În scrisoarea pastorală de Crăciun, publicată miercuri, 18 decembrie, intitulată „Nașterea Domnului, adevărata reînnoire a omului”, Episcopul Ignatie al Hușilor explică adevăratul sens al Crăciunului: prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul este chemat la redobândirea demnității sale edenice. „Omul nu poate deveni cu adevărat și în mod autentic nou decât în Hristos, pentru că El este noutatea absolută din întreaga istorie a umanității și modelul după care a fost creat omul”, explică Episcopul Hușilor. Încercările de creare a „omului nou” de către ideologiile comuniste și de cele neo-marxiste nu urmăresc edificarea umanității pe chipul lui Dumnezeu, ci pe modelul desfigurat de păcat, având ca urmări decăderea omului și instaurarea urii, fricii, agresivității, exploatării, distrugerii. Pe de altă parte, „omul nou” pe care îl construiesc „progresiștii” contemporani este cel care dorește abolirea moralei și instaurarea luptei de clasă între materialiști și religioși, între bărbat și femeie, între bogat și sărac, între intelectual și preot, între minorități și majoritate. 

Potrivit ierarhului, deși comunismul a căzut în urmă cu 30 de ani, comuniștii se află încă printre noi, atât cei vechi, cât și cei noi, deghizați în apostoli ai neamului, fără grijă pentru neam. Pentru a nu cădea în înșelarea lor, este nevoie să ne amintim de crezul celor care au murit pentru ca teroarea comunistă să nu se mai repete: tinerii eroi ai Revoluției din decembrie 1989 strigau: „Vom muri și vom fi liberi”, ca mai apoi să rostească rugăciunea „Tatăl nostru”. Ei au crezut în libertate și în rugăciune...Ei nu au scandat articole din „drepturile fundamentale” ale „progresistului”, ci s-au jertfit în numele drepturilor naturale ale demnității umane: libertatea, care dă putere de jertfă, de slujire, prin iubire curată a semenilor,  și spiritul, „care dă viață”. Ideologiile nu pot schimba sau preface omul, ele fiind sortite eșecului. „Doar Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, noutatea absolută a istoriei umanității, ne poate reînnoi cu adevărat sufletul și viața. El ne poate regenera ca neam, ca istorie și ne poate reîmprospăta vocația de creștini ortodocși în acest colț de lume”, a transmis Episcopul Hușilor, urându-le credincoșilor sărbători cu pace, cu sănătate, cu bucurie în inimă, curaj în suflet, cu oameni buni în preajmă și multă înțelepciune în minte.  

În introducerea scrisorii pastorale, PS Ignatie a vorbit despre sensul și actualitatea Crăciunului în lumea de azi.

„Sărbătorile sunt răstimpuri de adâncire în taina credinței noastre. Sunt prilejuri elegante și sigure de a ne sustrage din gălăgia și trepidația fără sens a lumii. Prin ele ni se oferă șansa de a ne umple de cele spirituale, de a transforma inima noastră în cerul frumos al liniștii, al păcii interioare, al bucuriei de a fi în preajma celor dragi, al împărtășirii dragostei și atenției noastre față de cei sărmani și neajutorați și al participării noastre la slujbele Bisericii, ca năzuință sinceră și minunată de a-L întâlni pe Dumnezeu-Omul, acolo unde este El, în chip sigur și deplin, adică în Sfânta Împărtășanie.

Am nădejde că acest lucru ni-l propunem și noi cei care suntem acum, la acest ceas de sărbătoare, în lăcașul Domnului, unde căutăm să deprindem un alt mod de viață decât cel al acestui veac atât de tulburat și fărâmițat de ură, de calomnie, de sete de putere, de corupție, de falsitate, de minciună și depreciere morală a calității vieții umane”.

Episcopul Hușilor arată că Nașterea Domnului se întâmplă pentru o renaștere a omului, prin redobândirea capacității de a se opune păcatului și a se asemăna chipului lui Dumnezeu. 

„Sărbătoarea Nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos sau a Crăciunului ne încredințează, în chip temeinic, că prin ea descoperim, cu adevărat, ce este omul ca ființă reînnoită, îndumnezeită, impregnată de har, de lumină, de energiile necreate, și restaurată, nu numai din punct vedere moral, ci și ființial. Adică, Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Sa, prin nașterea feciorelnică din Născătoarea de Dumnezeu, a re-dăruit firii omenești capacitatea de a se opune păcatului,  ca „închidere a omului față de Dumnezeu (...) și semeni”, și de a respinge degradarea spirituală, ca formă de înjosire a demnității umane.

Dumnezeu-Fiul, prin venirea Sa în lume, ne consolidează în bunătate, adevăr, iubire și pace, pentru că El Însuși este Bunătatea, Adevărul, Iubirea și Pacea desăvârșite.

Cu alte cuvinte, așa cum evidențiază Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin nașterea lui Dumnezeu-Fiul printre noi, omul devine mai frumos, în deplină comuniune cu Sfânta Treime, și mai integru din punct de vedere spiritual, așa cum era în zorii umanității: Hristos, „ștergând cu totul cuvântul șarpelui, suflat în urechile firii, a făcut iarăși curată firea ca la început. Ba încă a făcut-o să întreacă, prin îndumnezeire, prima ei plăsmuire”.

Slujba Crăciunului, în frumoasa ei alcătuire, surprinde extrem de sugestiv această reînnoire a omului de către Domnul Hristos: Pe cel căzut pentru neascultare, pe cel făcut după chipul lui Dumnezeu, pe cel ce era cu totul în stricăciune, pe cel lipsit de viața dumnezeiască cea bună, iarăși îl înnoiește, ca un înțelept Ziditor, că S-a preaslăvit”, a reamintit PS Ignatie.

Acesta atrage atenția că Fiul lui Dumnezeu e cea mai autentică și frumoasă icoană a omului, care face posibilă nașterea în ființa umană a însușirilor dumnezeiești. Omul nu le poate accesa pe acestea în lipsa ori împotriva lui Dumnezeu, ci doar prin orientarea întregii sale ființe spre Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

„În frumusețea praznicului Crăciunului conștientizăm faptul că cea mai autentică și frumoasă icoană a omului este Însuși Dumnezeu-Fiul, Care S-a făcut om deplin, ca în felul acesta să ne rămână pentru totdeauna drept model de împlinire spirituală și  cale de urmat în dorințele și căutările noastre de păstrare a demnității umane. Doar „prin nașterea lui Dumnezeu în trup, Dumnezeu întreg S-a născut în această lume, întregul Adevăr al lui Dumnezeu, întreaga Dreptate a lui Dumnezeu, întreaga Iubire a lui Dumnezeu, întreaga Bunătate a lui Dumnezeu, întreaga Milă a lui Dumnezeu”.

Ori de câte ori omul va încerca să caute adevărul, dreptatea, iubirea, bunătatea și mila, excluzându-L pe Dumnezeu, va ajunge, inevitabil, la fundamentalism, răzbunare, lașitate, ipocrizie și batjocură.

Fără Dumnezeu-Omul, Care este noutatea absolută din toate timpurile, omul nu poate să se reînnoiască, nu poate să-și reîmprospăteze energiile spirituale pentru a învia din marasmul și urâtul păcatului.

Credem la modul cel mai profund că doar Hristos poate să repare aripile frânte ale umanității și să o vindece de rănile provocate de otrava păcatului. Doar „în Hristos, subliniază Părintele Dumitru Stăniloae, natura umană e activată în autenticitatea și deplinătatea ei”, pentru că Iisus „e în gradul suprem omul pentru oameni, întrucât e omul pentru Dumnezeu sau umanitatea deschisă deplin lui Dumnezeu”, a subliniat ierarhul Hușilor.

Acesta și-a continuat ideea rememorând încercările de creare în istorie a „omului nou”, despărțit de Dumnezeu, încercări sortite eșecului, dar reluate periodic. Inventarierea și enumerarea roadelor otrăvite ale ideologiilor dezumanizante și ateiste reprezintă o datorie memorială, astăzi, la 30 de ani de la căderea comunismului. 

„Omul nu poate deveni cu adevărat și în mod autentic nou decât în Hristos, pentru că El este noutatea absolută din întreaga istorie a umanității și modelul după care a fost creat omul ca frumusețe a creației și minunată făptură a lui Dumnezeu.

