Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist. VIDEO Troparul celor 5 sfinţi

Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor, Anempodist sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox şi în calendarul greco-catolic la data de 2 noiembrie.
Aceşti sfinţi au trăit în Persia, în timpul împăratului Șapor II (310-379), care a declanșat o puternică prigoană împotriva creștinilor.
Achindin, Pigasie și Anempodist erau slujitori la curtea împăratului, creștini, propovăduitori ai Evangheliei. Din această cauză au fost pârâți la împărat care a poruncit să fie prinși și aduși la judecată. Mărturisindu-și cu îndrăzneală credința în Hristos, au fost supuși la chinuri. Prin răbdarea cu care suportau torturile, rămânând nevătămați, i-au adus la credința creștină pe mulți dintre cei care asistau la chinul lor, printre aceștia numărându-se și unul dintre călăi, Aftonie, și sfetnicul împăratului, Elpidifor.
Însuși mama împăratului a mărturisit că este creștină, atunci când a fost adusă înaintea fiului său pentru a da mărturie asupra numelui pe care acesta îl purta.
Împăratul a fost asemuit de către cei trei mucenici cu diavolii pentru ferocitatea cu care chinuia oamenii. "Au, doară, diavol sunt eu?", a întrebat mânios împăratul, iar Sfântul Mucenic Achindin a răspuns: "Și faptele tale și numele tău te arată a fi diavol, că lucrezi cele diavolești și numele tău se tâlcuiește — împăratul diavolilor...". (Viețile Sfinților)
Asupra tuturor, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte, fie prin tăierea capului — la cei mai mulți, printre care și Aftonie și Elpidifor — fie prin ardere de vii.
Astfel, regele le-a tăiat capetele Sfinţilor Aftonie şi Elpidifor şi altor 7.000 de creştini în frunte cu mama regelui.Sfinţii Achindin, Pigasie şi Anempodist au fost martirizaţi într-un cuptor ars în foc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură
Subiecte: Sărbători creştine
Organizații: Biserica Greco Catolica Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)