„La urma urmei, ce-i aia Sindicat? Pentru mine, sindicat înseamnă mafie și crime!" - Jimmy Hoffa, șeful sindicatului șoferilor din SUA, cea mai puternică organizație non-guvernamentală din America secolului XX. (Hoffa a dispărut fără urmă, ucis și îngropat undeva în deșert de Mafia din Nevada)

Anul 2274, undeva în America. Probabil, sediul CIA de la Langley)

Telegramă ultra-secretă nr 2012/2274 

A se decodifica și a se distruge în două minute:

A. Către agenții CIA din Croația: Vi se ordonă să sprijiniți TOTAL lovitura de stat din Croația. Unii o vor denumi Revoluție, alții Revoltă, unii Evenimente, poate chiar Aglomerație. Este irelevant. Aceasta este o lovitură de stat ilegală, dar pe care trebuie să o sprijiniți. Este vorba de un ordin direct și este contra-semnat de președintele Thompson. Nu folosiți armele de foc decât dacă vă este pusă viața în pericol. Încercați să nu vă implicați direct, dar s-o faceți dacă rețelele create de dvs sunt în pericol. În caz de pericol, refugiați-vă în Casa Conspirativă Safe House Nr 3 din Dubrovnik. Cei care acționați lângă frontiere, părăsiți IMEDIAT Croația dacă ați fost compromiș in any way. Cei care vă aflați în Centru luați legătura și cereți să fiți recuperați de omologii dvs din Intelligence Service sau Mossad. Nu vă adresați românilor și nici sârbilor, dar dacă o faceți, folosiți alte identități. Total interzisă conctactarea ofițerilor de informații bosniaci sau unguri. În ceea ce îi privește pe ofițerii croați, majoritatea vor sprijini puciul, dar vor fi și unii, puțini la număr, care fie vor fi neutri, fie vor fi împotrivă. Dacă aveți idee cine sunt aceștia, reclamați-i agentului M-2156, dar numai dacă sunteți convinși de identitatea sa reală. O veți face numai după o confruntare face to face și doar dacă recunoaște numărul matricol care vi se va comunica live de la rezidența CIA de la București. Acesta nu este un antrenament. Șansele de reușită sunt de 40%, suficient pentru ca factorul-surpriză și viteza de umplere a vidului de putere să inverseze șansele în favoarea noastră. Vă informez că ratarea este exclusă, orice alt rezultat însemnând compromiterea Americii și a aliaților noștri. Președintele și partea activă și care contează din Statele Nord-Americane vă doresc succes! Nu-i abandonați pe croații care își riscă viețile pentru ca țara lor să fie mai bună și mai dreaptă. Nu-i dezamăgiți nici pe ei, nici America și nici pe Aliații noștri!"

B. Către dirijorii spațiului european

"Vreau cer liber deasupra Adriaticii și deasupra Mediteranei. Orice zbor neautorizat expres de Washington sau de Rezidența CIA de la Paris va fi doborât fără avertisment. Pentru restul spațiului european vor fi autorizate doar zborurile de antrenament ale avioanelor NATO și numai în Ungaria și în Irlanda. Orice alt zbor, fie el civil sau NATO va fi anulat. Toate permisiile si concediile militare vor fi anulate fără explicații. Rog supravegherea permanentă a zborului Ro-123 din direcția Toronto Terra Nova Irlanda Marea Britanie Franța Bavaria Austria Ungaria Croația, aterizare pe Insula Brioni."

Vancouver, British Columbia, Provincie a Northern American States

Cristina se îndreaptă către job. Meseria ei de acoperire este aceea de furnizor de bunuri și servicii pentru cârciumile deținute în Vancouver și în întreaga provincie de cetățeni sud-americani neutri. De altfel, ea îi invidiază pe neutri. "Ăștia pot să înjure în gura mare pe toată lumea, cam cum făceau elvețienii cu Hitler și cu Stalin." Una peste alta, ea are de comandat un tren de cârnați din Argentina, dar din Buenos Aires până în Canada este cale lungă. "Nu-i nicio problemă", gândi ea, "am comision la fiecare îmbarcare sau debarcare a mărfii, ceea ce cred că îmi va aduce un premiu de 10.000 dolari canadieni la sfârșitul lunii. Și, având în vedere slăbiciunea dolarului vecin, îmi voi face o mini-vacanță la Seattle împreună cu iubitul meu".