Orice tentativă de a copia, de a falsifica sau de a transforma acest adevăr fundamental al credinței creștine în ideologie, sfârșește în mutilarea previzibilă și nefastă a structurii spirituale a omului.

Cea mai cumplită formă de întrupare a instaurării „omului nou”, nu după chipul lui Dumnezeu, ci după chipul desfigurat de păcat, a fost „diavolul roșu”, numit pe numele său cel adevărat comunism. Definirea comunismului ca „structură a păcatului” este, în egală măsură, simplă în formulare și densă în conținut.

Anul acesta aniversăm 30 de ani de la căderea cortinei întunericului moral, care ne-a otrăvit, timp de 45 de ani, cu ideologia lui materialist-atee și inumană.

Fizionomia spirituală a „omului nou”, impusă prin agresivitate, muncă forțată, foamete, sărăcie, deportări și cu prețul uciderii, la nivel mondial, a o sută de milioane de oameni, arată în felul următor: practicarea „urii ca datorie morală”; „abolirea preceptelor moralei naturale”; moartea lui Dumnezeu; „a te odihni” prin muncă până la epuizare; distrugerea familiei, disprețul visceral față de preoți și dimensiunea religioasă a persoanei; promovarea intereselor de grup în defavoarea persoanei; reeducarea omului prin știință, care a fost gândită de către comuniști în vădită opoziție față de religie; credința oarbă în progres; desprinderea omului din „corsetul” moralei tradiționale; lichidarea elitelor și glorificarea maselor, pentru că era de neconceput să existe un intelectual în stare pură și fără prestarea unei munci fizice; deformarea iubirii de patrie și idolatrizarea partidului-stat, ca cel care ia locul lui Dumnezeu.

În urma acestei autopsii a „omului nou” din comunism, sunt convins că, în mod normal, ajungem la constatarea simplă: a fost un adevărat coșmar. Ce bine că am scăpat sau ce bine că nu a durat atât de mult”, remarcă Episcopul Hușilor.

PS Ignatie arată că, totuși, comunismul nu a murit, ci a evoluat spre alte forme, care bat din nou la ușă prin reprezentanții noului discurs al luptei de clasă.

„Nu aș vrea să vă dezamăgesc. Comunismul încă nu a murit. Trage doar să moară, tocmai pentru a ne înșela și pentru ca în felul acesta scamatoria lui să devină credibilă. Se chinuie să reînvie, însă sub o altă mască și sub un alt nume: marxismul cultural, ale cărui linii de forță, în mare parte, sunt tocmai trăsăturile „omului nou” din comunism. Diferența constă în faptul că „omul nou” din comunism – recunoaștem, în unanimitate, - a fost un coșmar al secolului al XX-lea, pe când „omul nou” al marxiștilor contemporani este descris și prezentat seducător ca un vis „frumos”, aducător  de emancipare culturală și toleranță morală.

Comuniștii sunt printre noi: și cei vechi și cei noi. Unii mai glazurați decât alții. Sunt deghizați în apostoli ai neamului, fără să îi preocupe dragostea de țară, pentru că o denigrează și îi maculează ideologic trecutul; sunt deghizați în apostoli ai toleranței, când de fapt ei își propun să elimine, ori de câte ori se ivește ocazia, adversarii care pot fi o piedică în construirea „omul nou” „gândit” de ei; sunt deghizați în apostoli ai drepturilor copiilor, când de fapt devin niște propagandiști ai drepturilor în defavoarea copiilor nenăscuți; sunt deghizați în apostoli ai drepturilor omului, când, de fapt, sabotează demnitatea umană prin impunerea unor viziuni și concepții care strică ordinea naturală a firii umane.

Așa cum era și visul vechilor comuniști, noii comuniști doresc cu orice preț „progresismul”. Au o unică dorință: „valoarea” unui lucru sau a unei realități „să nu mai fie judecată în funcție de conținutul ei, ci prin simplul fapt de a fi mai recentă, mai acceptată, mai populară, mai la modă”. Tot ceea ce este vechi, adică tradiții, credință, dragostea de patrie, consideră, acești comuniști contemporani, că trebuie aruncate peste bordul istoriei.   

