ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 4 mai, Teatrul Ion Creangă din București a împlinit 55 de ani de la naștere, perioadă în care „Teatrul a fost alături de tinerii săi spectatori din Capitală, contribuind la educarea și formarea tinerelor generații care i-au trecut pragul, dar și la dezvoltarea artei spectacolului pentru copii din România”, după cum se arată într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției ActiveNews.

„Un prilej anual de bucurie pentru marea familie a Teatrului Ion Creangă, dar și pentru micuții săi spectatori de ieri și de azi, aniversarea îmbracă de această dată straie inedite. Tradiționala gală din sala de spectacol decorată festiv se mută în mediul virtual, pentru că doar #online putem fi #împreună. Renunțând la fastul decorurilor și luminilor, reîntâlnirea cu publicul ia forma unui jurnal video: o serie de urări, povești și amintiri cu drag de teatru și public, împărtășite de echipă, colaboratori și prieteni ai Teatrului Ion Creangă”, sună mesajul.

Pentru a prăznui acest eveniment aniversar, Teatrul a lansat colecția de materiale video intitulată „Jurnalul unei aniversări: TIC 55”.La debut, această colecție găzduiește o scurtă poveste scrisă și narată de actrița Alexandrina Halic, cu ilustrații de Ioana Trușcă. O meditație asupra unor importante repere din istoria Teatrului Ion Creangă, dar și asupra contextului cu totul neprevăzut care ne ține departe de sălile de spectacol, povestea ne poartă cu delicatețe și umor în lumea unui teatru-personaj. Un erou căruia ursitoarele îi urează să crească mare, bun și înțelept și asemenea celui care i-a dat numele, să bucure cu poveștile sale nenumărate generații de copii. 

Materialul poate fi urmărit pe pagina de Facebook a Teatrului (FB.com/TeatrulIonCreanga) sau pe canalul de Youtube, accesând link-ul: https://bit.ly/2zW6lIx. 

Seria „Jurnalul unei aniversări: TIC 55” continuă pe parcursul lunii mai, Teatrul difuzând online zilnic un nou material video, însoțit de fotografii de arhivă. 

„4 mai 2020 – Teatrul Ion Creangă împlinește cincizeci și cinci de ani. Mi-aș fi dorit tare mult ca această zi de sărbătoare să o petrecem împreună cu micii noștri spectatori. Din păcate, timpurile pe care le traversăm sunt unele cu totul și cu totul speciale – timpuri pe care Teatrul Ion Creangă în cei 55 de ani de existență cu siguranță nu le-a mai cunoscut. Dar vom trece și peste asta. Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim în sala de spectacol și să pornim în această călătorie magică, în acest univers al copilăriei, o bucurie pe care o avem doar împreună, atunci când noi suntem pe scenă și voi sunteți în sală. - Gabriel Coveșeanu, Manager.

 „O aniversare e un prilej de bucurie. Sunt 55 de ani. Am citit undeva că nu numărul anilor e important, ci ce-ai reușit să faci în ei. Noi spunem că am făcut lucruri bune și că Teatrul Ion Creangă își are locul lui bine meritat în rândul celorlalte teatre. Un loc necesar și benefic. La Mulți Ani, Teatrul nostru drag!”  – Alexandrina Halic, actriță.

„Cincizeci și cinci de ani de existență. Cincizeci și cinci de ani de când pe scena Teatrului nostru Harap Alb îl înfrânge pe Spân, dreptatea învinge și adevărul iese la lumină, spre bucuria micuților noștri spectatori. Despre ei aș vrea să spun câteva cuvinte, despre publicul nostru drag, copiii care umplu mereu sălile noastre de teatru. Sunt atât de sinceri, de inteligenți, atât de implicați emoțional în tot ce se-ntâmplă pe scenă, atât de devotați. Ar vrea să strige cât se poate de tare ca s-o convingă pe Albă ca Zăpada să nu muște din mărul otrăvit. Iar pe Scufița Roșie nu vor s-o lase în ruptul capului să-l creadă pe prefăcutul care încearcă s-o păcălească. Cum să nu-i iubești?” – Anca Zamfirescu, actriță.