ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul Iachint de Vicina este prăznuit la data de 28 octombrie în Biserica Ortodoxă Română. 

Sfântul Ierarh Iachint este primul mitropolit al Ţării Româneşti, recunoscut de Patriarhia Ecumenică în 1359. Datorită credinţei ortodoxe, vieţii lui curate şi sfinte, a păstoririi Bisericii din Ţara Românească cu râvnă, înţelepciune, răbdare, dragoste şi smerenie şi a întemeierii, ca cel dintâi mitropolit al Ţării Româneşti, a structurilor organizatorice bisericeşti necesare cultului şi statorniciei întru apărarea dreptei credinţe, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, informează Ziarul Lumina.

Propunerea de canonizare a Sfântului Ierarh Iachint a fost înaintată Sfântului Sinod al Bisericii noastre de Mitropolia Munteniei şi Dobrogei. Canonizarea a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod, în cadrul şedinţei din 8 iulie 2008, alături de care a fost canonizat atât Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit, cât şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab.

Sfântul Ierarh Iachint apare pentru prima oară în istoria Bisericii Române de la nord de Dunăre în anul 1348, pe când era mitropolit al Vicinei, mitropolie înfiinţată probabil în secolul al XI-lea, situată în Dobrogea, lângă Isaccea. Întrucât această provincie aparţinea Ţării Româneşti, domnitorul de atunci, Nicolae Alexandru Basarab, a avut posibilitatea de a-l strămuta pe mitropolit la Argeş, devenind primul mitropolit al Ungrovlahiei. Dar această numire de mitropolit al românilor din sudul teritoriului ţării noastre trebuia recunoscută şi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Astfel, după mai multe scrisori ale domnitorului Nicolae Alexandru Basarab către Patriarhie, în mai 1359, Iachint al Vicinei este recunoscut ca mitropolit al Ţării Româneşti. Prin actul care recunoştea Mitropolia Ţării Româneşti, noul mitropolit urma „să întărească pe citeţi, în toată eparhia şi enoria lui, să ridice în treaptă ipodiaconi şi diaconi, să hirotonească preoţi şi să ia pe mâna sa toate drepturile din orice parte ar fi". Se rânduia, în acelaşi timp, „ca toţi clericii din acea ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări sau laici să-l asculte şi să i se supună ca unui adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune şi cu ce-i va sfătui şi învăţa pe ei, cu privire la folosul lor sufletesc".

Sfântul Ierarh Iachint pleacă la Domnul în prima jumătate a anului 1372. A fost îngropat lângă biserica mitropolitană de la Argeş, în care slujise pe parcursul păstoririi sale.

A fost un păstor şi părinte sufletesc pentru toţi românii dintre Dunăre şi Carpaţi. A hirotonit preoţi pentru toate satele, a zidit biserici la oraşe şi sate, a întemeiat noi aşezări mănăstireşti şi a ţinut o strânsă legătură duhovnicească a Bisericii Ţării Româneşti cu Patriarhia de Constantinopol. Ca „exarh al plaiurilor", mitropolitul Iachint a avut grijă şi de credincioşii ortodocşi vecini, mai ales cei din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Cu ajutorul domnului ţării, Vladislav I, a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc. A adus în ţară, de la Muntele Athos, pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi" la Mănăstirea Cutlumuş din Muntele Athos, unde au ajuns mulţi călugări vestiţi. În ţară, a organizat mai multe mănăstiri, cum ar fi cea de la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele.