Primele fotografii medicale din România în expoziția „MEDICINA ÎN FOTOGRAFIA DE SECOL XIX” la NAG 2016

O serie de imagini de la prima auto-operație de hernie din lume (chirurg dr. Alexandru Tzaicu), precum și fotografii medicale vechi (1890 - 1910) realizate de Nestor Heck, „fotograful lui Mihai Eminescu”, vor putea fi vizionate pentru prima dată în cadrul expoziției „Medicina în fotografia de secol XIX”, care va avea vernisajul vineri, 30 septembrie, ora 19:00, la Haart Studio (Str. Vasile Lascăr, nr.63, București). Evenimentul face parte din programul Nopții Albe a Galeriilor 2016 și este organizat de platforma Fotografiemedicala.ro, împreună cu Asociația SMART MED.
Urmând să fie casate și aruncate, un set de fotografii care poartă semnătura artistului Nestor Heck, cel mai cunoscut fotograf ieșean al vremii, precum și alte câteva imagini care prezintă pacienți și patologii au fost salvate, îngrijite și arhivate de dr. Richard CONSTANTINESCU, iatroistoriograf, coordonator al Fototecii medicinei românești și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
„În ultimii zece ani am salvat de la ghena istoriei multe documente, cărți și fotografii vechi. Pe unele le-am restaurat și expus în Muzeul de Istorie a Medicinei al U.M.F. «Gr. T. Popa» Iași, pe care l-am și coordonat, iar altele așteaptă să fie resuscitate. Când am avut ocazia am achiziționat diverse obiecte medicale de la anticari. Așa s-a întâmplat și cu o fotografie aparținând lui Nestor Heck, care zăcea în vitrina unui magazin de vechituri din capitală. Din anul 2013 am inițiat și coordonez «Fototeca medicinei românești» ce are ca scop valorificarea documentelor vizuale ale trecutului medical din spațiul românesc. Până la acest moment am adunat câteva mii de fotografii, cărți poștale și documente diverse” spune dr. Richard Constantinescu (richardconstantinescu.com), care va lua cuvântul la vernisajul expoziției.

Expoziția „Medicina în fotografia de secol XIX” va putea fi vizitată în perioada 30 septembrie – 14 octombrie. Cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor, programul de vizitare pentru ziua de 30 septembrie va fi cuprins între orele 19:00 și 03:00, iar în celelalte zile, expoziția va putea fi vizitată între orele 10:00 și 20:00, cu o programare prealabilă printr-un e-mail trimis la adresa office@smart-med.ro.
Noaptea Albă a Galeriilor a fost primul eveniment cultural nocturn din România după Noaptea Muzeelor. De-a lungul celor nouă ediții desfășurate până în prezent, Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte.
Asociația SMART MED este o organizație non-profit și non-guvernamentală care desfășoară proiecte axate pe artă și medicină și care are ca scop inițierea unei colaborări pe termen lung între medici, artisti și pacienți prin organizarea de expoziții de artă în spitale, dezbateri și întâlniri periodice, cluburi de lectură și de film, proiecte de artă participativă. De asemenea, asociația promovează și fotografia medicală în Romania, un domeniu puțin cunoscut și practicat, prin proiectul Gentle Violence și platfoma online Fotografiemedicala.ro.
Organizatori: Fotografiemedicala.ro și Asociația SMART MED
Parteneri: Haart Studio | www.haartstudio.com
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)