Sunt tatăl a 9 copii și dacă nu era bunicul meu astăzi ei nu existau - Mărturisirea lui Iulian Capsali, care s-a întors la pictură pentru o cauză nobilă: Licitație de Artă și Concert Tronos Junior la evenimentul dedicat mamelor și copiilor ART for LIFE
Asociația Life Call organizează luni, 4 decembrie 2023, orele 18.00, la Palatul Bragadiru (Calea Rahovei 147-153, București), Gala caritabilă cu licitație „ART for LIFE” – o seară pentru Viață, un eveniment dedicat susținerii mămicilor însărcinate și copiilor lor aflați în nevoie.
Evenimentul va cuprinde o licitație de artă cu lucrări și obiecte oferite de artiști inimoși pentru susținerea cauzei LifeCall și un Concert de colinde oferit de Grupul psaltic Tronos Junior.
Fondurile strânse la eveniment vor fi folosite în sprijinul construirii și deschiderii unui centru maternal în zona București–Ilfov pentru cel puțin 30 de femei însărcinate aflate în nevoie, cât și pentru susținerea cazurilor pe care LifeCall le are acum în grijă – 10 mămici care fie au născut, fie urmează să nască.
Licitația va avea loc în prezența criticului și istoricului de artă Luiza Barcan. Și-au oferit lucrări 15 artiști, între care se află Elena Murariu, Horea Paștină, Silvia Radu dar și, surpriză, colaboratorul ActiveNews Iulian Capsali, despre care puțini știu că a absolvit Artele Plastice.
Pentru această cauză nobilă s-a întors la pictură, ne-a mărturisit regizorul și publicistul care nu și-a uitat dragostea de frumos exprimată prin artă.
Iată ce ne-a declarat autorul lucrării licitate, pe care o prezentăm în fotografia din deschidere, alături de frumoșii copii ai Grupului Tronos Junior:
„M-am născut în anul 1965, când au fost făcute - datele sunt oficiale - 1.115.000 de avorturi provocate. (Mărturia continuă după fotografie)

Am fost salvat de bunicul meu Nicolae, care și-a dat seama ce intenții aveau părinții mei și i-a amenințat că nu o să mai vrea să-i vadă niciodată.
A fost Moșul Nicolae al vieții mele, cel care, prin poziția lui tranșantă, mi-a permis să viețuiesc. Evident că, ulterior, am trăit într-o familie iubitoare, într-o atmosferă de mare căldură.
Eram singurul copil mic de pe stradă și, practic, am fost adoptat de toți vecinii care mă răsfățau cu toată inima. Eram un permanent musafir. Mai mult decât atât, mama - Dumnezeu s-o ierte și să o odihnească! - a mai dat naștere la încă doi băieți.
Iată motivul pentru care m-am alăturat acestei cauze filantropice care are ca scop ocrotirea mamei și a copilului.
Lucrarea „Ferecătură pe Cartea Vieții” este o alegorie a jertfei hristice fără de care nu poate fi bine înțeleasă Viața și a fost inspirată de o ferecătură de Tetraevanghel de început de secol XIX care îmi aparține, moștenită chiar de la bunicul patern Nicolae V. Capsali, colecționar și un împătimit bibliofil.
Nu pot să despart ideea de Jertfă de cea a Nașterii, chiar dacă bucuria dată de Sf. Nicolae și de Nașterea Domnului covârșește, prin boieria darurilor cu care uimim copiii. Să nu-i uităm însă pe cei care nu au nicio posibilitate de a-și bucura pruncii.
E și un omagiu al meu adus mamelor, cărora li s-a dat acest miracol al dăruirii Vieții. Iar Maica Domnului, care i-a dat naștere Mântuitorului, L-a văzut pe Cruce și Înviat, este mijlocitoare permanentă în fața Domnului Hristos.
Sunt tată, prin mila Proniei, de 9 copii, și, deși sunt cunoscut mai degrabă ca regizor de film documentar și publicist, am revenit de la o vreme la uneltele artei plastice.
După ce am făcut gimnaziul și liceul de artă la „Nicolae Tonitza”, am urmat după câțiva ani Academia de Artă la secția pictură de șevalet, clasa maestrului Vladimir Zamfirescu (elev al lui Corneliu Baba). Nădăjduiesc ca în anul viitor, în primăvară, să deschid o expoziție personală.
Lucarea "Ferecătură pe Cartea Vieții" este în tehnica ulei pe pânză, 53/47 cm.” (FOTO mai jos)
Felicitări celor care participă la Gală și Doamne ajută, tuturor!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Toate studiile deputatului Silviu Vexler - EXCLUSIV ActiveNews
Părintele Adrian Agachi, revoltat de considerațiile leniniste ale unei useriste din Comisia de Învățământ a Parlamentului - Corina Atanasiu, pe urmele lui Marx: "Religia prostește!"
Iar a dat strechea-n Bănescu! Dovada încă vie că vaccinarea naște monștri
"Sărbătoarea drepturilor omului": Femei însărcinate erau întinse și zdrobite sub teascuri. 14 Iulie: Ziua Națională a Franței serbează declanșarea Revoluției Franceze, primul GENOCID din istoria modernă a OMENIRII. Prostituata și cultul rațiunii
Apel umanitar. Actrița Dana Tapalagă, în cel mai greu rol al vieții! A făcut cancer după ce a jucat în "După Dealuri", producția despre Cazul Tanacu. Sperăm să o ajute și Cristian Mungiu!
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Persoane: Iulian Capsali
Locații: București
Organizații: Asociația LifeCall Tronos Junior
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)