Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru traiul sau pentru hrana,
ci pentru cerul României de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Pentru rânduiala dreaptă a firii,
ca și cei de mâine să știe ce-s tata și mama,
pentru adevăratul temei al iubirii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!
 
Nu vrei să iei nimănui libertatea, 
ci doar să cinstești sfânta Nuntă din Cana.
Arată-ți credința, dar și bunătatea,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!
 
Azi „progresismul" cu dulci vorbe vă minte,
dar nu vă lăsați ispitiți de Satana,
că sufletul nu-l vinzi pe-un blid de linte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!
 
Căci familia înseamnă strămoșii, 
la sfântul altar pe frunte coroana.
Pentru-ai voștri urmași, copiii, frumoșii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

Ne trebuie suflete tari ca oțelul. 
Peste valori ni s-abate aspră prigoana,
dar vrem să trăim liberi precum ne e felul.
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!
 
Ridică-te Gheorghe la fel ca străbunii,
ridică-te Ioana la piept cu icoana,
mărturisind azi lumii în ce cred românii!
Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioana!

(modestă adaptare după Radu Gyr; Sursa imaginii: basilica.ro) 

Nu ar mai fi de adăugat decât puține gânduri. De obicei oamenii se mobilizează și se ridică fie atunci când vor să schimbe o stare de lucruri, fie ca să apere o rânduială pe care o văd amenințată. Pentru ambele e nevoie de conștiința clară a unei atitudini hotărâte.

De data aceasta în România nu e nevoie de nicio schimbare, ci doar ca lucrurile să rămână așa cum au fost dintotdeauna. O ambiguitate involuntară a legiuitorului constituțional din 1991 a specificat căsătoria ca fiind o uniune liber consimțită între „soți", fără a le preciza numărul, sexul și alte amănunte ținând cont de relații de rudenie, etc, considerate la acea vreme ca fiind de domeniul evidenței.  Numai că această lipsă de precizie este considerată de unii juriști sagace o formulare plină de „suplețe" și o dovadă de „progresism", care nu face decât să lase o portiță deschisă pentru orice fel de combinații posibile între două sau mai multe ființe capabile de liber consimțământ (adică totuși, oameni), niciuna din ele nefiind explicit interzisă. O portiță pe care ideologiile modernității rupte de natura umană nu vor pregeta să o speculeze spre a destrăma și unul din ultimele bastioane ale tradiției care mai e prezent în țesătura societății actuale: căsătoria ca temelie a familiei.

Românii nu au aderat niciodată cu un entuziasm colectiv la ideologii utopice, rupte de firescul existenței lor. Când au fost confruntați cu ele, cu excepția unor exponenți de seamă, capabili de gesturi eroice și care și-au pus propria jertfă la temelia supraviețuirii neamului, marea majoritate a românilor și-a văzut de propria supraviețuire. S-au refugiat în pasivitate și indiferență, boicotând pur și simplu istoria și stăpânirile străine (fie ele ocupații, fie purtând nume de ideologii). 

De data aceasta însă, o asemenea atitudine ar putea fi fatală. Acum ne aflăm la o răscruce. Suntem în fața unei ocazii unice de a clarifica lucrurile, precizând termenii într-un mod lipsit de orice echivoc. Atât și nimic mai mult. Trei milioane de români s-au mobilizat pentru a iniția acest demers al referendumului pentru o definire limpede a căsătoriei. Fără acest gest al lor, mai devreme sau mai târziu, prin vreun tertip juridic sau politic ingenios, această breșă din legislație ar fi urmat să fie speculată fără scrupule. Acum mai e de trecut un ultim hop, dar nu unul ușor. Pentru a putea fi validat, referendumul trebuie să întrunească o participare a unui număr încă odată pe atât de mare de români. 

E nevoie ca fiecare dintre noi să înțelegem importanța mizei acestei clipe istorice. Doar o asemenea conștientizare poate duce la o mobilizare colectivă, fie ea și una de-o clipă, așa cum s-a mai produs în câteva rânduri în ultimii aproape 30 de ani.  E nevoie doar de efortul fugitiv de a merge cât mai mulți la cabina de vot, spre a-și exprima în mod liber și democratic opinia asupra chestiunii în dezbatere. Demersul pe cale să fie finalizat nu peste multă vreme ar căpăta astfel din toate punctele de vedere o legitimitate de necontestat.

În schimb, nepăsarea colectivă va duce mai mult ca sigur la ratarea unei șanse unice și va urgenta negreșit schimbarea de care nu avem nevoie și care riscă să ne amenințe valorile și temeiurile existenței. Dacă nu ni le apărăm acum, mai târziu s-ar putea să nu mai avem ce apăra.

Fie ca Dumnezeu să dea fiecăruia un gând bun, la momentul oportun!