În Biserica Ortodoxă, sâmbăta este consacrată cultului morților, însă, cu precădere în două sâmbete de peste an, aproape toți credincioșii vin la biserică cu bucate de pomană pentru sufletele înaintașilor. Aceste Sâmbete sunt Moșii de Iarnă, din Sâmbăta Înfricoșatei Judecăți, a lăsatului de sec de carne dinaintea postului mare, respectiv Moșii de Vară, din Sâmbăta Rusaliilor.

Până astăzi, după datinile strămoșești, în satul românesc se oferă, în sâmbăta Moșilor de vară, colivă sau colaci unși cu miere, dar și vase și căni din lut umplute cu cireșe, vin, apă sau lapte cu orez, folosite numai cu această ocazie și numite „moșoaice”. În Bucovina și în alte zone din țara noastră, pomenile amintite sunt trimise vecinilor încă de la primele ore ale dimineții.

Așadar, credincioșii trebuie să știe că sunt datori, în această zi, să îi pomenească pe toți strămoșii și moșii lor și pe toți cei din veac adormiți, în cadrul slujbei de parastas care se săvârșește în toate bisericile, la finalul Sfintei Liturghii, subliniază Doxologia.

S-a ales această zi deoarece fiecare sâmbătă este, de fapt, o imitare a Sâmbetei Mari, a șederii lui Hristos în mormânt. Din punct de vedere teologic, aceasta este ziua în care Mântuitorul a coborât cu sufletul la iad pentru a-i înălța pe cei adormiți. În mod deosebit, două dintre aceste zile de sâmbătă din anul bisericesc sunt dedicate, în toate Bisericile Ortodoxe, pomenirii generale a morților, prin rugăciunile și cântările înscrise în cărțile de rânduială (Triod și Penticostar):

    a) sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (a înfricoșătoarei Judecăți) și

    b) sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (sâmbăta Rusaliilor).

Aceste două sâmbete poartă denumirea generică de „moși” (prima – Moșii de iarnă, iar cea de-a doua – Moșii de vară), deoarece în aceste zile îi pomenim pe părinții, moșii și strămoșii noștri adormiți întru Domnul. În limba greacă, aceste zile se numesc ψυχοσάββατον (Sâmbăta sufletelor), iar în slavonă, Subbota roditelskaia, ne mai informează Doxologia.

În ceea ce privește pomenirea Moșilor de vară, textul liturgic din Penticostar arată faptul că în această zi ne aducem aminte de „creștinii care au adormit în credință: părinți, strămoși, bunici și străbuni, frați și prieteni, bogați și săraci, împărați și domni, pe cei de laolaltă și sihaștri”, pentru toți aceștia rugându-L pe Dumnezeu astfel: „Odihnește-i, Doamne (...), unde sunt mulțimile tuturor drepților și unde este sălașul sfinților Tăi”.

Sfântul Paisie Aghioritul, despre parastas

Parastasul cel mai bun dintre toate pe care îl putem face pentru cei morți este viața noastră petrecută cu luare aminte, nevoința pe care o facem pentru a ne tăia neputințele și a ne curăța sufletul. Pentru că dezlipirea noastră de lucrurile materiale și de patimile sufletești, pe lângă faptul că ne pricinuiește nouă ușurare, are ca rezultat și ușurarea sufletelor celor adormiți din tot neamul nostru. Cei adormiți se bucură atunci când un urmaș de-al lor se află lângă Dumnezeu.

Dacă noi nu suntem într-o stare duhovnicească bună, atunci suferă părinții noștri adormiți, moșii și strămoșii și tot neamul nostru. „Uită-te ce nepot am făcut!”, spun ei și se mâhnesc. Dacă însă suntem într-o stare duhovnicească bună, se bucură pentru că și ei au contribuit la nașterea noastră, iar Dumnezeu într-un anumit fel este obligat să-i ajute. Adică ceea ce va da bucurie celor adormiți este străduința noastră de a bineplăcea lui Dumnezeu, astfel încât să-i întâlnim în Rai și astfel să trăim cu toții împreună în viața cea veșnică.

Prin urmare merită osteneala să lovim în omul nostru cel vechi ca să se facă nou, astfel încât să nu se vatăme nici pe sine, nici pe ceilalți oameni, ci să se ajute atât pe sine însuși, cât și pe ceilalți, fie ei vii sau morți.