ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


V i c l e i m

(Vicleim – patru scene – Scrisă pentru copiii și nepoții mei, ca să-l joace de Crăciunul anului 1941)

„Tata a scris pentru noi acest „Vicleim”, prelucrând tema nașterii lui Iisus, întâlnită și în teatrul popular, sub același nume – Vicleim, Vifleim sau Viflaim. Sunt patru acte, patru scene „scrise pentru copiii și nepoții mei, ca să le joace de Crăciunul anului 1941”. Acesta este subtitlul notat de tata pe dosarul în care mai păstrez și astăzi textul Vicleimului, desenele, explicațiile și indicațiile „regizorale” date de el.”  (Măriuca Vulcănescu)

„Crăciunul era pentru familia mea Sărbatoarea sărbătorilor, Sărbătoarea cea mare, pregătită îndelung și așteptată cu multă vreme înainte ca primii fulgi să cadă. Era, în primul rând, o sărbătoare de familie, care se desfășura în casă, acasă, nu pe stradă, nu în piețe, nu la restaurant, ca acuma. O sărbătoare a bucuriei, pentru care toata familia se pregătea și în care fiecare avea un rol bine stabilit.

mircea-vulcanescu-vicleim

Cred că a scris Vicleimul ca să-și arate dragostea față de noi și grija de a ne învăța să-l căutăm mereu pe Iisus, întocmai precum magii în seara sfântă a nașterii Lui. L-a scris pentru a ne arăta că sărbătoarea nu vine de-a gata, că trebuie s-o celebrezi, să te pui în slujba ei, s-o trăiești ca pe ceva irepetabil și unic. O asemenea zi, cum e Crăciunul, o sărbătoare, oricare ar fi ea, nu se poate petrece oricum, la voia întâmplării. E ca un drum pe care trebuie să-l străbați, e drumul anevoios al Magilor, la sfârșitul căruia găsești împlinirea.”

Măriuca Vulcănescu

vicleim-color-copiii-vulcanescu

 

 

CHIPURILE

Trei crai de la Răsărit

vicleim-magii-desen-mircea-vulcanescu

 

Baltazar

Spirică

Poartă mustăți și barbă, de câlți ori de iarbă. E îmbrăcat într ‘un halat; decorat și înstelat.
Și mâna lui de maur, poart ‘un bulgăre de aur.

Melchior

Măriuca

E chior. Are barbă de fuior. Cu stânga ține un ulcior. Poartă șalvari și ochelari și un halat înstelat și decorat. Pe cap, poartă potcap de hârtie ascuțit, peste el coroană de carton poleit și totul învelit într ‘un turban făcut dintr ‘un tulpan. În dreapta are un ochian.

Gaspar

Sandra

Negru, tuciuriu, smolit, cu dop ars de un chibrit. Poartă și el un halat decorat și înstelat
și un turban făcut dintr ‘un tulpan. Și ca nimic nespus să nu rămăie,
în mâna lui de lămâie are un vas cu tămâie.

Curtea lui Irod

Irod

Năică

E cam nerod. Poartă haine împărătești și mustăți mari ungurești,
care se apleacă ‘n jos când privește fioros.

– Poartă coroană regală făcută de poleială.

Irodiada

Vivi

E frumoasă și are rochie de împărăteasă. Peste părul de beteală, poartă coroană de poleială.

Un soldat

Charlie

E îmbrăcat ca tot natul, dar poartă, drept cască, o mască și pentru crimă,
are spadă de scrimă.

Oastea Domnului

Îngerul

Ioana

Dalb, îmbrăcat în alb, în halat înstelat de gradel și drept aripi poartă legate din spate și de mâini două prosoape albe la fel. Sau dacă vrei să dai de cheltuială, are aripi aurite de poleială. Pe cap are o aureolă legată de frunte cu o banderolă, de carton aurit, poleit la fel.

Și drept singură așezare, îți trebuie tot timpul în fund, o pânză mare, pe care să fie pictate câteva stele argintate și la mijloc, să se vadă, o stea mai mare, cu coadă. Drept stea poți să pui un felinar de pom de Crăciun, sau o lampă de buzunar. La Irod și Irodiadă,
două jețuri ca să șeadă. Și când umblă Magii „ Velerim”, lumina trebui să cadă pe-o criptă din Vicleim.

 

SCENA I

 

O răspântie. Trei drumuri. O stea. Craii
intră pe rând.

