Vineri, 27 octombrie, în Palatul Patriarhiei, a avut loc a X-a ediție a festivalului concurs, „Lăudați pe Domnul”.  Invitatul special al serii a fost maestrul Tudor Gheorghe, cel care a adus pe scenă poeziile temnițelor comuniste.

Maestrul a oferit un scurt concert, de 20 de minute, în care a interpretat o parte dintre cântecele ale căror versuri au fost scrise în închisorile comuniste de către mărturisitorii ortodoxiei românești.

Laboratorul ImunoMedica

Vizibil emoționat, Tudor Gheorghe - el însuși fiu al unui deținut politic, a început prin a prefața poezia Nu-s vinovat față de Țara mea: „Nu vor fi aplauze în această seară. Veți auzi un lung poem al suferinței, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic sau Radu Gyr”. 

A urmat Liturghie, de Andrei Ciurunga și apoi, Unde sunt, cei care nu mai sunt, de Nichifor Crainic. În continuare, cantautorul a interpretat Blestemul Aiudului și Poveste de Radu Gyr. În lacrimi, Tudor Gheorghe a cântat apoi Metania aceluiași Radu Gyr.

Sunt, Doamne, copt pentru cules, a fost următoarea poezie interpretată de Tudor Gheorghe, iar apoi Cântec de după gratii, scrisă de Nichifor Crainic. Momentul artistic s-a încheiat cu poezia lui Radu Gyr, Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane.

Acesta a fost poemul pentru care poetul închisorilor a fost condamnat în 1958 de regimul comunist la moarte, sentință comutată apoi în 25 de ani de muncă silnică. La concert au asistat membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și Patriarhul Rusiei, Patriarhul Albaniei și cel al Cehiei și Slovaciei.

În cadrul evenimentului de vineri, Tudor Gheorghe a primit cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală.

Nu-s vinovat față de Țara mea, de Andrei Ciurunga

La ora când cobor, legat în fiare, 

să-mi ispășesc osânda cea mai grea, 
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat față de țara mea. 

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
și că mă-nchin când mă așez la masă, 
cuviincios ca preotu-n altar. 

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns, 
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâția șerpi i s-au ascuns. 

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o țară hora-n prag, 
sau c-am primit colindători în tindă, 
cum din bunic în tată ne-a fost drag. 

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belșugul, de la vin la grâu, 
și c-am chemat la praznic pe oricine, 
cât m-am știut cu cheile la brâu. 

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
și sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat față de țara mea. 

Nu-s vinovat c-am îndârjit șacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toți Uralii
și că urăsc hotarul de la Prut. 

Pământul meu, cum spune și-n izvoade, 
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu, 
și câți prin veacuri au venit să-l prade
îl simt și-acum pe piept cât e de greu. 

De-aceea când cobor legat în fiare, 
împovărat de vina cea mai grea, 
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat față de țara mea.


Metanie, de Radu Gyr

Doamne, fa din suferinta, 
Pod de aur, pod înalt, 
Fa din lacrima velinta
Ca intr-un pat adânc si cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri faca-se si vin.
Din infrângeri, scari si trepte, 
Din caderi, urcus alpin.

Din veninul pus in cana
Fa miresme ce nu pier.
Fa din fiecare rana
o cadelnita spre cer;

Si din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept, 
Doamne, fa lastun albastru
si fa zâmbet întelept. 

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!, de Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâșnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări și-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Și ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobode-ți ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Și sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!