Pe 20 și 23 martie 1950, 16 deținuți politici anticomuniști erau executați la Pitești. Veșnica lor pomenire!

16 deținuți politici dobrogeni, făcând parte din loturile 1 și 2 ale rezistenței armate dobrogene, au fost executați lângă Pitești pe 20 și 23 martie 1950.
Decizia condamnării a fost luată la cel mai înalt nivel al Ministerului de Interne al Republicii Populare România, respectiv al Ministerului Securității Statului sovietic (MGB), care instrumenta organele de securitate din România.
Șeful „consilierilor sovietici” de la noi în perioada 1949-1953 pe linia Securităṭii a fost A. Saharovski, ofițer rus important care s-a implicat direct în represiunile acelor ani și în organizarea poliṭiei politice, amintește Rador.
Alexander Mihailovici Saharovski este ofițerul rus care a construit Direcțiunea Generale a Securității Poporului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliției politice sovietice). La începutul
anilor ’50, Saharovski a devenit șeful consilierilor sovietici din
România și din Securitate. După întoarcerea în Rusia a fost numit
adjunct al Directoratului I din NKVD, apoi KGB. Din 1955 și până în 1970
a fost directorul general al Directoratului I al KGB-ului, șeful spionajului sovietic, fiind cel mai longeviv director al acestei
instituții teribile. Saharovski este creditat și cu racolarea și infiltrarea în Securitate a agentului sovietic Ion Mihai Pacepa.
În vara anului 1949, într-o ședință secretă, la care au participat Teohari Georgescu (ministru al M.I. între anii 1945-1952), Marin Jianu (ministru adjunct al M.I.), Gheorghe Pintilie (sau Timofei Bodnarenko, cunoscut cu porecla Pantiușa, general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului între anii 1948-1963) și Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg, general, spion sovietic și șef al Securității, care a avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului, între 1948-1953, și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, între 1953-1961), s-a luat decizia ca toți deținuții condamnați, care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care primiseră pedepse de peste 15 ani de închisoare, să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete, scrie muzeulrezistentei.ro.
Decizia a fost luată deoarece se pronunțaseră deja prea multe condamnări la moarte și opinia publică internațională făcea presiuni ca România să înceteze execuțiile celor condamnați la sentința capitală. Soluția găsită și aplicată de consilierii sovietici a fost să se continue represiunea asupra tuturor românilor care se opuneau „zorilor și binefacerilor comunismului", iar condamnările la moarte să fie executate cu cât mai mare discreție, la ceas de noapte și în locuri rămase necunoscute.
În 1950, numărul celor care se încadrau criteriului de condamnare la peste 15 ani de închisoare, urmând să fie asasinați, era de circa 70 de personae condamnate, dintre care 13 făceau parte din Lotul 3 al luptătorilor dobrogeni (mai existau lotul lui Spiru Blănaru din Teregova - 6 persoane, lotul maiorului Nicolae Dabija din zona Cluj - 13 persoane, și arestații dobrogeni din loturile 1 și 2, deținuți la Pitești - 16 persoane).


Foto: muzeulrezistentei.ro
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Mentalitate de #rezist: Claudiu Bleonț, susținător al lui Nicușor Dan, și-a umilit fiica de 11 ani, pe scenă la Premiile Gopo: ”TACI DRACU' DIN GURĂ SĂ NU MĂ FACI DE CĂCĂT!” - VIDEO

3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

Actrița Manuela Hărăbor, după vot: ”Exista o vreme când onoarea era salvată prin duel. Astăzi am înlocuit pistolul cu ștampila. Am votat cu gândul la tata și pentru viitorul copilului meu”

George Simion, la conferința Romanian Business Leaders: ”Ca să evităm falimentul trebuie să scăpăm de paraziții din administrația locală și centrală” - VIDEO

Luminița Arhire: ANTONESCU, BOLOJAN ȘI MÂINILE DOAMNEI TURCAN
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Poporul Român
Organizații: KGB Securitatea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)