Ȋn fața invaziei comuniste, poporul român a avut o reacție de apărare. Cei mai curajoși, cei care erau deja în vizorul securității, pentru a fi arestați și aruncați în pușcării, cei care au pus patria și destinul ei mai presus decât viața lor au luat drumul munților, organizând rezistența anticomunistă. 

Securitatea din acea vreme a denumit aceste grupări „bande teroriste”. Erau anticorpii unei națiunii care nu se resemnase și nu accepta capitularea în fața cancerului roșu. Și erau, deopotrivă, semnul de slăbiciune al unui sistem ce nu acaparase întru totul destinele și conștiințele oamenilor. Existența rezistenței din munți le dădea românilor speranța că nu e totul pierdut, alimentând zvonurile despre o iminentă sosire a americanilor în Balcani. Nu era cu putință ca occidentalii să ne fi abandonat cu totul în mâinile sovieticilor, își spuneau oamenii. Și, multă vreme, românii au stat cu ochii pe cer, crezând că „vin americanii”. 

Dar americanii n-au mai venit... Rezistența din munți a fost, treptat, anihilată de Securitate, iar puțina speranță a poporului român s-a transformat în disperare. O disperare care a durat patru decenii. 

„Într-un raport al securității a fost dată cifra de 1300 bande”

„Câte grupuri de rezistență armată anticomunistă au fost? Numărul exact nu se știe”, scria Ion Gavrilă - Ogoranu, conducător al unei astfel de mișcări de rezistență. Dumnezeu i-a dat zile, iar el a avut tăria să meargă, după Revoluție, în arhivele C.N.S.A.S, pentru a vedea cum a rămas consemnată, în documentele oficiale de atunci, povestea vieții lui. Și a camarazilor săi de luptă. „În arhivele securității nu am găsit un inventar complet, ci numai tabele parțiale, tot altele de la an la an. Un studiu istoric pe această temă nu s-a făcut. Fundația Luptătorii din Rezistența armată anticomunistă a numărat peste 200 de grupuri”, scria Ogoranu. El preciza că un grup înarmat de rezistență anticomunistă avea următoarele caracteristici: 

„1. Un număr de doi sau mai mulți luptători (189 – în banda Lupșa Victor din Vrancea, 250 – în banda Dunca Vasile din Maramureș, etc), hotărâți să se opună cu arma orânduirii comuniste, pentru a o dărâma.
2. Un număr de oameni de sprijin al luptătorilor, care ajunge până la ordinul miilor, oameni ce au dat adăpost, hrană și informații grupurilor de luptători.
3. Un sector muntos sau păduros, în care să activeze, și un număr de localități unde să-și exercite influența asupra populației.
4. Forțe ale securității și miliției, de la un pluton până la o armată de multe batalioane sau regimente, cu tehnică de luptă, care au acționat după toate regulile războiului, împotriva grupului, câteva zile, câteva luni, sau ani în șir (20 de ani în munții Bucovinei).
5. Un număr de câțiva luptători din grup uciși, sau prinși răniți în ciocnirile cu forțele securității.
6. Un număr de câțiva dintre luptători sau dintre sprijinitori, uciși în anchete în securitate.
7. Neapărat unul sau mai multe Iude, care i-au vândut pentru bani sau avantaje materiale, pe luptători, pentru a fi prinși vii sau răniți.
8. Un proces sau mai multe procese publice, sau secrete, în care s-au dat zeci, sute sau mii de condamnări (cazul zonei Făgăraș), dintre care multe la moarte și confiscarea averii.
9. Execuții ale celor condamnați la moarte, în locuri dosite, aruncarea cadavrelor în gropi comune, necunoscute până în ziua de azi, sau execuții fără condamnare, în locuri publice, pentru a înspăimânta populația (la Cîmpeni, a rudeniilor episcopului Valerian Trifa).
10. Ucideri, a celor condamnați la închisoare, în afara Penitenciarului, în condiții necunoscute.
11. Instalarea unui regim de teroare asupra familiilor, sprijinitorilor și populației din localități (bătăi, chinuri, confiscarea averii, familii distruse, alungarea din case, strămutarea lor forțată, copii neprimiți la școli, servicii militare în unități de pedepsire și de muncă forțată, sate întregi dislocate în Bărăgan - de exemplu, satul Săgagea din Munții Apuseni).
12. Arogarea dreptului de viață, libertate sau moarte, de către câțiva ofițeri de securitate, care puteau face, în sectorul lor, orice crimă și fărădelege, fără a da socoteală nimănui.”
 
