După oameni și păsări, m-am gândit să vă spun o nepoveste pe care am auzit-o deunăzi. Nepovestea este o narațiune inventată atent, laborios, de niște nepovestitori. Pe asta am auzit-o într-o călătorie fantastică în lumea tristă și însingurată a celor-care-nu.

Plecasem dis-de-dimineață pe mare. Vântul se întețise atât de tare încât începuse să miște amenințător barca. M-am uitat spre țărm și acolo furtuna era atât de puternică încât smulgea deja copaci, strica poduri și dărâma statui. Nori negri se adunaseră amenințători sub cerul roșu ca focul. Prin ceața brăzdată de fulgere am vazut cum vine spre mine o barcă mică, fără cârmă și fără catarg. Se mișca totuși drept pe apă, de parcă ar fi avut un fir care o trăgea pe dedesubt, imprimându-i o direcție.    

Am aruncat ancora și am făcut semne cu mâinile pe deasupra capului, strigând. În mijlocul furtunii, barca s-a oprit lângă mine și de sub punte a scos capul un personaj care semăna cu un țap: barbă și păr creț, puțină chelie. Parcă zâmbea. 

-Ce faci?, l-am întrebat. Nu ți-e frică de furtună? 
-Mă întorc de peste marea cea mare ca să-i învăț pe oameni nepovestea. 
-Nu stiu ce-i aia, eu am crescut cu povești. 
-Vino la mine în barcă și îți voi spune. 
-Barca ta e cam șubredă, mai bine stăm fiecare la locul lui. Să tragem la țărm până se potolește furtuna.
Am vâslit împreună spre țărm, căci îmi era imposibil să mai înaintez. Eram înconjurați de ceață și de roșul cerului, împrăștiate de vânt peste marea agitată. La țărm, multe lucruri fuseseră distruse de furtună, dar nu toate; se mai vedeau parcă niște urme de civilizație. Ne-am așezat pe plajă, la adăpostul bărcilor pe care le trăsesem după noi.
-De unde vii?
-Din țara furtunii.
-Acolo ai învățat nepoveștile? 
-Și acolo dar și aici, înainte să plec.
-Cum e o nepoveste?
-Uite, dacă poveștile sunt ca o boală de care nu mai scapi, care te încântă cu Dumnezeu, cu tărâmul fericit care e țara ta, cu sfinți, cu virtuți care nu există, precum bărbăția sau mila, nepovestea este vindecarea de povești: despre cum a apărut cu adevarat omul din supa primordială, despre neamuri ca alcătuiri geografice și mitologice, despre puterea științei care i-a dat omului focul, roata și microcipul ca să-l facă mai bun și despre călătoriile spațiale.
-Scuză-mă, dar sună tot ca o poveste. Continuă, te rog.
-Nepovestea este și despre neeroi, despre oameni obișnuiți care caută adevărul și cred că îl găsesc și apoi îi trezesc pe cei care seara adorm cu povești.
-Și dacă vei lua oamenilor poveștile, ce vor face? 
-Vor trăi, sănătoși, cu nepoveștile sau cu antipoveștile pe care le voi spune eu. 
-Deci tu schimbi ceva în altceva care zici că-i mai bun. Și dacă noi chiar credem în povești...cum să-ți spun ca să înțelegi...genetic? Dacă poveștile sunt adevărate și chiar există tinerețe fără bătrânețe, viață fără de moarte și neamuri din veci și sfinți și eroi? 
-Lumea se schimbă și în curând toate poveștile vor fi antipovești spuse de neeroi. M-am ridicat să plec, trăgând barca spre mare. 
-Unde pleci, nu vezi că e furtună? 
-Ba da. Dar o poveste de-a mea spune că poți merge pe apă, poți opri furtuna asta roșie și poți învia din morți. Eu cred. La sfârșit vom vedea cine a avut dreptate. Mergi cu Dumnezeu, nepovestitorule!