Melchior

(vine prin dreapta și vede pe Baltazar care
vine prin stânga)

Cine ești? De unde vii?
A cui cale o ații?

Baltazar

Eu sunt Baltazar,
Rege, nu tâlhar,
Și la Babilon
Este al meu tron.

Melchior

De-i adevărat,
Că ești împărat,
Ce cauți pe drum,
La ceasul de-acum?

Baltazar

Astă noapte ‘n vis,
Cerul s’a deschis,
Și-am văzut o stea,
Pe care scria,
În cruce frumos:
„Iisus Hristos”.
Neștiind aste semne
Ce puteau să’nsemne,
Plecai după stea,
Poate voiu afla.
Dar tu cine ești
Care mă oprești?

Melchior

Eu sunt craiul Melchior,
Împărat și vrăjitor
Și Mag foarte învățat,
Ce dă tuturora sfat,
Și care citește ‘n stele,
Faptele bune și rele.
Fiindcă orice faptă ‘n lume,
Nu rămâne fără urme.
Și pentru toți cei ce se nasc și pier.
S’aprinde și se stinge o stea în cer.
Visul tău mi se pare tare ciudat,
Ceva la fel mi s’a ‘ntâmplat.
Pierdut în visurile mele,
Mă rătăcisem printre stele,
Și ‘ncercam cu ochianul meu
Să străbat pân’ la Dumnezeu;
Când, deodată, ‘n cer iscoadă,
Văzui o mândră stea cu coadă,
Care cobora spre pământ,
Mânată par’că de un vânt!
Steaua pe cer se oprea lin,
Deasupra, la Ierusalim.
Am priceput atunci îndat’
Că s’a născut un împărat,
Puternic, sfânt și înțelept,
Ocrotitor al celui drept.
Am pus deci smirnă ‘ntr’un ulcior
Și luai cărarea la picior
Să-l caut și să-l găsesc,
Să mă ‘nchin lui și să-l cinstesc.

Baltazar

Ochii mei par’că s’au deschis,
Cred că ne potrivim în vis.
Steaua ce ni s’arată sus,
E semn că s’a născut Iisus!

Melchior

Nu vrei să mergi atunci cu mine,
Să-l găsim?

(se aude un sgomot)

Baltazar

Ba vreau!

Melchior

Dar ia stai! Cine vine?

(Gaspar intră prin stânga)

Gaspar

V’am ascultat vorbind
(către Melchior)
iartă!
Și eu sunt rege, dar de șatră
Și-alerg cerșind din poartă ‘n poartă,
Că sărăcia nu mă iartă.
Neștiind unde mă mai duce,
Poposii colea la răscruce.
Și-am dat în bobi cu linte fiartă,
Să-mi aflu soarta ‘n oala spartă.
Când colo, ‘n loc să se încurce,
Bobii s’au risipit în cruce.
Am stat mult timp la ‘ndoială,
Ce ‘nseamnă aiastă rânduială?
Însă când v’am auzit,
Gândul mi s’a limpezit,
Și din graiul vostru-ales,
Semnul sfânt am înțeles:
Undeva pe lume,
S’a născut anume,
Un mândru fecior,
Domn mântuitor,
Care s’a întrupat,
Astăzi minunat,
Și pentru sărac,
Și pentru bogat,
Și pentru țigan,
Și pentru ‘mpărat,
Să scape de chin,
Pe orice creștin.

(tainic, către ceilalți, care se apropie
de el)

Dar aici i-un cui,
Pe care vi-l spui:
Ca să-i mântuiască,
Au să-l răstignească!

Baltazar

(se dă înapoi înspăimântat)

Vai, dar cum se poate?

Melchior

(acelaș joc)

Vorbești fără șir!
Cum poate fi pruncul, rege și martir?

Gaspar

(tainic, apropiindu-i iarăș)

Asta-i o minune,
Ce nu v’o pot spune.
Hai să-l căutăm,
Poate că aflăm.

(Se aprinde steaua pe cer).

Baltazar

Uite steaua, s’a mișcat!

Melchior

Par’că s’a și apropiat!

Gaspar

Uite steaua! Ce mai stea!
Hai degrabă după ea!

(Pleacă prin fund, spre stânga și în
timp ce se schimbă scena,
se aude cântând: „Trei păstori se întâlniră”).

 

SCENA II

Un palat. Două tronuri. O straje. Irod
și Irodiada stau pe tron.
Soldatul stă la dreapta în fața tronului.
(Se aude sgomot mare afară).