„Omul nou” al „progresiștilor” de azi este cel care vrea să arunce în aer tot ceea ce ține de moralitate. Adică, credința trebuie expulzată, clericii, batjocoriți și stigmatizați, familia trebuie dinamitată pentru a susține interesele de grup ale drepturilor minoritarilor, trebuie instaurată lupta de clasă între cei preocupați de materie și cei pasionați de spirit, între bărbat și femeie, între bogat și sărac, între intelectual și preot, de parcă ultimul trebuie exclus din principiu din rândul celor care se dedică îndeletnicirilor nobile ale minții și inimii.

Din păcate, așa arată „omul nou” la 30 de ani de la căderea comunismului. Ne bântuie, ne tulbură, vrea să ne seducă și vrea să ne smulgă din rânduielile noastre sfinte.

Mulți ne spun să nu ne mai lamentăm, nici să nu ne mai comportăm ca o cetate aflată sub asediu. Au dreptate, dacă lamentația și văicăreala ar fi singurele reacții la ceea ce se întâmplă în societate, așa cum insinuează. Dar se înșală când cred că a detecta răul, așa cum medicul diagnostichează cancerul, este echivalent cu a amuți de durere și a te resemna. Medicul detectează boala pentru a o eradica, pe cât este posibil. Noi încercăm să detectăm răul, pentru a i ne opune și a-l eradica din viețile noastre. Nu poți face curățenie fără să dai la o parte mizeria.

În memoria creștinilor, cuvântul lui Hristos: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33) nu rămâne pierdut în istorie, ci are rezonanțe existențiale. Și mai știm încă ceva: vremurile cele mai înfloritoare pentru Biserică nu au fost cele în care nu era asaltată, ci vremurile în care era cea mai înjosită, batjocorită și programată dispariției, așa cum Hristos ne-a arătat dragostea Sa absolută și minunată, nu atunci când propovăduia Evanghelia pe cărările Țării Sfinte, ci atunci când era răstignit pe Cruce, când era batjocorit și disprețuit pe dealul Golgotei”, atrage atenția ierarhul.

PS Ignatie face apel la redescoperirea crezului martirilor Revoluției din 1989, care nu au pus în antiteză libertatea și viața duhovnicească.

„Nu uitați, rogu-vă, că acum 30 de ani, înainte de Crăciun, tinerii eroi ai Revoluției din decembrie 1989 strigau: „Vom muri și vom fi liberi”, ca mai apoi să rostească rugăciunea „Tatăl nostru”. Ei au crezut în libertate și în rugăciune. Unii dintre ei nu au mai apucat Crăciunul liber și plin de bucurie al lui decembrie 1989, dar însângerat de sângele martirilor și trist în sufletele celor care i-au pierdut pe cei dragi ai lor.

Ori de câte ori nu suntem consecvenți cu acest crez al lor, pentru care și-au dat viața, nu facem altceva decât să întinăm memoria jertfei lor. Ei nu au scandat articole din „drepturile fundamentale” ale „progresistului”, ci s-au jertfit în numele drepturilor naturale ale demnității umane: libertatea, care dă putere de jertfă, de slujire, prin iubire curată, a semenilor (Galateni 5, 13)  și spiritul, „care dă viață” (Ioan 6, 63). Ambele au fost suprimate în regimul comunist. Astăzi ni se propune o libertate desprinsă de responsabilitate, omorând, zi de zi, prin confuzie morală, duhul din noi. 

Doar Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, noutatea absolută a istoriei umanității, ne poate reînnoi cu adevărat sufletul și viața. El ne poate regenera ca neam, ca istorie și ne poate reîmprospăta vocația de creștini ortodocși în acest colț de lume. De ce? Pentru că reînnoirea în Hristos este viață, frumusețe, liniște, har și lumină, nu ideologie moartă. Orice ideologie moare, așa cum s-a ales praful și de comunism”, constată Episcopul Hușilor.

La final, PS Ignatie adresează tuturor credincioșilor urări de bine cu ocazia sărbătorilor și a intrării în noul an calendaristic: „Vă doresc din toată inima să aveți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou și ale Bobotezei cu pace, cu sănătate, cu bucurie în inimă, curaj în suflet, cu oameni buni în preajmă și multă înțelepciune în minte. La mulți ani, plini de Domnul!”, a transmis Episcopul Hușilor.