Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură

Scriitoarea bielorusă Svetlana Alexievici a fost desemnată astăzi câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în 2015. Anunţul a fost făcut de Comitetul de la Stockolm.
Scriitoarea bielorusă Svetlana Alexievici (67 de ani) a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2015.
Cărţile ei descriu era sovietică şi post-sovietică. Multe dintre ele au fost traduse în limba engleză: "The war's unwomanly face", "Last witnesses", "Zinky boys" şi "The Chernobyl prayer".
A debutat cu o carieră în jurnalism şi a făcut interviuri cu martori ai celor mai dramatice evenimente prin care a trecut ţara sa, cum ar fi cel de-Al Doilea Război Mondial, războiul din Afganistan, căderea Uniunii Sovietice şi dezastrul de la Cernobîl.
După persecuţiile regimului Lukasenko, Svetlana Alexievici a plecat din Belarus în 2000 şi a trăit în Franţa până în 2011, când s-a întors în ţara sa, la Minsk.
Pariorii britanici o creditau cu mari şanse la Nobel pe Svetlana Alexievici. Ea era urmată de japonezul Haruki Murakami, norvegianul Ion Fosse şi americanii Joyce Carol Oates şi Philip Roth.
Alături de Svetlana Alexievici a fost nominalizat şi scriitorul român Mircea Cărtărescu, dar şi Hilary Mantel, Umberto Eco, Salman Rushdie, Margaret Atwood, George R.R. Martin Haruki Murakami şi scriitorul kenyan Ngugi wa Thiong'o.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

REACȚIUNEA: Cenzura euro-bolșevicilor se ascute ca lupta de clasă. Vlad Pârău: O nouă dezinformare de la Context.ro. Să verificăm factual știrile false răspândite de foștii verificatori factuali împotriva folkiștilor!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură
Persoane: Svetlana Alexievici
Locații: Suedia
Subiecte: Premiul Nobel
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)