ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Motto: „E rândul celor vii acum ca, dându-și ei mâna pe temelia cimentuită cu sânge de acești eroi, să înfăptuiască în întregime, în toată splendoarea sa, idealul național: visul României mari” ( Bogdan Murgescu, coord. Istoria României în texte, București, 2001, p.275)
 
Marile victorii de la Mărăști și Mărășești au avut loc în 19 iulie/1 august 1917, respectiv 6/9 august 1917.
 
În 1917, armata României avea circa 460.000 de militari, înzestrați cu echipament modern cumpărat din străinătate și instruiți de misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. 

De aceea, când trupele Puterilor Centrale au dat asaltul decisiv cu scopul de a scoate România din război, în iulie-august 1917, armata română a obținut strălucitele victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. 

Soldații au fost îmboldiți și de promisiunea solemnă a regelui că vor primi pământ după război și de deviza generalului Eremia Grigorescu: „Pe-aici nu se trece!”.

Voința populară a decis abandonarea pe moment a Basarabiei în favoarea eliberării Transilvaniei și intrarea sa în război, la 27 august 1916 alături de Antanta, iar sacrificiile făcute, descongestionarea frontului din Franța și oprirea ofensivei germane în vara lui 1917 la porțile Moldovei, prin marile victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, au produs un val de simpatie în țările aliate.

În primăvara anului 1917, inamicul a intensificat încercările de rupere a apărării trupelor române în sud-vestul Moldovei, pentru a-și deschide drumul către Iași, în scopul scoaterii României din război. Una din ultimele încercări a fost ofensiva declanșată în zona Oituz cu o grupare care urmărea să înainteze apoi pe valea Trotușului spre Adjud, unde se stabilise să facă joncțiunea cu o altă grupare care lovea din sud, pe direcția Odobești-Mărășești-Adjud, pentru a încercui forțele Armatei a II-a dispusă în apărare, în munții Vrancei.

În ziua de 6 august, inamicul a revenit și a atacat în sectorul de centru pentru a recuceri dealul Coșna, precum și în sectorul de sud pentru a reocupa dealul Sticlăriei și creasta Runcului.
 
Pentru rezolvarea situației create în această zi, în zona Oituz (când și la Mărășești inamicul făcea eforturi să rupă frontul românesc și să înainteze către Adjud), comandantul Corpului IV Armată a trimis în sprijinul trupelor de pe dealul Coșna două batalioane din Regimentul 1 Grăniceri, ce se aflau la Onești, dar acestea au fost respinse și au trecut la apărare pe marginea de vest a localității Nicorești. Ulterior, aici au fost introduse în luptă toate forțele Regimentului 1 Grăniceri.

La 6 august, după o pregătire de trei ore și după ce bateriile inamice au fost bombardate cu gaze toxice, trupele [germane] au pornit la atac, au străpuns pozițiile românilor la est de șoseaua Focșani – Adjud și în aceeași zi au forțat trecerea peste râul Șușița la sud-est de Mărășești. S-a declanșat o puternică contraofensivă a inamicului. In decursul mai multor zile de luptă de atac și respingere s-a reușit treptat consolidarea succesului și să se treacă și la vest de șoseaua menționată peste Șușița.

Începând de la 6 august trupele de atac [germane] s-au aflat în lupte grele neîncetate purtate în cele mai multe zile pe o arșiță chinuitoare. Capacitatea lor de luptă a scăzut considerabil din cauza focului inamic și a bolilor. Înainte de a se relua ofensiva era neapărat necesară o împrospătare și o regrupare a unităților. 
 
Realitatea din teren nu corespundea cu informațiile deținute de forțele proprii și nici cu cele obținute de la trupele ruse, pe care unitățile diviziei le schimbaseră la începutul lunii august în sector, astfel că, pentru ziua de 6 august, conform ordinului Armatei a I-a, Divizia 13 pregătise o incursiune în liniile inamice , care ar fi trebuit să aibă loc către ora 15.00. Din puținele informații despre inamic deținute de Divizia 13, nu se putuse deduce iminența atacului planificat pentru ziua de 6 august 1917.
 
În raportul biroului de informații al diviziei se consemnează: prin ajutorul observatorilor de batalioane și al patrulelor, atât din cauză că serviciul de informații funcționa la unitățile subordonate diviziei de numai 2 săptămâni, precum și a terenului acoperit cu vii și culturi, s-au putut căpăta puține informațiuni și acestea au fost referitoare mai mult la poziția primei linii a inamicului, a direcției câtorva baterii inamice și a câtorva cuiburi de mitraliere.

În urma victoriei strălucite de la Mărășești din 6 august 1917, M.S. Regele și-a exprimat înaltele Sale mulțumiri Diviziei 13 prin comandantul ei pentru bravura arătată în bătălie. „Am venit în persoană la voi aici pe câmpul de bătălie pentru a vă mulțumi pentru bravura ce a-ți dovedit în sângeroasa bătălie de la 6 august”.
 
Bibliografie:

Ioan-Aurel Pop, Istoria României Moderne, Editura Ideea Europeană, București, 2019.
 
Mircea Dogaru, Între Alba-Iulia și Trianon – Ungaria tuturor cauzelor și războaiele de Succesiune, Editura Mureș, 2019.
 
Sever Neagoe, Ilie Tender, Gheorghe Văduva, Istoria Grănicerilor și a începutului Poliției de Frontieră, Editura Scaiul, București, 2004.
 
Liviu Corciu, Contribuții la studiul asupra luptelor de la Mărășești-Răzoare, din 6 august 1917 , în „Revista de Istorie Militară”.
 
Sorin Cristescu, Luptele din Moldova în iulie și august 1917 – într-o lucrare sinteză din 1925: Der grosse Krieg 1914 -1918, în „Revista de Istorie Militară”

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews