Vanghele D. Vanghele avea 16 ani când a fost arestat. Era elev la liceu și orfan de mamă. Ȋn ziua de 21 mai 1948, de Sf. Constantin și Elena, adolescentul a fost ridicat din clasă, în timpul unei ore de muzică, și dus în beciul siguranței din Tulcea. Pentru că nu simpatiza politica puterii și se înscrisese într-o organizație de tineret anticomunistă, la 18 decembrie 1948 el a fost acuzat de uneltire contra ordinii sociale și condamnat de Tribunalul Militar Constanța la trei ani de închisoare corecțională.

Sute de alți adolescenți au trecut prin același coșmar. Cu toții au fost trimiși să-și execute pedeapsa în penitenciarul Târgșor. Mărturia lui Vanghele D. Vanghele a rămas consemnată în documentele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România.

„Eram în jur de o mie de elevi din toată țara”

„La închisoarea Târgșor am stat un an, din martie 1949 până în martie 1950. Erau mai multe dormitoare, aveam fabrică de textile în curte (unde eu nu am lucrat, ca să nu mă îmbolnăvesc de plămâni, pentru că în liceu avusesem pleurezie). Eram în jur de șapte sute – o mie de elevi din toată țara.

Cel mai apropiat de mine a fost Pușcaș Ioan, actualmente medic în Zalău, pe care l-am învățat să vorbească macedonește și să cânte imnul «Părinteasca Dămândare», dăruit aromânilor de poetul Constantin Belimace.

Ȋn toamna anului 1949 a venit în inspecție generalul Nicolski Alexandru - șeful Securității statului, împreună cu Jianu - Ministru adjunct al Justiției și s-a pus problema să semnăm adeziuni de intrare în organizația U.T.M., la care un grup de elevi, printre care și eu, ne-am împotrivit, cerând eliberarea din închisoare apoi, în libertate fiind, să facem acest lucru. Atunci au început izolările în camere închise ermetic, fără aer și cu mâncare proastă.

La izolare eram mai mulți, printre care se aflau oameni deosebiți, ca Maxim Virgil din Ploiești și Titi Stoica din Iași.

Ȋntr-o seară, din izolare am fost scoși douăzeci și patru – douăzeci și șase de deținuți, am fost băgați în dubă și transportați noaptea la închisoarea Jilava. Se plătea împotrivirea la reeducare.


Ȋnchiși în Fortul 13 Jilava

 La închisoarea Jilava am fost închiși în celula 5 bis, disciplinari politici, o celulă mică, cu două rânduri de paturi, trei nivele, cu un geam bătut în cuie, iar aerisirea foarte slabă se făcea printr-o țeavă în tavan, care ieșea la nivelul pământului. Era acoperișul celulei din Fortul 13 Jilava.

Printre cei aduși la Jilava de la Târgșor erau:

- Titi Stoica, student din Iași;

- Maxim Virgil, elev arestat de Antonescu;

- Alupoaie Constantin, elev din Suceava;

- Fulea Ion, elev din Sibiu - care a ajuns preot și a murit după detenție;

- Balaban Octavian, elev din Sibiu;

- Popa Ilie, elev din Sibiu - a murit după detenție;

- Negoiță Constantin, elev la «Polizu» București, provenit din comuna Ciucurova, județul Tulcea;

- Nour Mihai, elev în București;

- Obreja Aurel, elev la «Polizu» București, originar din Moldova;

- Soare Gheorghe, elev din București;

-  Iorgulescu Constantin, elev din Tulcea;

- Stamu Dumitru, elev din Tulcea;

- Vanghele D. Vanghele, elev din Tulcea;

- Rațiu Ion, elev din Satu Mare;

- Dipșe Gheorghe, elev din Satu Mare;

- Volișnuc Ion, elev din Rădăuți;

- Corinciuc Vasile, elev din Rădăuți;

- Corinciuc Traian, elev din Rădăuți;

- Nicu Bardoc, muncitor din Urziceni;

- Enciu Victor, elev din București;

- Rîmboiu Septimiu, student din Cluj;

- Man Nistor, elev din Cluj;

- Gîndea Petre, elev din Tulcea, decedat după eliberarea din detenție;

- un elev din Brașov, al cărui nume nu mi-l amintesc.”

Vinerea, adolescenții țineau post negru

„Ȋn celula 5 bis - disciplinari politici am găsit generali ai mareșalului Antonescu, cum era generalul Stavrat - fostul Guvernator al Basarabiei, generalul Mociulski, generalul jandarmeriei Iliescu, precum și pe căpitanul Tîrlongeanu, colonelul de securitate Ghițulescu, profesorul universitar Mircea Vulcănescu, și un caz pitoresc, un țigan comunist - care susținea că a făcut opt ani de închisoare cu Gheorghe Gheorghiu - Dej și alții.

Comandantul închisorii era Maromet, care introdusese un regim de exterminare în această celulă, cu tinete în interior, fără aer, iar hrana inimaginabil de rea, așa că în scurt timp ajunsesem schelete.

Periodic, Maromet venea în celulă și, sub diverse pretexte, ne călca în picioare, ne arunca în coridor, și de acolo gardienii ne puneau ochelari negri, ne duceau în camere de tortură, unde ni se aplica bătaia cu biciul de nisip (saci de nisip) și cu alte «instrumente» iar, după o noapte, eram aruncați înapoi în celulă, ca niște cadavre.