Conform unei statistici realizate de Ion Gavrilă - Ogoranu, grupurile de rezistență armată cele mai cunoscute, pomenite și în documentele din arhiva securității, au fost:
În Banat: col. Uță Ion, Spiru Blănaru, comandor Domășneanu, Popovici Nicolae (Ionescu Gheorghe), Ambruș Petru, Tănase Ion, Ișfănuț Dumitru (Sfârlogea), Vernichescu, Doran Nicolae, Vuc Liviu;
În Apuseni: Dr. Capotă, Șușman Teodor, Col. Dabija - Macavei,  Popa Ștefan, Sandu Maxim, frații Spaniol;
În Hunedoara: Caragea Lazăr, Vitan Petru;
În Rodna: Bodiu Leonida (organizația Cruce și Spadă)
În Vâlcea: Pele Gheorghe, Șerban Secu, Jijie;
În Craiova: gen. Carlaonț, Dumitrașcu Marin;
În Gorj: cpt. Brâncuși;
În Dobrogea: Gheorghe Fudulea, Gogu Puiu, Nicolae Ciolacu, Trocan Nicolae;
În Crișul Alb: Gligor Cantemir, Lulușa Ion, Mihuț Adrian;
În Maramureș: Popșa, Zubașcu Ilie, „banda” de preoți greco-catolici;
În Vrancea: frații Paragină, Lupșa Victor;
În Bârlad: Dan Constantin;
În Bacău: Corduneanu Vasile;
În Cluj: Pașca Gheorghe, Podea Alexandru, Pop, Oniga, Deac Cornel;
În Suceava: Hazmei Silvestru;
În Munții Făgăraș - sud: col. Ghe. Arsenescu, frații Petru și Toma Arnăuțoiu, Apostol;
În Munții Făgăraș - nord: Dumitriu (Ionele Ion), Faina, Cândea Ion și Grupul Carpatin Făgărășan.
Într-un raport al securității a fost dată cifra de 1300 de bande.”

Serialul „Procesul Comunismului” va prezenta istoria multora din aceste grupuri de rezistență anticomunistă. Pentru început, ne vom opri asupra nucleului condus de colonelul Ioan Uță.

Scopul declarat: „declanșarea unei mișcări de eliberare națională”

Ioan Uță s-a născut la 22 decembrie 1891, în orașul Caracal. La vârsta de 21 de ani a fost încorporat ca soldat, apoi a participat la campania din 1913 și la primul război mondial, avansând până la gradul de căpitan și fiind decorat, de mai multe ori. După terminarea războiului, Ioan Uță a rămas în armată și a fost comandant al Regimentului 17 Infanterie din Lugoj. 

Ȋn ianuarie 1941, generalul Ion Antonescu l-a numit prefect al județului Severin, funcție pe care a ocupat-o până în 1944. Epurat din armată din dispoziția guvernului Groza, Uță a fost trecut în rezervă, cu gradul de colonel. Rămânând consecvent ideilor democratice, în 1946 el s-a înscris în Partidul Național Țărănesc condus de Iuliu Maniu.

După procesul Mareșalului Antonescu din 1946 și îndeosebi după executarea lui, a urmat arestarea ofițerilor superiori ce-i fuseseră în preajmă. Zilele în libertate ale colonelului Uță erau numărare. În mai 1947, el este nevoit să-și părăsească domiciliul și, împreună cu inginerul Aurel Vernichescu (n.r. - fost membru al Mișcării Legionare, din care fusese exclus, devenind apoi membru al Partidului Național Țărănesc - Maniu), se refugiază în zona Munților Semenicului. Lor li se alătură avocatul Ioan Târziu, avocatul Spiru Blănaru și comandorul Petre Domășneanu.  

În vara anului 1947, colonelul Uță se stabilește lângă comuna Teregova, unde organizează un grup de rezistență armată format din 24 de oameni. Sub comanda sa se aflau foști membri ai P.N.Ț., legionari, foști militari, dar și simpli țărani. Uță a încercat să omogenizeze formațiunea, prin educație patriotică și instrucție militară. 

Majoritatea țăranilor bănățeni, oameni cu credință în Dumnezeu, dar și în valorile idealurilor naționale, erau de partea sa, iar în multe dintre satele din regiune (Borloveni, Cănicea, Cornereva, Domașnea, Globurău, Lăpușnicel, Luncavița, Mehadica, Teregova, Verendin etc.) s-a creat o rețea de sprijin, alcătuită din cei care ofereau luptătorilor din munți găzduire, alimente, informații, armament și muniție. Au existat, de asemenea, și șefi ai posturilor de jandarmi care au colaborat cu partizanii. Pe sprijinul necondiționat al acestor oameni s-au bazat organizatorii rezistenței armate anticomuniste.

