ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



16 deținuți politici dobrogeni, făcând parte din loturile 1 și 2 ale rezistenței armate dobrogene, au fost executați lângă Pitești pe 20 și 23 martie 1950.

Decizia condamnării a fost luată la cel mai înalt nivel al Ministerului de Interne al Republicii Populare România, respectiv al Ministerului Securității Statului sovietic (MGB), care instrumenta organele de securitate din România.

Șeful „consilierilor sovietici” de la noi în perioada 1949-1953 pe linia Securităṭii a fost A. Saharovski, ofițer rus important care s-a implicat direct în represiunile acelor ani și în organizarea poliṭiei politice, amintește Rador.

Alexander Mihailovici Saharovski este ofițerul rus care a construit Direcțiunea Generale a Securității Poporului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliției politice sovietice). La începutul anilor ’50, Saharovski a devenit șeful consilierilor sovietici din România și din Securitate. După întoarcerea în Rusia a fost numit adjunct al Directoratului I din NKVD, apoi KGB. Din 1955 și până în 1970 a fost directorul general al Directoratului I al KGB-ului, șeful spionajului sovietic, fiind cel mai longeviv director al acestei instituții teribile. Saharovski este creditat și cu racolarea și infiltrarea în Securitate a agentului sovietic Ion Mihai Pacepa.

În vara anului 1949, într-o ședință secretă, la care au participat Teohari Georgescu (ministru al M.I. între anii 1945-1952), Marin Jianu (ministru adjunct al M.I.), Gheorghe Pintilie (sau Timofei Bodnarenko, cunoscut cu porecla Pantiușa, general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului între anii 1948-1963) și Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg, general, spion sovietic și șef al Securității, care a avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului, între 1948-1953, și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, între 1953-1961), s-a luat decizia ca toți deținuții condamnați, care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care primiseră pedepse de peste 15 ani de închisoare, să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete, scrie muzeulrezistentei.ro.


Decizia a fost luată deoarece se pronunțaseră deja prea multe condamnări la moarte și opinia publică internațională făcea presiuni ca România să înceteze execuțiile celor condamnați la sentința capitală. Soluția găsită și aplicată de consilierii sovietici a fost să se continue represiunea asupra tuturor românilor care se opuneau „zorilor și binefacerilor comunismului", iar condamnările la moarte să fie executate cu cât mai mare discreție, la ceas de noapte și în locuri rămase necunoscute.


În 1950, numărul celor care se încadrau criteriului de condamnare la peste 15 ani de închisoare, urmând să fie asasinați, era de circa 70 de personae condamnate, dintre care 13 făceau parte din Lotul 3 al luptătorilor dobrogeni (mai existau lotul lui Spiru Blănaru din Teregova - 6 persoane, lotul maiorului Nicolae Dabija din zona Cluj - 13 persoane, și arestații dobrogeni din loturile 1 și 2, deținuți la Pitești - 16 persoane).






Foto: muzeulrezistentei.ro