Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este pomenit în calendarul creștin ortodox și în calendarul greco-catolic la data de 20 noiembrie.
 
S-a născut în jurul anilor 780-790, în Irinopolis, cetate din Decapole, în Asia Mică, din părinți dreptcredincioși, Serghie și Maria, în timpul mișcării iconoclaste (împotriva icoanelor), sub domnia lui Leon Armeanul (813-820).

Sfântul Grigorie a avut parte de o bună educație și a manifestat o înclinare deosebită spre cele duhovnicești. A renunțat la căsătorie și a intrat în viața monahală, mergând la o mănăstire, unde a viețuit timp de 14 ani.

După această perioadă, a început a umbla din loc în loc, venind în mijlocul credincioșilor și încurajându-i spre mărturisirea dreptei credințe în lupta pentru sfintele icoane. În această călătorie, în care s-a arătat și mare făcător de minuni, Sfântul Grigorie a trecut prin Efes, Enos, Hrisopole, Corint, ajungând până la Roma, unde a stat mai multă vreme.

În ultimii ani ai vieții, a rămas la Mănăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, fiind hirotonit preot. În anul 842, îmbolnăvindu-se grav, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.

În 1453, când Bizanțul a căzut sub stăpânirea turcească, moaștele Sfântului Grigorie, întregi și neputrezite, au fost aduse în părțile Dunării. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craioveanu, le-a cumpărat, în 1498, și le-a dus la Mănăstirea Bistrița (Râmnicu Vâlcea), ctitoria sa, unde se păstrează până astăzi.

Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul s-au arătat de la început făcătoare de minuni, mai ales vindecări de boli și izbăviri de grele cumpene și primejdii. Bătrânii satelor, călugării și, în ultimii ani, călugărițele din partea locului, mărturisesc că aici veneau tot felul de bolnavi din împrejurimi și din alte regiuni ale țării și, după rugăciuni făcute la moaștele Sfântului Grigorie, se vindecau de suferințele lor.

Una din cele mai mari minuni săvârșite de Cuviosul Grigorie este faptul că, cu rugăciunile lui, sute de ani a fost cruțată Mănăstirea Bistrița Olteană de pustiire, de foc, de dărâmare, de tot felul de primejdii. Atât ea, cât și viețuitorii acestui sfânt lăcaș au fost păziți de marile nenorociri care au bântuit peste alte mănăstiri.Sfântul Grigorie Decapolitul este cinstit în mod deosebit, în Mitropolia Olteniei, acolo unde sărbătoarea este marcată cu cruce roșie.

În anul 1913, la 15 august, de hramul Mănăstirii Bistrița, a fost adusă la moaștele Sfântului Grigorie o femeie tânără, paralizată de ambele picioare. Era de loc dintr-un sat nu departe de Râmnicu Valcea. Stătuse deja în spital șase luni, dar fără nici un rezultat. Rudele au așezat-o mai întâi la Sfintele Daruri, apoi au închinat-o la sfintele moaște, au trecut-o pe sub racla, i s-a făcut Sfântul Maslu și a fost dusă din nou acasă.

După trei săptămâni, femeia a revenit la Sfântul Grigorie, însă de data aceasta mergea pe picioarele sale, ca să-i mulțumească pentru minunea făcută cu dânsa.