Romfilatelia va lansa o emisiune specială cu teme religioase, pentru a marca Învierea Mântuitorului, sărbătorită anul acesta în aceeași zi de creștinii ortodocși și catolici

În așteptarea celei mai mari Sărbători a Creștinătății, Romfilatelia continuă tradiția de a vesti bucuria unică a Învierii Domnului printr-un proiect filatelic special, adus în avans publicului iubitor de timbre, se arată într-un comunicat al companiei.
Anul acesta, emisiunea de mărci poștale dedicată Sfintelor Paști este și mai deosebită întrucât creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Învierea Mântuitorului în aceeași zi. Cu acest prilej, timbrele proiectului prezintă reproduceri iconografice aparținând celor două ramuri ale creștinismului.
Intitulată sugestiv Sfintele Paști 2017, emisiunea aduce în atenția publicului elemente filatelice valoroase, care susțin și îmbogățesc tematica proiectului. Acestea sunt disponibile începând de vineri, 10 martie.
Pe cele două mărci poștale ale emisiunii sunt ilustrate două icoane reprezentând Răstignirea Mântuitorului. Icoana Răstignirea Domnului Iisus Hristos, reprodusă pe unul din timbre, se află în patrimoniul Mănăstirii „Radu Vodă” din București și este o reprezentare cunoscută încă din prima eră creștină. Pe cel de-al doilea timbru se regăsește icoana Răstignirea Domnului aparținând Catedralei „Sfântul Iosif” din București.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, minicoala de 8 timbre (4 serii), colița dantelată, blocul special de 3 timbre (în produs filatelic) și blocul special de 2 timbre + coliță dantelată (în album filatelic).
Pe timbrul coliței dantelate este ilustrată icoana Învierea Domnului, parte din fondul iconografic al Schitului Darvari din București. Plină de simboluri, icoana Învierea Domnului - Coborârea la Iad a Mântuitorului Îl arată pe Iisus călcând în picioare porțile iadului. Coborâre la iad poartă în sine începutul înălțării omului, pentru care moartea fizică devine doar o trecere, o cale de acces spre viața cea nouă, veșnică.
Pe manșeta coliței este reprezentată icoana Maica Domnului Îndurerată ce aparține Mănăstirii „Radu Vodă”.
Produsele speciale ale emisiunii întregesc proiectul dedicat Sfintelor Paști, conferindu-i valoare prin elementele de creație din care se compun, precum și prin caracterul de unicitate dat de tirajul limitat în care sunt disponibile. Realizate în concepte grafice și artistice proprii, produsele speciale sunt apreciate nu doar de colecționari, ci de întregul public, care le transformă în veritabile piese de colecție și adesea, în cadouri rafinate pentru cei dragi.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 403 exemplare și este echipat cu blocul special al emisiunii (conținând două timbre nedantelate și colița emisiunii) precum și plicul „prima zi” având ștampila „prima zi”aplicată în clar în folio aur, ambele produse fiind numerotate de la 001 la 403.
Produsul filatelic special (cu timbru de argint) este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 353 exemplare. Timbrul din argint este replică a mărcii poștale din colița emisiunii și este inserat în acest album, alături de certificatul de autenticitate și blocul special de trei timbre (seria emisiunii alături de timbrul nedantelat al coliței), numerotat de la 001 la 353.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)