Irod

Irodiadă, Irodie
Cine face atâta gălăgie?

Soldatul

Ce să fie stăpâne? Au venit
Trei Crai de la Răsărit.
Prin tot târgul au umblat
Și pe toată lumea au întrebat:
Unde s’a născut un împărat?

Irodiada

Cine să fie oare, cine?
Nu ești tu regele? Nu se cuvine
Să se închine toti întâi la Tine?
Ce alt împărat s’a născut? De unde vine?

Irod

Aduceți-i aici degrabă,
Vreau să știu cu ce fel de treabă
Au venit? Și cine vrea să fie
Stăpân la mine în împărăție?

Soldatul

Iată-i!

(Magii vin, se închină lui Irod).

Irod

(către Magi)

Trei crai de la Răsărit,
Care pân’aici ați venit,
Sunteți chipuri pământești,
Sau năluci mari îngerești?
Spuneți-mi ce căutați,
Și ‘ncotro Vă îndreptați?

 

Baltazar

Am plecat din Assiria,

Melchior

Pertida,

Gaspar

Etiopia,

Melchior

Ca să aflăm pe Messia,

Gaspar

Cel prezis de Eremia.

Melchior

Semn în cer s’a arătat,
Că se naște-un împărat.

Gaspar

Și din fund de Răsărit,
Spre stea am călătorit,

Melchior

Să-l aflăm și să-l urmăm.
Și lui să ne închinăm.

Gaspar

Dar aici dac’am ajuns,
Steaua ‘n nor ni s’a ascuns

Melchior

Semnul dacă-l știi ceti,
Domnul s’a născut aici.

Irod

Eu sunt Irod împărat,
Și aici e-al meu palat,
Domnesc în țara peste care am fost așezat,
Și cred în zeii pe care i-am apucat,
În zeii zeilor,
Ai fariseilor,
Ai cărturarilor,
Și-ai Saducheilor.
Dacă în pasul vostru nu e viclenie,
Împăratul căutat sunt eu,
Și trebuie să Vă închinați mie!

Gaspar

Prea luminate împărate,
Și noi suntem stăpânitori de gloate.
Dar dacă proorociile,
Își au toate tăriile
Domnul căruia ne ‘nchinăm,
E un prunc neștiut, și pe el vrem să-l aflăm!

Irod

Ce mă tot amăgiți cu proorocia?
Una știu. Că sunt singur Împărat,
Aici. Și că-i a mea toată moșia,
Pe care o ați călcat, în lung și’n lat,
Vorbind fără de cuviință,
De lucruri despre care n’aveți știință,

Baltazar

Pentru asemenea știință,
Mai trebuie și credință.

Irodiada

De ce știință și de ce semne
vorbiți?

Irod

Eu știu ce-am apucat,
Și degeaba încercați să mă zăpăciți,
Cu vorbe pe care numai voi le ghiciți.

Irodiada

Regele ‘n văzul tuturor e uns;
De ce ar fi Regele vostru ascuns?

Irod

Una să știți: Eu apăr ce-am preluat,
Și dacă ridicați alt împărat,
Aflați că a mea urgie,
Îl va lovi cu strășnicie.

Melchior

Chiar de vei cuteza, să știi că-i greu,
Să te împotrivești lui Dumnezeu.

Irod

(poruncitor, către ostaș)

Soldați înarmați! Degrabă îi luați,
Și’n temniță îi băgați!

(Soldatul se repede spre Magi.
Dar îngerul îi taie calea. Se aud tunete și se vad fulgere).

Irod

Ce semne ciudate!
Magii ăștia umblă cu puteri necurate.

Irodiada

(pentru sine)

Dar dacă vor fi având dreptate?
Ei în temniță pot pieri,
Și împăratul nou tot se va ivi!

(către Irod)

Împărate, Prea luminate,
Ascultă-mă, fă bunătate,
Oaspeții tăi îi cinstește,
Cum e de cuviință bătrânește.
Și cu puțină viclenie,
Poți afla mai mult decât cu strășnicie!

Irod

(reculegându-se, către Magi)

Voi zeii zeilor,
Și fariseilor,
Și cărturarilor,
Care căutati în stele,
Și vă amestecați în treburile mele,
Dacă ce spuneți voi e adevărat,
Și dacă s’a născut un Împărat,
Căutați-l și dacă-l găsiți,
Și pe mine să mă vestiți,
Că vreau și eu să vin
La el și să I mă închin.