Ajunsă la job, își introduce parola, dar constată că ecranul se colorează în roșu. Cristina știe ce înseamnă asta. "People need me", șoptește ea, își îmbracă paltonul și se îndreaptă grăbită către ieșire. 
"Dacă tot s-a unit Canada cu SUA, de ce naiba nu a existat și o uniune monetară? Americanii își iubesc așa de mult dolarul sau pur și simplu nu au încredere în noi? O să-l întreb pe șefu', el are răspuns la toate", șoptește ea pentru sine, în timp ce pășește în întunericul unei case urâte și prăfuite de la marginea orașului. 
"Tipilor ăstora nu prea le place să dea cu mătura", zâmbește ea în timp ce începe să frece un ness cum numai ea știe să își prepare. 

Toronto, Ontario, provincie a Uniunii Nord-Americane

Avionul care îi duce către Europa pe Zeljko și Amalia începe manevrele de coborâre. Șeful Securității își privește ceasul, privește pe geam și apoi pune mâna pe microfon. Lângă el, dra Luiza Markovici dormea dusă.
"Mi-e frică pentru Mara", gândește el. "Eu pot să zic că mi-am trăit viața, chiar dacă sunt încă un bărbat tânăr. Dar ea? Nu are decât 16 ani, e doar un copil. Poate că Walker avea dreptate... Dar, nu! Orice-ar fi, cred că e mai bine pentru ea să-și riște viața decât să și-o distrugă servind ca sclavă sexuală pentru boșorogii ăia degenerați. Le va veni și lor rândul!", scrășni el, după care vorbi în serbo-croată:
 - Ce facem? Aterizăm? De ce?
 - Ordin de la Împărăție, fu răspunsul.
 - Adică?
 - Poliția canadiană, mai auzi în căști.
 - Fuck!, urlă Raznatovici și aruncă cât colo microfonul.
 - Que pasa, hombre? Un accident?
Amalia îl privea cu ochii ei mirați.
 - Nimic, draga mea. Doar un incident minor.
Japonia Imperială, anul 2286 sau 12 ani mai târziu.

Un killer profesionist își pregătește arma. Nu știe care e ținta, dar cunoaște procedura. Cineva îl va dirija în căști, iar un altul îi va da detalii de la sol. Hitmanul, un tip de 40 ani, ascultă muzică de opera și ține ochii închiși. Nu vrea niciun fel de precontact cu victima pentru a evita orice urmă de regret. Nu este vorba că-și poate rata misiunea, dar regretul, odată intrat în suflet, începe să sape. Aceasta este ultima sa misiune, ulterior va fi retras și va fi infiltrat în diplomație. Știe că este vorba despre o țintă de utmost importance, fie și pentru faptul că i-a fost atribuită lui, care este cel mai bun. În plus, este ultima, un bonus, deci... 

"Am un singur glonț pe țeavă. Nu am avut niciodată nevoie de două sau de mai multe. Totuși, e o treabă care mă neliniștește. De ce oare mi s-a spus că este ultima mea treabă? Având un ultim job, acesta poate fi un stres suplimentar. În plus, poate că au deja un asasin și pentru mine. Bine, eu nu sunt atât de important, dar... Oricum, nimic nu e de făcut. Nu sunt decât un biet actoraș într-o piesă jucată de alții."

Acestea fiind zise, John Doe deschise ochii. În fața lui, la 200 metri distanță vede o masă rotundă. La masă, sorbind dintr-o cafea, o femeie cu părul prins în coadă, ca o indiancă din State. Ochii aceia, atât de rotunzi... Omul este fascinat, rămâne blocat câteva secunde, apoi o lacrimă i se varsă pe obrazul drept. A recunoscut-o imediat. Este Klara, agentul coreean care i-a salvat viața acum 10 ani, în timpul măcelului din Coreea. 
- Klara, n-am crezut că o să te mai văd vreodată. 

Revede cu ochii minții scena în care japonezul acela nenorocit a vrut să-i taie beregata. Din spate, s-a apropiat Klara. I-a fracturat coloana dintr-o singură lovitură. Știa foarte bine că nu are nicio șansă în fața unui bărbat. Totul era să lovească prima. 
- Îmi datorezi o viață, americanule, i-a aruncat ea și a dispărut în ceață. Doamne, doar nu pe ea trebuie s-o ucid. 
John Doe știa deja răspunsul. NU o va face.
- Viața mea îi aparține ei. Cu tot regretul, dar această misiune va fi un eșec. Poate, totuși, nu pentru ea am fost chemat aici.
În acel moment, din partea opusă se apropie un bărbat cu trăsături asiatice. Uniforma de amiral nu lăsa loc niciunei urme de îndoială.
- Komura, șopti americanul. El să fie ținta?

 - Va urma -