Documentele descoperite în adăpostul din munte al colonelului Ioan Uță, documente rămase în arhiva Tribunalului Militar Timișoara (dosar 64/C., S., vol. III, f. 153), arată că obiectivele urmărite de el, prin organizarea rezistenței armate, erau:
1. declanșarea unei mișcări de eliberare națională;
2. constituirea unui Bloc Național, prin gruparea tuturor forțelor potrivnice sistemului comunist din România;
3. atenționarea străinătății asupra situației din țară și
4. obținerea unui sprijin extern în vederea realizării eliberării naționale și înlăturării regimului comunist.

Ȋntr-un alt document confiscat de Securitate, un proces verbal de constituire a unui „comitet de inițiativă și acțiune”, colonelul Uță nota: „În cartea politică a omenirii scrie: când poporul este profund nemulțumit de aceia care-l guvernează, de aceia care făuresc legile și de legile însăși care-l sugrumă și când altă cale pașnică de a scăpa de călăii săi nu există, poporul, de nevoile și drepturile sale, trebuie, dacă vrea să trăiască liber, să se ridice cu toate mijloacele contra uzurpatorilor puterilor politice”.

Securitatea a ordonat „luarea în control a regiunii, cu forța armată”

Din punct de vedere operativ, erau prevăzute acțiuni de gherilă, de atacare și de intimidare a organelor politice comuniste și administrative din regiune, desfășurarea unei intense campanii anticomuniste, crearea unei stări de spirit care „să declanșeze o răscoală de masă în tot vestul României, în contra regimului comunist”.

Astfel, pentru ridicarea moralului populației și menținerea speranței, partizanii au întreprins o serie de acțiuni de intimidare a comuniștilor, prin împrăștieri de manifeste, atacuri asupra sediilor primăriilor, pedepsirea membrilor de partid și a jandarmilor care îi asupreau pe țărani. De asemenea, denunțătorii dovediți ai partizanilor au fost executați.

Conform informațiilor din aceleași documente găsite în adăpostul colonelui Uță după uciderea sa în luptă, pașii urmați de el în pregătirea rezistenței armate erau următorii: 
1. S-a creat un nucleu central de rezistență, format din 24 - 30 persoane, care să coordoneze pregătirea întregii mișcări de eliberare națională din vestul României;
2. Au fost constituite grupuri înarmate de sprijin în mai multe localități din zonă, formate din membrii P.N.Ț. și P.N.L. și alte elemente nemulțumite de comuniști;
3. Au fost stabilite legături cu elementele cunoscute ca anticomuniste din Lugoj, Caransebeș, Timișoara, Reșița, Oravița, în special cu ofițerii deblocați și fruntașii P.N.Ț. și P.N.L.. Cu ajutorul acestora urmau a fi întemeiate alte grupuri de rezistență, de sprijin, de aprovizionare cu armament, de legătură între localități și, în măsura posibilităților, de contactare a străinătății;
4. Au fost desfășurate acțiuni susținute de propagandă anticomunistă în tot vestul României, prin condamnarea continuă a conducătorilor comuniști și întreținerea spiritului monarhic în rândul populației.

Ȋn baza acestor documente, după uciderea lui Ioan Uță șeful Securității din Banat, colonelul Koloman Ambruș, avea să dispună, în februarie 1949, „o acțiune în stil mai mare, care să poată trece la declanșarea unor tulburări în județele Severin, Caraș și Timiș”, fixându-și ca scop „luarea în control a acestei regiuni cu forța armată”. 

Masive forțe militare, inclusiv din aviație, au fost concentrate de autoritățile comuniste pentru a reprima rezistența din Munții Banatului.  

Surse:
1. Ion Gavrilă- Ogoranu – Rezistența anticomunistă din Munții Făgărașului (Note și studii comparative pe marginea documentelor din arhiva C.N.S.A.S.)
2. Analele Sighet 5. Anul 1947 - căderea cortinei, Fundația Academia Civică, 1997

VA URMA: Cum i-a vânat Securitatea pe partizanii din Munții Banatului și ce a însemnat „un supliment de anchetă”, pentru șapte dintre ei 
 
 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.