Sfântul Mc. Savatie a fost martirizat între 276 și 282, în timpul împăratului prigonitor de creștini, Probus. Împreună cu Savatie au fost sacrificați, ulterior, Trofim și Dorimedont.

"Nu te întreb pe tine de eşti creştin, ci spune mai întâi de ce rânduiala eşti", i-a spus Sfântului Savatie, crudul Dionisie, din cetatea Frigiei. Singur cuvântul creştin era aşa de urât acelui prigonitor, încât nici nu voia să-l audă;„ precum cel bolnav de ochi nu suferă să vadă lumina cea bineprimită la toţi, fiindu-i ochii sufleteşti aşa de întunecaţi nu suferea să caute cu dânşii la lumina numelui lui Hristos. Sfântul Savatie a răspuns: "Mie, o, judecătorule, dregătoria, vrednicia, moştenirea, mărirea şi bogăţia îmi este Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel pururea viu, cu a Cărui purtare de grijă toată lumea durează şi se cârmuieşte". Judecătorul, socotind răspunsul cel îndrăzneţ al mucenicului ca o jignire, s-a mâniat şi l-a lovit peste obraz, zicându-i: "Na, să răspunzi precum te întreb eu! Şi mai înainte, până nu te voi pierde pe tine cu chinurile, apropie-te de zei şi le jertfeşte lor". Sfântul a reuzat să se închine la zeii lor şi a râs de nebunia lor, dând pe faţă păgânătatea lor. Atunci, după porunca prigonitorului l-au spânzurat şi cu unghii de fier l-au strujit atât de mult, până ce au rămas oasele goale, cazând carnea şi cele dinlăuntrul lui se vedeau rupte, încât chinuitorii nu aveau ce să mai rupă de pe dânsul, că toată carnea căzuse. Rămânând numai oasele spânzurate, îl dezlegară de pe lemn şi îndată Sfântul Savatie, în acele chinuri şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

În tot acest timp, Sf. Trofim se chinuia, fiind bătut groaznic și era acolo un bărbat, pe nume Dorimedont, cu funcție înaltă, creştin binecredincios, în taină. Acesta, mergând adeseori în temniţă în taină la Sfântul Mucenic Trofim, îi spăla sângele, îi ştergea ranele cu pânze curate, şi-i lega umflăturile, având şi în toate grijă de dânsul.

Deci se sfătui Dionisie cu sfetnicii săi cum să piardă pe Trofim şi pe Dorimedont. Astfel, hotărî să-i dea pe ei de mâncare fiarelor. Apoi, a poruncit să se pregătească nişte fiare flămânde şi să hotărască ziua sângerosului spectacol. Sosind ziua în care sfinţii aveau să fie mâncaţi de fiare, a ieşit Dionisie cu toţi sfetnicii şi cu slugile sale la privelişte, unde s-a adunat mult popor.

Apoi, au scos pe sfinţii mucenici Trofim şi Dorimedont, goi şi răniţi, fiindu-le tot trupul ca o rană și au dat drumul din cuşcă la o ursoaică; iar ea, cu mânie repezindu-se, alerga spre dânşii. Când s-a apropiat de ei, îndată minia fiarei a schimbat-o în blândeţe. Iar Sfântul Dorimedont, dorind să se dezlege din trup mai repede, pentru a pleca la Hristos a luat pe ursoaică de ureche şi pentru a o întărita, iar ea, ca şi cum se ruşina de el, îşi pleca şi-şi întorcea capul ei.

Muncitorul a dat, apoi, drumul din cuşcă asupra lor unui pardos, dar şi acela, ca un câine bucurându-se, lingea picioarele lor. După aceea a dat drumul unui leu, însă şi acela a făcut tot ca şi cei dintâi, arătându-se ca un mieluşel blând. Astfel, s-a mâniat chinuitorul asupra celui ce avea grijă de fiare, şi-l îngrozea pe el cu moarte de nu va întărâta pe fiară, ca pe acei doi creştini să-i mănânce. Iar când acela voia să întărâte leul, îndată s-a repezit leul asupra lui, sfâșiindu-și stăpânul.

Așadar, tot poporul văzând o minune ca aceasta, se mira şi conștientiza puterea Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, care lucra prin sfinții mucenici. Până la urmă, sfinților le-au fost tăiate capetele cu sabia, adăugându-se Sfântului Savatie în slava veșnică a Sfintei Treimi.