Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul este pomenit în calendarul creștin ortodox și în calendarul greco-catolic la data de 27 noiembrie. 

Sfântul Mucenic Iacob a trăit în Persia în perioada în care pe tronul Imperiului Bizantin se afla Arcadius (395-408). Provenea dintr-o familie creștină, el însuși fiind creștin și a ocupat înalte funcții în administrația persană.

Din cauza vieții agitate care se ducea la curte, Sfântul Iacob a fost ispitit să ia parte la ritualurile mazdeene, căzând astfel din credința creștină. Astfel, pentru prietenia cu Izdegherd, împăratul perșilor, Iacob s-a lepădat de credința creștină. 

Mama și soția sa s-au îndepărtat de el, iar după moartea regelui acestea i-au scris că pentru mărirea trecătoare în lumea aceasta, de la curtea împăratului, va merge la osândă veșnică: "Știm de mult că te-ai lepădat de dragostea lui Dumnezeu cel nemuritor pentru a-ți păstra bunăvoința principelui cu averile și onorurile lumii. Dar ce s-a ales de acela pentru care ai dat atâta preț? S-a supus destinului comun și s-a făcut praf. Să știi că dacă vrei să stărui în greșeala ta, dreptatea dumnezeiască te va osândi la chinuri ca și pe prietenul tău, regele; iar noi nu vrem să mai avem vreo legătură cu tine".

Aceste cuvinte au ajuns în sufletul lui Iacob, care s-a căit că L-a părăsit pe Hristos și, cu mult curaj, a renunțat la stăpânirea averilor și a puterii sale și a mers în fața noului împăratului și a mărturisit credința creștină. Iacob a fost trimis la judecată unde s-a hotărât să fie supus supliciilor dacă nu renunță la credința în Mântuitorul Iisus Hristos.

I-au fost tăiate pentru credința sa în Hristos, toate mădularele sale, începând cu degetele, apoi mâinile și picioarele, după care a fost decapitat. Sfântul Iacob Persul și-a ispășit greșeala lepădării de credință, primind moarte mucenicească la 27 noiembrie 421.