Prin Decretul-Lege nr. 320 din 26 aprilie 1945, în armata română au fost încadrați 996 de ofițeri și subofițeri proveniți din Divizia 1 de voluntari români „Tudor Vladimirescu-Debrețin”. Era o divizie militară organizată în Rusia, din prizonieri români ce fuseseră prelucrați și educați în spirit comunist.
 
Voluntarii din Divizia „Tudor Vladimirescu” au pus umărul la înființarea Direcției Superioare a Culturii, Educației și Propagandei pe lângă Ministerul de Război. La 2 octombrie 1945, această Direcție și-a schimbat denumirea în Inspectoratul General al Armatei pentru Educție, Cultură și Propagandă, iar apoi s-a implicat activ în alegerile electorale din 1946, sprijinind candidații Blocului Partidelor Democratice.

 „A mers pe jos vreo 15 km, ca să-și facă datoria de cetățean”

„Mă numesc Trușcă Maria, născută în data de 16 martie 1936, în satul Gearecu Mare, comuna Bratovoești, județul Dolj, din părinții Ion și Dumitra, ambii născuți în anul 1906, primul decedat în 1973, iar mama în 1978. Eram al cincilea copil din cei 10, născuți în intervalul 1929-1943.
Ȋn toamna anului 1946, anul alegerilor, tatăl nostru ne-a părăsit atât pe mama noastră cât și pe noi. Curajoasă, mama s-a deplasat singură în comuna Rojiște, unde era și plasa Rojiște, pentru a vota. A plecat devreme, ca să-și facă datoria de cetățean, a trecut prin marginea comunei Bratovoești și a mers pe jos vreo 15 km pentru a ajunge la secția de vot.
S-a întors acasă seara, obosită și flămândă, dar și foarte revoltată. De ce? Pentru că ea (mama noastră) ni s-a plâns nouă copiilor, că un individ a votat de 30 (treizeci) de ori pentru comuniști. Dacă mama noastră, o femeie neștiutoare de carte, a văzut acest mod de fraudă în plasa Rojiște, dar la scara întregii țări ce s-a întâmplat?
Deși aveam numai 10 ani, vârstă la care oamenii mari nu cred că pe copii îi interesează acest lucru, eu nu voi uita, în schimb, cât trăiesc modul în care au câștigat comuniștii alegerile din toamna anului 1946.” (Maria Trușcă, 24 aprilie 1946, București)

 „Nu am avut tăria și conștiința de a ne opune”

„Mă numesc Nicolae Nica și sunt inginer pensionar, colonel în rezervă, îndepărtat din armată în anul 1959, iar atunci - în timpul primelor alegeri de tip comunist, de care cu durere și amărăciune ne aducem aminte ca de „începutul sfârșitului” – eram un tânăr sublocotenent, care făcea cunoștință cu viața și cu greutățile ei.
Spre neșansa mea am fost repartizat, împreună cu alți 16 camarazi din promoția 1946, la Regimentul 6 Infanterie din Divizia „Horia, Cloșca și Crișan”, care fusese format pe teritoriul Rusiei dintre prizonierii care au acceptat actul rușinos al trădării și s-au înrolat în această unitate.

Dacă prima divizie de trădători, „Tudor Vladimirescu”, își făcuse deja datoria de Iuda în evenimentele din 8 nov. 1945, Divizia „H.C.C.” avea să-i urmeze exemplul în alegerile din nov. 1946.
Cu un aparat politic articulat perfect peste toate structurile de comandă, cadrele Regimentului 6 „H.C.C.” au contribuit din plin la implantarea practicilor bolșevice de amăgire a oamenilor, de pervertire a sufletelor cinstite și credule, de aplicare cu sârg și exactitate a directivelor ce urmau instaurarea în țară a unui regim autoritar, profund antidemocrat, viclean și contrar năzuințelor poporului româm.
Iată, în mare, condițiile care au făcut ca tinerele vlăstare prezentate de pe băncile școlii militare să fie înregimentate în susținerea acțiunilor ce aveau ca scop lichidarea libertăților civice colective și individuale ale tuturor cetățenilor.

