Scriitorul Dinu Săraru: Dacă românii ar avea mai multă carte, ar avea și șira spinării mai dreaptă și nu s-ar mai umili pe la toate porțile Occidentului

Conform Radio România, Constantin (Dinu) Grigore Săraru, scenarist, scriitor, publicist, om de teatru, s-a născut la 30 ianuarie 1932, la Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.
A copilărit în comuna Slătioara, apoi a urmat cursurile gimnaziale și liceale la Râmnicu Vâlcea și București. A absolvit, în 1978, cursurile Facultății de Ziaristică din București, potrivit „Dicționarului scriitorilor români” (Editura Albatros, 2002).
A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română (1950-1961). A fost secretar general de redacție la revista ”Secolul 20” (1961-1963) și la ”Luceafărul” (1964-1967). Între 1963 și 1964, a ocupat funcția de șef al secției culturale la ziarul ”Scânteia tineretului”, conform www.aosr.ro.
În perioada 1969-1977, a fost secretar general de redacție, redactor-șef adjunct, redactor-șef al Redacției Culturale Radio-TV. În intervalul 1977 și 1990, a fost director al Teatrului Mic și al Teatrului Foarte Mic. În 1979, a devenit membru supleant al C.C. al P.C.R.
După anul 1990, a ocupat pozițiile de director general adjunct la Centrul Internațional Ecumenic și de membru în comitetul de direcție al revistei „Armonia” (1993). A fost director fondator al revistei „Noi” (1990) și director al cotidianului „Universul românesc” (1992-1993).
Este fondatorul Fundației Naționale pentru Civilizație Rurală ”Niște țărani” (înființată în iunie 1998) și unul dintre organizatorii, din 1998, al Festivalului Internațional de Film ”Eco-Etno-Folk Film” de la Slătioara. Tot în 1998, inițiază și coordonează proiectul Pro Istoria. Un an mai târziu, devine director fondator al revistei ”Renașterea civilizației rurale românești” și creează Institutul Național de Cercetare a Civilizației Rurale, în cadrul fundației omonime.
Între 2001-2004, a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. În anul 2001, a reluat publicarea „Gazetei Teatrului Național”. A devenit director fondator al revistei „Clipa” în 2008.
Membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 și membru fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, în 2001. Continuarea biografiei este disponibilă aici.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Acad. Ilie Bădescu: Charles, Regele care vede

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!

Luminița Arhire: Baconschi, rafinatul băutor de cafea mocca

Racla cu osemintele marelui protopsalt Anton Pann a vibrat în timpul slujbei de reînhumare. Mărturia Arhidiaconului Mihail Bucă. FOTO Agenția BASILICA, aflată la aniversare

BANII sau BIBLIA? Editorialistul Ziarului Lumina îl spulberă pe Liiceanu: De ce am scoate religia din școală? Pentru că nu-i convine domnului Liiceanu?

Condamnatului la moarte evreu Anthony Atwood, călugărit în închisoarea din Arizona cu numele de Efrem, i s-a refuzat uciderea prin gazare. El a fost executat prin injectare cu un ser letal considerat de autorități „sigur și eficient”, la orele 20. UN AN
Recomandările noastre

Dr. Geanina Hagimă: De ce merg luni, 12 iunie, la Cluj-Napoca, unde vă aștept și pe voi, dragi români. Îmi doresc să fiți prezenți în număr cât mai mare. Să dezbatem despre Marea Resetare, să găsim soluții! Dumnezeu este cu noi! VIDEO

Tucker Carlson: Dictatura Gândurilor - Ce faci dacă Regimul vrea să îți controleze Mintea

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)