 

(Magii ies)
(către soldați)

Soldați înarmați,
Degrabă să-i urmați,
Și ‘n orice casă se vor duce,
Faceți pe ușă câte-o cruce.
La noapte, pe ‘ntuneric, peste tot intrați,
Și toți pruncii mai mici de un an îi înjunghiați.
Plecați, marș, și executați!…

(către Irodiada)

Acum, cu toată știința lor,
Tot eu o să rămân stăpânitor!

(în timp ce se schimbă scena,
se aude cântând: „O puternice Iroadel”).

 

SCENA III

La ieslea din Vicleim. Întunerec. Magii dorm sub
stele. Lumina lor palidă îi luminează numai pe ei. Se aude cântând: „Dacă
Magii au plecat!”

Baltazar

(deșteptându-se)

Credeți că mai avem mult de umblat,
Pân’ să aflăm pe-al lumii Împărat?

Melchior

(la fel)

De când am fost plecați de la Irod,
Nu a rămas necercetat un colț de pod.

Gaspar

(urmând)

Dar steaua de sub nori nu vrea să iasă,
Și noi degeaba căutăm din casă ‘n casă

(Se aprinde steaua deasupra, luminând și pe
înger, care apare în fața lor.
Lumina ieslei se aprinde într’ o parte).

 

Îngerul

Voi, trei Crai de la Răsărit,
Ce spre stea ați călătorit,
Pruncul atâta căutat,
Nu s’a născut într’un palat.
Cel ce va scăpa lumea de nevoi,
S’a născut într’un staul printre boi.
În jurul lui, păstori și îngeri cânt:
Domnului slavă, pace pe pământ.

Magii

(cad în genunchi și cântă: „O ce
veste minunată!”
)

Baltazar

(înaintând spre lumină)

Stăpâne, eu sunt craiul Baltazar,
Și ți-am adus un bulgăre în dar,
Scos din pământ, dar fața-i lucitoare,
Pare că fură razele din soare.

Melchior

Eu smirnă ti-am adus.

 

Gaspar

Și eu tămâie,
Ca mirosul ei bun să te mângâie.

Îngerul

(către Magi)

Trei Crai de la Răsărit.
Care bine ati venit,
Întoarceti-vă acum,
Însă luați-o pe alt drum,
Pentru că Irod Împărat,
A pus gând rău pruncului minunat.

(către mumă)

Iar tu Iosife și Mărie,
Fiți gata de călătorie,
Puneți pruncul pe o asină,
Și fugiți în țară streină!

 

(în timp ce se schimbă scena, se aude
cântând: „Nouă azi ne-a răsărit”)

 

SCENA IV

Palatul lui Irod din scena a II-a. Irod și
Irodiada stau pe tron.
Soldatul stă în fund, la dreapta, îngerul la stânga tronului.
(Se aude din nou cântând: „O puternice Iroade”)

Irod

Soldați fără minte, ce-ati făcut,
Urma celor trei Crai de ați pierdut?

Soldatul

Stăpâne, porunca ți-am ascultat
Și pe toți copiii din țară i-am înjunghiat!
Dar pe Magi i-am căutat în zadar.
Dumnezeu a scăpat pe cel cu har.
Un înger a șters urmele lui,
Să-l prindă n’a fost cu putință nimănui.
El a plecat în Eghipet departe,
Și acum, un pustiu de el te desparte.

Irod

(deznădăjduit)

Așadar, e viu, Împăratul, viu!
Ce să fac să-mi scap tronul, nu mai știu.
Ajutați-mă, ajutați-mă ostași!
Am ajuns în zadar un ucigaș.

Soldatul

(aspru)

Nu-ți mai putem ajuta cu nimic.
Noi te putem apăra de inamic,
Dar de cugetul tău, nu putem
Să te apărăm, chiar dacă vrem.

 

Irod

(rugător și sfâșietor)

Irodiadă, vino-mi tu în ajutor,
Simt că ard, că mă prăpădesc, că mor!

Irodiada

(ca de piatră)

Nici eu nu am nici o putere să-ți ajut.
Ai rămas singur, cu răul pe care l-ai făcut.

