Mircea Diaconu lansează un proiect care urmărește constituirea unei rețele naționale de repere ale civilizației spațiului românesc: Memoria colectivă este creator de identitate națională

Sâmbătă, 9 iunie, la ora 17.00, pe platoul din fața Cazinoului din Constanța va avea loc lansarea proiectului „Rețea națională de repere ale civilizației spațiului românesc", inițiat de europarlamentarul Mircea Diaconu, se arată într-un comunicat de presă.
Proiectul presupune demararea constituirii, încă din 2018, An al Centenarului și al Patrimoniului Cultural European, a unei rețele de centre culturale și de cercetare, care să studieze, expună, dezbată și promoveze repere ale civilizației din spațiul românesc, inclusiv din afara teritoriului statului.
„Oricine a viețuit vreodată pe aceste meleaguri a adăugat ceva la ceea ce am putea numi astăzi civilizația spațiului românesc. Emanciparea politico-socială a României a folosit tot un concept cultural identitar, bazat pe istorie, pe memorie colectivă, singura care poate crea identitate națională, iar părerile despre originile și identitatea noastră glisează între dispreț de sine și mândrie exagerată, lăsând un spațiu mult prea mare populismelor, care, astăzi, coagulează energii toxice în toată Europa”, a declarat Mircea Diaconu la finele lunii aprilie, când a prezentat public pentru prima dată ideea de constituire a acestei rețele.
De atunci, reprezentanți ai unor instituții ale administrațiilor publice centrale și locale, ai mediului academic și universitar, organizații neguvernamentale la nivel național și internațional, organisme de presă și cetățeni interesați de subiect și-au arătat sprijinul față de principalele idei ale platformei prezentate. Tema organizării rețelei de centre culturale care să contribuie la consolidarea spiritului național și identitar și la renașterea culturală a țării a fost discutată de Mircea Diaconu în cadrul întâlnirilor cu cetățenii pe care le-a avut în 31 de orașe și municipii din toate regiunile istorice, pe traseul ediției 2018 a Turului României, care se va încheia sâmbătă la Constanța.
Mircea Diaconu a ales ca lansarea proiectului său să aibă loc în fața Cazinoului din Constanța pentru a atrage atenția asupra stării deplorabile în care se găsește această clădire de patrimoniu, unul dintre cele mai reprezentative simboluri pentru oraș și pentru regiune, în general.
În luna martie 2018, Cazinoul a fost inclus de Europa Nostra, principala organizație de patrimoniu de pe continent, pe lista obiectivelor de patrimoniu selectate pentru programul "Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu în 2018”. Alegerea a fost făcută ținându-se cont de valoarea patrimonială și culturală deosebită a siturilor, de pericolul iminent în care acestea se află, dar și de potențialul lor de a stimula dezvoltarea socio-economică durabilă.
„Cazinoul din Constanța este un prim reper în această propunere de proiect național. Din păcate, această clădire a devenit oarecum un simbol al inabilității noastre de a conserva și de a valorifica bogăția patrimonială a civilizației românești.
Sper ca întâlnirea de la Constanța să fie un pas important către crearea primei celule din această rețea națională. O restaurare adecvată poate transforma Cazinoul din Constanța într-un Centru Cultural pentru Dobrogea și Marea Neagră, care să se transforme într-un motor de dezvoltare pentru întreaga regiune, și să reprezinte un exemplu în organizarea altor astfel de centre culturale în România.
Este vorba, dacă vreți, despre o mișcare de renaștere culturală care să plece de la Constanța în toată țara.”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură
Persoane: Mircea Diaconu
Locații: Constanţa
Subiecte: Anul Centenarului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)