De aceea, nu mi s-a părut nimic anormal când – fiind convocați la sediul U.M. din Sibiu – col. Napoleon (ofițer politic) ne-a ordonat ca, împreună cu o grupă de ostași, să asigurăm paza centrului de vot și a urnei, deoarece „este mai mult decât sigur că membrii partidelor țărănist și liberal vor încerca să atace sediul secției de vot sau să fure urna”. De asemenea, ni s-a ordonat să îndeplinim toate solicitările președintelui Comisiei electorale locale, astfel încât procentul voturilor pentru B.P.D. să fie peste 60%. Ȋn caz contrar, nu mai aveam ce căuta la unități. Și, pentru a-și întări afirmațiile, a ordonat să părăsească sala un locotenent din cadrul Batalionului Auto din Sibiu, care și-a manifestat nedumerirea față de discrepanța dintre caracterul liber, democratic al alegerilor și ordinele ce le primea. A doua zi, respectivul locotenent a fost îndepărtat din armată. Restul am tăcut și am plecat să executăm ordinele primite.

Secția de vor la care am fost repartizat era în comuna Vurpăr, jud. Sibiu. Am organizat paza centrului de vot printr-un dispozitiv de luptă bazat pe amplasarea unei puști mitraliere, iar paza nemijlocită a urnei de vot am asigurat-o prin postarea unei santinele înarmate cu un pistol mitralieră.

Ȋn camera de vot, dispunerea persoanelor autorizate a cerceta sau observa modalitatea de votare era următoarea:
- observatorii, adică reprezentanții tuturor partidelor ce participau la vot, erau așezați la mese, pe latura opusă urnei de vot.
- prezidiul comisiei electorale locale, format numai din comuniști și socialiști ai lui Titel Petrescu, era la masa de lângă urna de vot.
Nu s-au petrecut incidente pe timpul votării.
Noaptea, la terminarea timpului de votare, am retras dispozitivul de soldați în jurul sălii de votare și s-a deschis urna. 
Cei din prezidiu desfăceau buletinele de vot; unul citea unde era aplicată ștampila, iar altul trecea o liniuță în dreptul partidului respectiv, pe un tabel centralizator.

Se vedea ștampila pe „ochiul” (n.r. – semnul electoral al P.N.Ț.), se citea „soarele” (n.r. – semnul electoral al Blocului Partidelor Democrate) și se însemna ca atare. Dacă se citea „ochiul”, cel care trecea liniuța o făcea pentru „soare” – așa ca să nu rămână mai prejos. Aceasta, în multe, foarte multe cazuri.
Cu toate acestea, numărul liniuțelor din dreptul „soarelui” era vizibil mai mic decât cel din dreptul semnului electoral „ochiul”.

După deschiderea ultimului buletin de vot, președintele a solicitat ca observatorii, reprezentanți ai partidelor, să părăsească sala, urmând ca prezidiul să facă totalul și procentajul. Dispoziția sa a fost executată întocmai.
Când „falsul” era în curs de aplicare, deoarece era foarte greu să se depășească chiar majoritatea de 50%, a sunat salvator telefonul de la județ. Președintele comisiei, cu toate buletinele de vot la el, trebuia să plece imediat la Sibiu. O mașină a venit și... dus a fost.
Misiunea mea se terminase. 
Când s-a comunicat rezultatul votării, la secția de vor Vurpăr era trecut aproximativ 80% pentru B.P.D. Comisia electorală județeană a fost mai operativă și, desigur, mai eficace.
Așa s-au petrecut faptele la secția mea de votare și la fel s-a întâmplat la toate celelalte unde am fost trimiși cei cărora ni se făcuse instructajul la Sibiu de către col. Napoleon.
Nu am avut tăria și conștiința de a ne opune, de a divulga ilegalitățile făcute.
Credeam că totul va fi spre binele nostru, al tuturor celor care atunci intram în viață. Credeam că va fi pentru începutul bunăstării, fericirii și prosperității tuturor, dar m-am înșelat amarnic. A fost în realitate începutul sfârșitului martirilor neamului românesc, care au suferit și au fost uciși în temnițele odioasei închisori de la Sighet și din alte locuri asemănătoare.
Lor, celor ce au dispărut uciși mișelește, ca și celor ce au suferit torturilor închisorilor comuniste, și astăzi sunt încă printre noi, le cer iertare!” (Nicolae Nica, București)

Sursa: 
1. Analele Sighet 4, „Anul 1946 – Scrisori și alte texte” - Fundația Academia Civică, 1997
2. Analele Sighet 8. „Anii 1954-1960: fluxurile și refluxurile stalinismului”, Fundația Academia Civică, 2000

VA URMA: Cum i-a sprijinit securitatea pe comuniști în alegeri și ce măsuri au fost luate pentru ca oamenii să nu vină la vot