În 1970, a susținut teza de doctorat în drept „Evoluția noțiunii de suveranitate”, precum și teza de doctorat în filologie „Renașterea - Umanismul - Dialogul artelor”. Până în 1982, a fost, pe rând, asistent (1948), lector, conferențiar și profesor (din 1971), iar din 1975 - șef al Catedrei de Literatură Comparată la Universitatea din București. Concomitent, până în 1957, a fost redactor la Editura pentru Literatură. De asemenea, a fost cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” din București, iar în perioada 1973-1994 s-a aflat la conducerea acestui institut.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (vicepreședinte, din 1970), al Comitetului Național Român de Literatură Comparată (președinte, 1975), al Biroului executiv al International Comparative Literature Association (1973-1979), al Academiei Europene de Științe și Arte din Paris (1990), al „Academia Europea” din Londra (1993), al Comitetului Executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979). A fost director al „Accademia di Romania” din Roma, în perioada 1991-1997.

Autoare a numeroase volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, sinteze, memorialistică, de prefețe ori postfețe la ediții din operele unor mari scriitori români și străini, dar și reputat eminescolog, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a creat o operă impresionantă, din care amintim: „Contemporanul și vremea sa” (1959), „Influențe shakespeariene în trilogia dramatică a lui Delavrancea” (1962), „Ion Creangă” (1963), „Eminescu” (1963), „Renașterea: Umanismul și dialogul artelor” (1971), „Antologia poeziei românești” (1974), „Eminescu. Cultură și creație” (1976), „Itinerarii prin cultură” (1982), „Eminescu și romantismul german” (1986; 1999), „Eminescu. Viața, Opera, Cultura” (1989), micromonografia „Ștefan Luchian” (1993). Pe lângă acestea, a realizat, singură sau în colaborare, lucrările: „Muzica și literatura” (I-II, 1986, 1987, 1994), „Scriitorii români”, „Eminescu și muzica” (1989), dar și peste 200 de studii apărute în reviste prestigioase din țară și din străinătate. A fost director al revistei „Synthesis” și al „Revistei de istorie și teorie literară” și a colaborat la revistele „Secolul 20”, „România literară”, „Manuscriptum”.

De-a lungul timpului, a fost distinsă cu numeroase premii, printre care: Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1986, 1989), Premiul Herder (1988), Premiul „Adelaide Ristori”, pentru activitatea culturală din Italia (1993, Roma); Premiul internațional „Pleiade” pentru colaborarea între popoare (1994, Roma). De asemenea, a fost decorată cu Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de comandor (1978), Ordinul bulgar „Sf. Chiril și Metodiu” (1977), Ordinul național „Pentru Merit” (2003).

La 1 martie 1974, a devenit membru corespondent al Academiei Române, apoi, din 22 ianuarie 1990, membru titular, iar în perioada 2 februarie 1990-18 februarie 1994 a fost vicepreședinte al acestei prestigioase instituții.

După 1989 s-a retras la Mănăstirea Văratec din județul Neamț, iar în 2005 a fost călugărită de Părintele Justin Pârvu, devenind Maica Benedicta. Un an mai târziu, la 5 mai 2006, a murit la Mănăstirea Văratec și a fost înmormântată, conform dorinței sale testamentare, la Mănăstirea Putna.

Scrierile academicianului Zoe Dumitrescu-Bușulenga aparțin acelei categorii de opere care nu cad în uitare odată cu trecerea timpului, ci își reîmprospătează utilitatea pentru noile generații, care au nevoie să descopere adâncurile acestor opere.

 

În fiecare an Mănăstirea Putna organizează un colocviu despre Opera Maicii Benedicta și a lui Mihai Eminescu, ce mult l-a iubit.