La data de 12 decembrie, în fiecare an, Biserica prăznuiește sărbătoarea Sfântului Spiridon, ale cărui moaște se află în insula Corfu, din Grecia.

Deosebit la acest sfânt foarte iubit al Ortodoxiei este faptul că, periodic, papucii din mătase care îi acoperă picioarele, în raclă, se tocesc. Mai mult decât atât, de multe ori au prezentat urme de praf și de iarbă. Nimeni nu știe unde și când „pleacă” sfântul, însă mărturiile despre minunile pe care le săvârșește nu sunt deloc puține.

Din acest motiv, părinții slujitori la catedrala din Corfu se văd nevoiți să îi schimbe, anual, încălțăminte tocită. Acest eveniment are loc, an de an, la data de 12 decembrie, ocazie cu care, vechile veșminte și încălțări sunt dăruite lăcașurilor de cult din întreaga lume.

Datorită minunilor pe care credincioșii susțin că sfântul le săvârșește, în „călătoriile” în care își tocește papucii, Sf. Spiridon a fost numit „sfântul călător”.

Din aceleași motive, în Acatistul Sfântului Spiridon pot fi citite următoarele versuri: "Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor; Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni; Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă."

Marele făcător de minuni s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Askia, insula Cipru, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Originea numelui său este grecească, provenind din cuvântul grecesc "σπυρις", care înseamnă "coșuleț împletit".

Sf Spiridon, înainte de a fi hirotonit episcop, a fost căsătorit și a avut o fiică. La început, Spiridon a fost păstor de oi. A rămas văduv încă de tânăr, a continuat să-și crească fiica, pe nume Irina, de unul singur, iar mai târziu, după ce fiica sfântului va trece, la rândul ei, la cele veșnice, „fiind plin de dragoste dumnezeiască, sfântul va îmbrățișa o viață ascetică, cheltuindu-și întreaga avere cu îngrijirea bolnavilor și găzduirea străinilor.”

Părintele Spiridon s-a învrednicit, încă din timpul vieții, să înfăptuiască nenumărate minuni. În vreme de secetă, a adus pe pământ ploaie. Când a fost nevoie, a oprit ploaia. A prefăcut șarpele în aur, după care l-a prefăcut la loc. La Sinodul de la Niceea, a aflat de la o femeie care murise unde a ascuns ceva de valoare, dezvăluind, astfel, rudelor acelei femei informația pe care doar răposata o putea ști, fiindu-le de mare ajutor, în acest fel.

A vindecat muțenia unui slujitor porucindu-i să zică o mică rugăciune. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă. Una dintre cele mai cunoscute minuni ale sale, reprezentată și în iconografie, printr-o flacără pe care o ține Sf. Spiridon în mână a avut loc la Sinodul intai Ecumenic (Niceea, 325). Aici, pentru a combate erezia lui Arie, care nu recunoștea Sfânta Treime, „Sfântul ia în mână o cărămidă, face deasupra ei semnul Crucii și se roagă, zicând: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh." Apoi, strângându-o în mână, cărămida se descompune în cele trei părți din care fusese compusă: focul se înalță în sus, pământul îi rămâne în palmă, iar apa curge pe podea. Așa a arătat sfântul cum trei lucruri pot exista simultan într-unul: precum într-o cărămidă se află simultan și foc și apă și pământ, tot așa, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Trei și Unul în același timp.”

Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica Sfinții Apostoli, din cetatea Trimitunda. Pentru a le păzi de pericolul saracin, ciprioții au mutat Moaștele Sfântului Spiridon în Constantinopol. În anul 1453, înainte de cucerirea capitalei bizantine de către turci, Sfântul a fost mutat în Serbia, ulterior fiind aduse în insula Corfu unde se află și astăzi, făcând minuni, dintre care, cea mai cunoscută este tocirea papuceilor.