Revoluționarul timișorean Claudiu Iordache își lansează noua carte: Românul frumos

Editura IRINI anunță lansarea cărții autorului timișorean Claudiu Iordache „Românul frumos”, o carte despre mic-burghezul contemporan, în vremea căruia cuvintele onoare, demnitate, cinste, virtute, altruism și-au pierdut sensul, se precizează într-un comunicat de presă.
„Această carte nu vrea să scrie istoria "românului frumos”, ci doar să consemneze prezentul acestuia în lumea tulbure a post-revoluției, unde joacă un rol atât de nefast! El este noul "turc”, noul fanariot, noul arendaș, noul hrăpăreț, noul ciocoi, despre care D. Drăghicescu scria: "Dacă ar fi putut ajunge ciocoiul la soare, ar fi pus stăpânire pe el și ar fi vândut țăranilor pe bani scumpi lumina lui Dumnezeu. Dacă ar fi putut pune stăpânire pe apele mării, ar fi făcut speculă din ele și ar fi robit pe țărani cu întunericul, cu frigul și cu setea, după cum deja i-a robit cu foamea făcându-se stăpân pe pământ.” El este omul zilei. Expresia cea mai vizibilă a degradării românului contemporan confruntat cu criza supraviețuirii sale în timpurile întunecate care vin peste el, și pe care nu e pregătit să le înfrunte! El este cea mai răspândită și cea mai împărtășită întrupare a gloatei românești! El este românul frumos!”
Autorul cărții, cunoscut pentru seria de analize ce au drept obiect societatea românească a anilor 1989-2016: România pierdută, Clasa Nevrednică, O Românie de câștigat, Homo Posteritas, Securitatea - Confiscarea unei națiuni, Revoluția Românilor, 1989, Agonia postdecembristă, Apocalipsa după Cioran, România la asfințit, Omul de mlaștină, continuă scrutarea caracterului românesc, a "omului românesc", a omului postdecembrist, evocând observațiile marilor înaintași privind comportamentele și trăirile națiunii căreia i-au aparținut: Mihai Eminescu, Dumitru Drăghicescu, Constantin Rădulescu-Motru, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran.
Lansarea acestui nou titlu al autorului Claudiu Iordache va avea loc la Librăria Mihail Sadoveanu din București (Str Edgar Quinet) în ziua de miercuri, 21 iunie 2017, ora 17.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)