Rancea este "o propunere foarte bună", a menționat că sunt de luat în calcul activitatea acesteia "din toată cariera, dar mai ales de la Opera din Iași".
"Și acest tip de energie, acest tip de dedicație e foarte necesar că să rezolvi probleme delicate. De altfel, va fi literalmente responsabilitatea ei (...) să regleze o serie din problemele importante. Eu, ca ministru, nu intenționez să mă mai amestec în asta", a adăugat ministrul Culturii.
Moderatorul Cristian Leonte a întrebat-o despre "tulburarea" de la Operă și de ce s-a ajuns în această situație, iar ministrul a spus că unul dintre motive este salarizarea slabă, adăugând că ar trebui ca opera "să fie locul în care să vină creativii cei mai buni, cei mai performanți și să fie plătiți corect pentru ceea ce fac". Însă, în momentul de față, "există decalaje, există o imposibilitate de a găsi soluții legale (privind aceste aspecte, n.r.)", potrivit opiniei noului ministru.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură
Persoane: Corina Șuteu Vasile Dîncu
Locații: București
Subiecte: Scandal la Operă
Organizații: Ministerul Culturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)