La 1 iunie 1946, în centrul universitar din Cluj a fost declanșată o „grevă de protest și revendicare”.  Ȋn fruntea studenților se afla Valeriu Anania, cel ce avea să devină, peste ani, mitropolit al Clujului. Istoria grevei studențești din ’46 a rămas consemnată în cartea sa, „Memorii”. „După câte am aflat, la Universitatea din București s-a încercat ceva, dar acțiunea a fost repede înăbușită; prezența instituțiile centrale nu le-a permis niciodată studenților bucureșteni să aibă un rol în viața publică”, scria Valeriu Anania. 

Ȋnsă studenții din București nu rămăseseră deloc nepăsători la lupta pe care o duceau colegii lor din Cluj. Dovadă e mărturia lui Traian Popescu(foto), participant la protestele ce au avut loc la Școala Politehnică din Capitală.

Se cere „deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios”

„Ȋn luna mai se petrec evenimentele bine cunoscute de la Cluj, când căminul studențesc este atacat de muncitorii de la fabrica Dermata, devenită ulterior Clujeana. Ȋn semn de solidaritate cu colegii din Cluj și pe fundalul nemulțumirilor acumulate, în București Politehnica declanșează greva generală. Se anunță începerea ei printr-un miting care urma să  se țină în Marele Amfiteatru. Ȋn ajun sunt date jos tablourile marilor dascăli, bărboșii, cum li se spunea: Marx, Engels, Lenin, Stalin.

Mitingul se deschide în Marele Amfiteatru care era arhiplin, total neîncăpător. Ȋn prezidiu, cinci studenți. Se dă citire moțiunii de protest în care se cere:
1. Ȋncetarea acțiunilor agresive împotriva studenților din Cluj, atacați în cămin de un grup de muncitori de la Dermata, stabilirea vinovaților și sancționarea lor.
2. Ȋncetarea acțiunilor samavolnice privind bursele și taxele școlare care se făceau total discriminatoriu pentru studenții români.
3. Deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios.
4. Ȋncetarea presiunilor asupra profesorilor de a primi ca asistenți cadre total necorespunzătoare.
5. Ȋmbunătățirea urgentă a alocațiilor pentru hrană studenților de la căminul Barbu Delavrancea, aflați într-o precară stare de subnutriție.
Ȋn timpul citirii acestei moțiuni, se produce o ușoară rumoare, anunțându-se din student în student că sosește Agronomia. Trebuie să precizez că, în acei ani, Școala Politehnică, în afară de facultățile clasice, cuprindea sub același rectorat Agronomia și Arhitectura.”
 
 „Suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată”

„Studenții de la Agronomie au sosit într-un mod cu totul impresionant, de la Șosea, unde se află și acum sediul lor, încolonați cu Drapelul Tricolor în frunte și cântând „Deșteaptă-te române” și „Pe-al nostru steag”. Sunt primiți cu ovații în această înghesuială care devine sufocantă. 
Se cere de către cei din prezidiu prezența rectorului. Acesta ne transmite că va veni, dar întârzie, fiind în discuții cu ministerul. Către prânz, sosește recorul prof. Petre Sergescu, ilustru matematician, plecat apoi în Franța ca profesor la Sorbona.
Acesta, lac de apă, promite că va preda memoriul guvernului și ministrului învățământului. Suntem insistent rugați să părăsim amfiteatrul, asigurându-ne de toată solicitudinea.
Deși cei noi veniți în toamna lui 1944 nu au participat la grevă, totuși la un moment dat atmosfera se încinge datorită câtorva veniți acolo pentru a cere sistarea grevei. Se strigă că printre noi sunt agitatori care nu sprijină revendicările noastre și se cere plecarea lor din sală.
Ȋn acest vacarm intră în amfiteatru un sublocotenent. Cere ca să se facă liniște, ce o dată realizată îi dă posibilitatea să vorbească. Face însă imprudența să rostească o singură frază: „vă ordon să părăsiți sala”. Identificat ca făcând parte din Divizia „Tudor Vladimirescu”, constituită în Rusia, este huiduit și obligat să plece în fluierături.
Un student venit de la rectorat anunță că Memoriul a fost transmis și că rectorul ne roagă din nou insistent să părăsim amfiteatrul. De la Căminul Politehnicii ni se comunică hotărârea comitetului de acolo, de a ne trimite hrană rece – de fapt, pâine și mămăligă - în caz că va trebui să se stea și peste noapte.
Dar în același timp suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată, curtea fiind înțesată de militari.”