(Se aud afară țipete de copii)

Irod

Vai de mine, vai ce viată amară!
De acum eu nu mai pot privi afară,
Fără să aud țipetele celor înjunghiați.
Astupați-mi urechile…Astupați!
De-acum nu-mi voiu mai putea găsi somnul

Îngerul

(luminându-se, deodată, către Irod)

Așa e, dac’ai mâniat pe Domnul!
El singur te mai poate ajuta
Și numai dacă te căiești de fapta ta!
Când lumea se va mântui prin jertfa Lui,
Domnul va șterge lacrima oricui.
Iar vaietele pruncilor spre cer,
Se vor preface ‘n cântece de Ler’.

Irod

Doamne, credeam că rostu-mi pe pământ
Este să apăr vechiul legământ
Orbit am fost să nu văd slava Ta,
N’am drept la milă. Fie voia Ta!

Îngerul

(întorcându-se spre lumea care privește)

Iar voi, care astă-seară ascultați,
De la ce vedeți acum, pildă să luați
Voia lui Dumnezeu în toate să ‘mpliniți,
Dacă voiți să trăiti fericiți.

(Se stinge lumina și se aude cântând:
„Astăzi s- a născut Hristos!”
)

sfârșit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

vicleim-mircea-vulcanescu-astazi-s-a-nascut-hristos

Descărcați de aici:

Mircea Vulcanescu – Vicleim – PDF - Editura Crater

Măriuca Vulcănescu

Dna Mariuca Vulcanescu - Foto Victor Roncea

„Crăciunul era pentru familia mea Sărbatoarea sărbătorilor, Sărbătoarea cea mare, pregătită îndelung și așteptată cu multă vreme înainte ca primii fulgi să cadă. Era, în primul rând, o sărbătoare de familie, care se desfășura în casă, acasă, nu pe stradă, nu în piețe, nu la restaurant, ca acuma. O sărbătoare a bucuriei, pentru care toata familia se pregătea și în care fiecare avea un rol bine stabilit.

Tata a scris pentru noi acest „Vicleim”, prelucrând tema nașterii lui Iisus, întâlnită și în teatrul popular, sub același nume – Vicleim, Vifleim sau Viflaim. Sunt patru acte, patru scene „scrise pentru copiii și nepoții mei, ca să le joace de Crăciunul anului 1941”. Acesta este subtitlul notat de tata pe dosarul în care mai păstrez și astăzi textul Vicleimului, desenele, explicațiile și indicațiile „regizorale” date de el. Am jucat Vicleimul, povestea drumului magilor care-l căutau pe Pruncul Iisus, doar în 41 și 42, apoi războiul și alte întâmplări au făcut să nu-l mai putem juca. Dar, dacă mă gândesc acum la acei ani, cred că acelea au fost cele mai frumoase Crăciunuri din viața mea și a surorilor mele, Vivi și Sandra, și din viața familiei noastre. Am jucat sceneta în fața rudelor adunate în salon. Eu am fost magul Melchior, Sandra a fost Gașpar, iar Vivi, sora mai mare, din prima căsătorie a tatii, era Irodiada. Celelalte personaje erau jucate de verii noștri și de un vecin, care a devenit peste ani cumnatul meu, căsătorindu-se cu Sandra.

Mariuca, Sandra, Vivi

Mariuca, Sandra, Vivi

Iar tata, bineînțeles, a fost nu numai autorul textului, dar și corepetitorul, și regizorul, scenograful și sufleurul. El a fost sufletul acestui joc al nostru, sufletul întregii sărbători și, chiar dacă era ocupat, căci era subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe, își făcea timp pentru toate aceste pregătiri. Și ca să închei acest răspuns, cred că a scris Vicleimul ca să-și arate dragostea față de noi și grija de a ne învăța să-l căutăm mereu pe Iisus, întocmai precum magii în seara sfântă a nașterii Lui. L-a scris pentru a ne arăta că sărbătoarea nu vine de-a gata, că trebuie s-o celebrezi, să te pui în slujba ei, s-o trăiești ca pe ceva irepetabil și unic. O asemenea zi, cum e Crăciunul, o sărbătoare, oricare ar fi ea, nu se poate petrece oricum, la voia întâmplării. E ca un drum pe care trebuie să-l străbați, e drumul anevoios al Magilor, la sfârșitul căruia găsești împlinirea.”

vicleim-mircea-vulcanescu

Surse: Sf. Ioan Iacob Hozevitul

MĂRTURISITORII / Cuvântul Editorului de pe coperta a IV-a a minunate lucrări editate de dl. Ion Papuc la Editura Crater: