Ea: Ce mai contează? We're already dead!!!

Cei doi se îmbrățișează și rămân strans uniți unul de celălat în timp ce cade cortina.

Actorii sunt rechemați de mai multe ori de publicul avid de teatru. Laura, actrița principală, strânge buchetele de flori, mai face câteva bezele către public, apoi dispare definitiv în spatele cortinei. Într-o lojă îndepărtată trei personaje au următorul dialog. 

- Bernie, spune premierul luxemburghez, tu ai înțeles ceva? Replicile astea din final n-au nicio treabă cu piesa. Știu piesele lui Tellys pe dinafară, zău așa!

- Cred, Mark, că au glumit pe seama noastră, spune Bernie Ecclestone, bancherul-șef al Ducatului. Știau că suntem aici și s-au gândit să ne dea puțin cu tifla.

Dintre ei se sustrage o pitică de 8 ani, roșcovană, zglobie și pistruiată. 

- Ce fraieri sunteți! Și vă mai credeți mari deștepți... Rușine să vă fie! Tăticule, zice Aia Mică spre cel numit Mark, era un mesaj codificat pentru MINE. După care zâmbește ștrengărește, ca Shirley Temple, eroina filmelor din perioada de început a cinematografului.

- Bine că au fost războaiele astea care v-au secătuit de bani și au ținut economia pe loc și tehnologiile vechi au progresat extrem de puțin. Altfel, trebuia să vă fac desene pe computer ca să mai înțelegeți și voi ceva! Pretindeți că știți să conduceți țara asta și voi nu sunteți în stare să înțelegeți o piesă amărâtă de teatru. 

- Rușinicăăăă! 

După care scoate limba ostentativ către fiecare dintre ei. Cei doi se privesc stupefiați.

- Ooof, zice Mark, și își mângâie fetița pe creștet. Copiii din ziua de azi, mai adaugă el, după care ridică nedumerit din umeri.

Aia Mică, poreclită Claina, râde înnebunită de plăcere și dă din picioare. Aplaudă de mai multe ori, după care se ridică brusc și le aruncă celor doi "morocănoși", cum le zice ea, câteva cuvinte grăbite: 

- Haideți, o mașină pentru Mica Ducesă. Am teme de făcut la matematică și la geografie pentru mâine. Plus că trebuie să îmi văd desenele animate cu Mickey Mouse.

Se urcă prima în mașină și i se adresează șoferului, un arab cu față simpatică: 

- Rachid, du-ți Stăpâna acasă sau îți iei papara. La Palat! Mână, birjar, mână odată, ce mai stai?

Rachid privește în oglindă, zâmbește și pleacă în viteză către Palatul Ducal din Luxemburg. 

Agentul ultra-secret R-247 se află într-un taxi și, după ce dă adresa șoferului, se așază confortabil în spatele elegantei Honda și închide ochii. Mariko are 27 ani și este cea mai puternică femeie din Asia. În mod excepțional, beneficiază de dublă protecție. În afara "cozii" tradiționale formată din doi oameni pe care îi cunoaște și cu care poate comunica, fie prin semne, fie prin alte mijloace, există alți doi agenți pe care nici ea nu îi poate identifica, dar care pot interveni pentru ea în momente excepționale. Închide ochii și trecutul îi revine în cap. Ultima ședință cu Maestrul. 

- Faptul că ești protejată în permanență nu înseamnă mare lucru, oricât ți s-ar părea ție de ciudat. Este maximum ce-ți poate oferi Organizația în materie de gărzi de corp. Principala ta forță vine de la tine. Te-am educat și antrenat să fii perfectă. De exemplu, înaintea ta am avut o altă fată. După ce ne-am despărțit și am raportat acest lucru, biata de ea traversează strada în grabă și, până să realizeze ceva vreunul dintre noi, un camion a lovit-o în plin și a ucis-o pe loc. Am fost convins că este lucrarea Celorlalți, dar nu a fost așa. Pe urmă, m-am gândit că sunt agenții statului, dar nu era nici asta. A fost bad luck, pur și simplu! O antrenasem 15 ani și ea a murit la un minut după ce devenise agentă de teren! Nu mi-am revenit nici după doi ani din șoc. 

Ea îl privea cu ochii ei ușor migdalați, drept în ochi. Știa că nu trebuie să adauge nimic. Maestrul avea să continue.

- Pe urmă, a trebuit să aranjăm ca polițistul care a făcut ancheta să scrie în raport că a fost vorba de o explozie la un cauciuc. Nici asta nu a fost suficient ca să-l scoatem din închisoare. S-a apelat la martori care au declarat că decedata s-a aruncat în fața mașinii într-un gest sinucigaș. Abia așa a fost achitat. Bineînțeles, am pus mâna pe el în seara aceleiași zile. L-am "interogat" chiar eu. Ai asistat la "interogatoriile" mele, Mariko. Știi cum se desfășoară.

Mariko închide ochii, dar nici măcar un singur mușchi de pe fața ei nu tremură. Într-adevăr, niciunul dintre cei "intervievați" nu rezistase prea mult. Spuneau totul. Evident, în schimbul unor promisiuni generoase. Dar, un fapt era comun. Toți erau uciși la sfârșit. De altfel, Mariko era fascinată de fiecare dată de dezamăgirea pe care o citea în ochii lor atunci când realizau că vor muri. Pur și simplu, crezuseră sincer că, dacă trădează, au o șansă. Mariko citise că acest lucru se numește înșelătorie în Europa și sadism în Asia. Sau invers. Ea nu avea nicio părere în acest sens. Pentru ea era doar exprimarea deplină și în cunoștintă de cauză a profesionalismului. Atât și nimic mai mult. Nu avea niciun fel de sentimente față de ceea ce i se ceruse sau față de ceea ce ea însăși ceruse altora. 

- Gândește-te, scumpa mea, a fost un interviu lung și dureros. N-am scos niciun cuvânt de la el. Pur și simplu, un degenerat mi-a și ne-a distrus munca de o viață. L-am ucis cu satârul. Nici nu mai știu de câte ori l-am lovit, a trebuit să intre ceilalți și să mă oprească. Eu loveam în neștire. Dar, vezi tu... 

Se oprește brusc.

- A fost șansa ta. Așa ai apărut tu. Reține, deci, există întotdeauna în viață ceva invariabil. Care, ține, probabil, de Divinitate. Nu putem prevedea chiar TOTUL. Fii atentă, aici, vizavi, e o bancă. Dacă vine un prost și încearcă un hold-up? Un glonț rătăcit ne-ar putea lovi pe oricare dintre noi. Încearcă, totuși, să reduci acest risc pe cât posibil. Pe urmă, imaginează-ți că trebuie să te întâlnești cu informatorul, undeva, într-o zonă deșertică. Pentru că acolo și numai acolo vrea el. Nu are încredere în tine. Trebuie să te duci. Dar, poate fi o capcană. Sigur, vei avea protecție aeriană, dar nu vom avea timp să intervenim. Fii fără milă, Mariko. EI nu vor avea niciun fel de milă față de tine. SISTEMUL te-a creat și îți cere să-l slujești. 

- Ne vom mai revedea vreodată, Maestre? întreabă ea, cu aerul nevinovat care însoțește întotdeauna asasinul desăvârșit.

- În realitate, nu. Mi-am îndeplinit cele două mandate. În seara asta, trebuie să mor. Dar, nu fi tristă, draga mea, voi reveni des în visele și în amintirile tale.

Într-adevăr, Maestrul revenea. Chiar destul de des.

- Trebuie să știi o chestie, Mariko. Vei fi cea mai puternică femeie din Asia. Vei avea pe mână oricâți bani dorești și îi vei putea cheltui cum vrei tu. Poți fi orice vrei tu, dar nu ai dreptul să intri în politică. No politics, OK? Ah, da... Și încă ceva... Nu te umfla prea tare în pene cu faptul că vei fi Most powerful woman in Asia. Înaintea ta sunt cel puțin 5.000 bărbați. În realitate, la scara continentală reală, vei fi pe locul 5.001. Și acum, zi-mi care vrei să fie primul tău job de acoperire.

- Traducătoare, Maestre!

- Așa va fi, Fiica Mea!

În acel moment, mașină frână brusc. Șoferul se întoarce și, cu un zâmbet tâmp pe față, i se adresează politicos. 

- Doamnă, am ajuns la Filarmonică.

Agentul R-247, format ca Mariko, dar care răspunde la numele de Klara, coboară și, după ce își aranjează gulerul din blană de viziune, urcă grăbită treptele. Are o misiune de îndeplinit care i se pare mult sub valoarea ei. Dar, rareori face asemenea judecăți de apreciere. Klara este o profesionistă desăvârșită și nu a dat niciodată greș. Maestrul ei ar fi fost mândru de ceea ce a creat. 

- Oda va afla cât de mult valorează zâmbetul unei femei, spune ea pentru sine și intră în clădire. 

Washington, Sediul Militar Aliat

Amalia a luat loc pe un scaun și stă undeva, sus, de unde poate vedea masa la care sunt așezați cei nouă judecători. Astăzi își va afla soarta. Fie va primi un cămin politic și titlul de Prințesă, fie va muri. Și-a ales deja felul în care vrea să moară. Agenții politici au acest drept. Ea a ales să moară prin împușcare în gât. 

- Oare ce-o fi ales Perk? Perk este contra-candidatul ei pentru Croația. Probabil, spânzurătoarea. Ne jucam atât de des jocul ăsta stupid... Și el câștiga tot timpul.

Fata zâmbește cinic, lucru care i se întâmplă foarte rar. Dar, acele momente prin care trece i-au dat o stare febrilă și din câte se pare, chiar delirează.

- Să fii atât de bun la "Spânzurătoarea" și să mori spânzurat. Asta chiar ar fi un scenariu bun, vorbește ea de una singură.

Deodată, se aude vocea Marelul Maestru.

- Domnilor Maeștri, votul Domniilor Voastre, vă rog.

Amalia nu mai ști ce ce se petrece cu ea. Amintirile de atunci sunt vagi și înfricoșătoare. Ține minte doar că o caracatiță o strângea cu tentaculele, pe urmă un vultur o lovea cu ciocul și mai știe că au pus-o să se dezbrace. Cică, să-i admire goliciunea pentru ultima oară. Nici nu mai știe dacă s-a dezbrăcat sau nu, dar este sigură că da. Boșorogii nu pierdeau nicio ocazie s-o pipăie și s-o umilească. Ține minte doar că, la un moment dat, o voce pițigăiată a zis ceva de genul:

- O să îți pară rău, Mare Maestru! O să te căiești amarnic că ai ales-o pe ea! E o fățarnică și o prefăcută!

Pe urmă, a leșinat și s-a trezit a doua zi. Sau a doua zi. Sau a treia. Cine mai știe?

E pe un pat, întinsă. Deasupra ei vede o față prietenoasă. Nu știe cine e, nu recunoaște acea față. Întinde mâinile, îi cuprinde gâtul și încearcă să-l sărute:

- Cine ești, Frumosule? Ai venit să îți salvezi Prințesa?

Pe urmă, îl strânge și mai tare și îi spune languros, la urechea dreaptă.

- Haide, fă dragoste cu Prințesa ta! Sunt a ta pe veci!

Acel Cineva îi desface delicat brațele din jurul gâtului, o ia în brațe și iese cu ea pe balcon. În depărtare, se vede Manhattan-ul. Fata recunoaște New York-ul și începe să se zbată.

- Suntem tot în America? Așa arată lumea de după?

Bărbatul o ia delicat de mână și îi arată zarea. 

- În lumea asta sunt Prințese, Regi, asasini, bestii, oameni normali, informatori, Președinți, Directori de Corporații, polițiști, medici, avocați și mai știu eu cine. Nici eu nu îi cunosc. Unii sunt buni, alții sunt răi. Unii vor trăi mult și vor fi nefericiți, alții puțin și vor muri în mizerie. Cred că sunt câteva zeci de mii pe care putem conta. După care, brusc devenit serios: 

- Toți vor lucra pentru tine, Prințesa noastră! Pentru Marele Vis! Tu vei schimba această lume. Fă-o să fie mai bună! Eu, tu și mulți alții, care lucrează pentru noi poate fără să știe. Haide, Mara, revino-ți, primul pas s-a făcut! Dincolo, după orizonturile roșii, este noua ta patrie, Croația! 

Se oprește și scoate ceva din buzunar. Este un pașaport diplomatic de culoare albastră. Pe el scrie Republika Hrvatska.

- Republica nu va mai exista, Mara! Te așteptăm pe tine! Uită-te bine în ochii mei... Mă recunoști acum?

Fata este somnambulă și nu înțelege decât frânturi de cuvinte. Totuși, după câteva secunde își trage un pic răsuflarea și, după ce zâmbește fermecător, răspunde:

- Te recunosc, Marco! Unde ai fost plecat atâta timp? După care îi sare în brațe. Bărbatul este un tip înalt și bărbos și este îmbrăcat într-un splendid sacou muștar. Este Zeljko Markovici, Șeful Securității Republicii Federale Ungaro-Croate. 

Undeva, în State, o fătucă plânge. Dar, o face într-un mod curios și, poate, unic. Fără lacrimi. Glandele lacrimare s-au "defectat" definitiv. Pur și simplu, Mara a plâns prea mult. Și, ca o consecință logică, a râs prea puțin.

Privește în zare și tremură de frig. După care privește către cer.

- Mulțumescu-ți, Doamne! Voi avea și eu un cămin.

                                                     - Va Urma -