Din nou, apar camioanele de „muncitori înarmați cu răngi”

„După restabilirea liniștii, studenții de la tribună anunță că greva va continua, până la satisfacerea doleanțelor. Se fixează totodată pichete de greviști care să oprească intrarea la cursuri a acelora care se opuneau acestei acțiuni și care erau în minoritate.
Ȋn momentul în care am ieșit din amfiteatu pentru a vedea ce se întâmplă afară, am rămas uluiți. Pe lângă zidurile exterioare ale clădirilor din curtea Politehnicii erau instalați ostași, umăr la umăr, cu pistol mitralieră la piept. Toți erau gradați de la sergent în sus. Ne priveau cu multă simpatie și ne mai și încurajau, spunându-ne că ei n-au încotro, pentru că sunt în serviciu comandat. Trebuie să accentuez că nu a existat din partea acestora nici cel mai mic gest de ostilitate.

Era după-amiază, către orele 17:00. Ȋn curtea principală de la ieșirea spre Polizu ne aștepta altă surpriză. Ȋntrucât porțile de fier fuseseră ferecate, în stradă se aflau două camioane de muncitori înarmați cu răngi. Hotelurile din jur erau înțesate cu agenți de siguranță. Nu s-a ieșit pentru a nu se da naștere la bătăi de stradă, deși noi eram mai numeroși. S-a început strecurarea câte unul-doi pe o poartă laterală, ce corespundea cu clădirea Liceului Industrial Polizu. Un alt grup a început să poarte discuții prin grilaj cu muncitorii. Ȋn timp ce în curte rămâneau din ce în ce mai puțini, muncitorii s-au retras și ei, nefiind prea convinși de „misiunea lor muncitorească”. Deși spre seară ne-am retras cu toții, greva a continuat și în zilele următoare, numai trei zile însă, când pe de o parte s-a comunicat însușirea moțiunii de către autorități, iar pe de altă parte, deoarece cei noi veniți în Politehnică nu au putut fi determinați să se solidarizeze cu masa greviștilor.

Au urmat imediat descinderi ale Siguranței Statului la căminul studențesc „Barbu Delavrancea” de la șosea, făcându-se arestări, deși o serie de studenți avertizați reușiseră să fugă. Studenții de la Facultatea de Arhitectură, mai omogeni și mai fermi, au refuzat începerea cursurilor până în toamna anului 1946.
Ȋn următorii doi ani, lupta de apărare nu a încetat, tinerii de atunci luând calea muntelui, a rezistenței armate, alții a închisorilor.
Această generație 1948 s-a ridicat cu toate puterile ei, ca un zid de apărare în fața cataclismului care amenința ființa neamului românesc. Ea nu a fost o generație „anti”, ci una de apărare a tuturor virtuților și a valorilor noastre – o generație scut.”     

Traian Popescu a fost arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „înaltă trădare”. La descrierea infracțiunii, în fișa sa matricolă penală se menționează că „în facultate a activat în org. suversive (sic!) legionare complotând împotriva regimului de dem. – pop.”. A fost închis în penitenciarele din Jilava, Pitești, Gherla, Aiud și Văcărești. A fost eliberat în 1964, prin Decretul de grațiere nr. 176.

Sursa: Traian Popescu – „File din procesul comunismului”, Editura Scara, 2004

Va urma: Ȋn Comunicatul Conferinței de la Moscova se spunea că noul guvern va asigura „alegeri libere și nemăsluite”. Cum au fost falsificate voturile românilor din noiembrie 1946 (documente și mărturii)