Toată lumea știe că pe 8 noiembrie în fiecare an, cu ocazia Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril,  sunt sărbătoriți cei ce poartă numele de Mihai și Gabriel, cu derivatele lor.

Puțini știu însă că tot pe 8 noiembrie este și numele celor ce poartă numele de Rafael/Rafaela, dar și Anghel sau Angela.

Explicația este simplă și stă chiar în numele marelui praznic de pe 8 noiembrie: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri. „„Cereștile Puteri” sunt toți îngerii lui Dumnezeu, iar numele de Anghel este adaptarea românească a grecescului „Angelos”, care înseamnă „Înger”, a explicat părintele Gheorghe Ionașcu de la parohia „Înălțarea Domnului” din Târgu Jiu.

De asemenea, Rafael este numele unuia dintre cei șapte arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil și Uriil, cum explica părintele Cleopa Ilie.