Primul muzeu privat din Europa Centrală și de Est a fost deschis la București

PostModernism Museum a fost deschis în Capitală în aprilie 2015, fiind primul muzeu privat din Europa Centrală și de Est care face parte din Asociaţia Muzeelor Private din lume. Publicul găsește aici expoziții, dar și discuții, proiecții de film și ateliere, iar intrarea este liberă în timpul orelor de program.
Muzeul se prezintă drept un centru cultural independent, o iniţiativă privată a unui grup de manageri culturali şi curatori români, fiind situat în Pipera, pe Sos. Bucuresti Nord 15-23, cladirea Kingston. Iniţiatorii nu doresc deocamdată să dezvăluie numele celor care se află în spatele proiectului.
Pe lângă expoziţii, muzeul organizează întâlniri şi discuţii, proiecţii de film, ateliere nișate şi specializate pentru copii, tineri şi adulţi, proiecte de arhitectură, ştiinţă, design şi tehnologie.
Intrarea este liberă în timpul orelor de program și include un tur ghidat al expoziţiilor, în prezenţa curatorului, dar şi discuții cu artistul, atunci când prezent. Intrarea pentru evenimentele private este însă limitată la listele de invitaţi.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)