Sfertul de pâine se cântărea între deținuți, cu excepția celor veniți din Târgșor, care vinerea țineau post negru și dădeau mâncarea și pâinea celor mai în vârstă; eu personal îi dădeam generalului Mociulski, care mă înlocuia când eram la rând să duc tineta afară, deoarece nu puteam să o ridic.

După bătăi mai urmau și zile liniștite, când cei bătrâni țineau conferințe pe diverse teme: politice, militare, de literatură, de artă, filozofie, psihologie etc., iar fiecare dintre noi, cei de la Târgșor, scriam pe dosul gamelei presărat cu săpun și D.D.T. opere întregi, pe care le memoram, și astfel am învățat de toate. Pe mine m-a ajutat la matematică Septimiu Rîmboiu care avea cunoștințe superioare față de mine, care eram în clasa a V-a de liceu. Oameni deosebiți, pe care eu îi consideram supraoameni, erau generalul Stavrat, Maxim Virgil, care m-a învățat religie și m-a deprins ca toată viața să-mi fac rugăciunea. (N.r. – Condamnat în 1942 la 25 de ani de muncă silnică pentru „activitate legionară”, Maxim Virgil a fost eliberat abia în 1964. Avea 20 de ani când a intrat în închisoare. A trecut prin pușcăriile din Jilava și Gherla.)

Titi Stoica, care m-a învățat cum să mă port după ce îmi voi recăpăta libertatea, ca să-mi păstrez onoarea, adică să mă caracterizeze franchețea.”

Familia l-a crezut mort

„Ȋn general, cei din Târgșor erau apreciați de ceilalți deținuți, care ne compătimeau ca pe niște copii ce eram (de 16-17 ani) și ne apreciau ca fiind tineri de nădejde ai României.

Periodic, cu ochelari opaci și sub amenințări de execuție individuală, ne duceau în fața unei comisii, pe care nu o vedeam, ne întrebau ce am făcut și mai ales ce vom face dacă ne eliberează, că România a înflorit și că oamenii liberi, cinstiți sunt fericiți.

Ȋn urma torturilor, mulți au murit, lângă celula 5 bis «disciplinari politici» era o celulă în care se afla câte un deținut condamnat la moarte, cu vizeta de la ușă permanent deschisă, fiind sub observația unui gardian. Dimineața, auzeam împușcături de executare, apoi era adus altul și așa mai departe, tot mereu.

Personal, am suportat foamea și bătaia mai ușor, deoarece eram tânăr, învățam toată ziua pedagogie, psihologie, logică, filozofie, artă, statistică, literatură, matematică, religie, ore în șir făceam rugăciuni în genunchi; seara asistam la conferințe politice susținute de liberali, țărăniști, democrați și comuniști, din care rețineam ce consideram că e interesant, indiferent de culoarea politică, așa încât zilele treceau repede. Chinul cel mai mare era lipsa de aer și mă rugam să-mi ajute Dumnezeu să scap din închisoare, să fiu chiar măturător pe stradă, dar să am aer.

Ȋn aprilie 1951 ne-au scos din celula 5 bis și ne-au dus la Reduit în camera lor, unde o comisie de securiști de la Ministerul de Interne ne-a interogat pe toți. Ȋn septembrie 1951 am fost chemați eu și Stamu Dumitru cu bagajele, amândurora ni se exprirase pedeapsa, ne-au dus la Ministerul de Interne unde unul, Burada se numea, ne-a făcut din nou dosare. Ne-a propus să rămânem în București, că ne dă servici, cămin și posibilități de continuare a studiilor; nu am acceptat și atunci ne-au luat doi militari într-un vagon sigilat, ne-au dus în comuna Baia Dobrogii și ne-au predat miliției raionului, fără să ne dea nicio explicație sau act la mână.

Ȋn septembrie 1951, când am ajuns acasă la Beidaud, ai mei au rămas înmărmuriți, deoarece mă credeau mort, pentru că îmi trimiseseră un pachet la Jilava cu haine și mâncare, care a fost restituit cu mențiunea «deținutul nu se găsește». Desfăcând însă pachetul trimis, n-au găsit niciun bun din cele expediate de ei, pachetul fiind umplut cu cârpe dintr-o pătură macedoneană, doaga îi spunem noi, de unde au tras concluzia că sunt mort.

Deși nu am avut condamnare administrativă comunicată oficial, totuși trei ani, până în 1954, nu am avut voie să părăsesc comuna Baia decât cu învoire scrisă de la șeful postului de miliție, în care specifica ora plecării și orea sosirii, pentru maximum o zi. Am avut deci domiciliu fără comunicare, fără a ști oficial durata.

Astfel, aș spune că o parte a tinereții și vieții mele s-a încheiat, lăsându-mi un gust amar mie și amărăciune celor din familia mea.”

VA URMA: Povestea torționarului Maromet, fost măturător pe stradă și devenit personaj al cântecului „La Chilia, în port”

Sursa: „Din documentele Rezistenței”, vol. 6, 1992 – Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici din România

Foto: bewhere.ro


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews