ActiveNews a început un serial despre scrierile lui Nae Ionescu. Marele filozof român, considerat părintele celei mai strălucite generații de intelectuali dată de România modernă, este în opinia noastră mereu actual. De două ori pe săptămână vom posta articole cu texte integrale ale lui Nae Ionescu, care ating subiecte variate: de la guvernarea țării, la ortodoxie sau politica externă. Evident că în analizarea textelor trebuie ținut cont de perioada în care au fost publicate și de realitățile de-atunci, pentru a nu se înțelege altceva. Textele sunt transcrise din volumul "Drumurile destinului românesc", apărut la editura Vremea și respectă grafia folosită de editori. Pentru a citi toate episoadele acestui serial, faceți click pe numele filozofului din căsuța de sub articol.

Rumania somptuora

Bugetul țării românești,așa cum e el astăzi, e departe de a acoperi nevoile statului; iar contribuabilul român e și el departe de a putea răspunde obligațiilor pe care i le impune acest buget.

Asta însemnează că există o disproporție flagrantă între necesitățile statului - așa cum le socotim noi - și forța contribuabilului. Pricina acestei disproporții este, logic, dublă: odată sărăcia contribuabilului, a doua oară cheltuieli exagerate ale statului. Iar cea de a doua, desigur cea mai însemnată și mai semnificativă.

"Cheltuielile exagerate ale Statului" nu trebuie să însemneze numaidecât risipa banului public sau jaful în buget. Și asta e ceva, desigur. Dar coeficientul acestei risipe - oricât de mare ar fi dezorganizarea noastră - e aproape disperat față de risipa rezultând din însăși structura statului românesc actual.

Ce vrem să spunem? Că schelăria statului nostru, așa cum rezultă ea din buget și așa cum a fost imaginată de politica noastră de până acum, nu este deloc adaptată nici nației, nici țării. Că aparatul nostru de stat este gândit cu totul peste alte realități și pe alt moment al civilizației românești decât cel în care se află efectiv rasa noastră.

Ambiția noastră și intenția noastră  au fost să creăm un stat tehnic-juridic, modern, așa cum au, de pildă, un stat francezii, englezii sau belgienii. Noi nu ne-am gândit că statul crește din condițiile realității și că - organic adecvat acestora - el trebuie să corespundă în fiecare clipă momentului istoric. De aci discrepanța între stat și realitate, de aici dezechilibrul între necesitățile bugetare și puterea de plată a contribuabilului, de aici cheltuirea fără folos a unui enorm procent din sumele stoarse sărăciei noastre.

Se vorbește astăzi de necesitatea unei politici de realități și de curaj? Să începem prin a privi lucrurile în față. Ce însemnează țara românească? Un pământ în care - ca și în coloniile africane - zac imense bogății, și un popor care din punct de vedere al evoluției lui stă încă în epoca pământului ars. Nu e vorba să supărăm pe cineva. Virtuțile si posibilitățile tărănești le înțelegem și le iubim noi cel puțin tot atât cât patrioții români. Asta nu ne împiedică însă - ba dimpotrivă, ne obligă - să spunem lucrurilor pe lume. S-a gândit cineva câtă deosebire este între ceramica pe care o adună săpăturile stațiunii preistorice de la Cucuteni de lângă Iași și olăria pe care o lucrează astăzi țăranii? Atunci de ce să mai vorbim de stat modern? Pe ce să construim statul modern?

Este adevărat că la țară fetele poartă astăzi ciorapi de mătase, care dacă nu sunt chiar 44, apoi nici mult nu le lipsește; precum iarăși e adevărat că, grație d-lui Vaida, moș Stan Piele-Lungă din Chirnogi ascultă la Radio muzică de Albeniz sau Schonberger. Dar asta le folosește și corespunde unor nevoi reale în aceeași măsură în care folosește efectiv țării întreținerea a patru universități și crearea pletorei de "intelectuali" care aleargă astăzi după un post de...agent în garda financiară, atunci când satele sunt pompate de cele mai istețe inteligențe.

Ce vrem să spunem? Că totul pornește la noi din neînțelegere și prejudecată. Dacă vei spune cuiva astăzi că e ridicol și primejdios să ceri Operei române un Tristan și Isolda ca la Prinz-Regenten Theater (Important teatru de operă din Munchen) și că e un motiv de îngrijorare dacă Opera ar izbuti să-ți realizeze această minune într-o țară în care întrebuințarea săpunului sau a zahărului e așa de redusă - ți se va răspunde că ești...obscurantist. "Pentru că te refuzi bunurilor culturii." Mă refuz? Oamenii aceștia nu înțeleg că o asemenea cultură nu e cultură pentru că nu crește din sufletul nostru; ci e pur și simplu un "Ersatz" (înlocuitor, în limba germană în text) pentru cei câțiva evoluați care nu pot trece în fiecare lună granițele țării.

Nu înțeleg că cultura nu însemnează numai implicarea unor anumite forme, ci un fel de echilibru lăuntric al omului, obținut prin precumpănirea spiritualului. Că mai cult este deci un ignorant în care forțele se îmbină armonic și organizat - un simplu țăran de la oi, crescut din pământ și adaptat condițiilor lui reale de existență - decât un  învățat în care bat toate vânturile lumii și care se clatină pe picioare pentru că centrul lui de greutate e rău așezat.

Și așa se întâmplă și cu statul. Statul nostru o fi el modern, după toate ministerele pe care le are, după toate instituțiile pe care le-a creat, după toate principiile "constitutive" pe care le-a înscris în pactul fundamental. Dar nu e statul nostru.

Adică nu pune în valoare realitățile noastre. Tot ceea ce cheltuim (peste 80% din buget!) constituie un capitol de cheltuieli somptuoare, pentru întreținerea acestui stat modern - ca să fim în rând cu lumea bună! - care însă ni se potrivește nouă și ne folosește nouă cum folosește "'țilindrul" și gulerul scrobit regelui din Dahomey, îm Dahomey.

Asta e. Degeaba vom încerca să mai stoarcem ceva din contribuabil dacă acestei operații nu-i corespunde o refacere a bugetului pe bază de realități. Să înțelegem în sfârșit că orice cheltuială care nu se încadrează în civilizația pământului ars este cheltuială somptuoară. Căt o să mai urmăm pe calea asta?

Cuvântul, 8 septembrie 1930