Eșuarea reeducării diabolice de la Ocnele Mari. Testament. „Voiam s-aducem Cerul mai aproape/ Și pe Carpați să-i facem un altar”.

Testamentul lui Virgil Mateiaș

„S-a năpustit asupra noastră tot uraganul de ură al bolșevismului, după afurisita capitulare de la Ialta. Ne-au închis, schingiuit, înfometat, asasinat, au luat țăranilor pământul și tradiția, au dărâmat bisericile, cimitirele, locuințele, au îngrozit și înfometat poporul, au cultivat ateismul, minciuna, corupția, delațiunea, au pervertit și degradat sufletul celor mulți, al oamenilor de cultură și al tineretului, cu urmări incalculabile pentru viața omului și integritatea spiritului.

Ți-am dat, Doamne, eroi, mucenici, martiri, sfinți, pentru harul de a fi fost aleși.

Numai cumpăna de azur a Cerului va arăta dacă suferințele acestei generații sunt pentru ispășirea trădărilor de-a lungul veacurilor și a căpeteniilor ce s-au ridicat în apărarea neamului nostru obidit, ori suferințele acestea sunt încercări pentru alte tăinuite divine planuri.” (Făgăraș, 13 ianuarie 1989)

Virgil Mateiaș (născut în 26 ianuarie 1909, în satul Grid - mutat la Domnul în 2 ianuarie 1995) a fost condamnat la 20 ani detenție grea și confiscarea totală a averii pentru activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare și uneltire contra ordinii sociale, fiind întemnițat între 1948-1955 și între 1958-1964. A stat ascuns în București între 1945 și 1948.

În lumea foștilor deținuți politic era cunoscută rezistența totală a lui Virgil Mateiaș la tentativele repetate de reeducare din Penitenciarul Aiud. Supus unui regim de exterminare, Virgil Mateiaș avea să se adâncească în credință. Dumnezeu și sfinții Lui l-au ajutat să treacă nevătămat sufletește prin aceste cumplite încercări. „În acele condiții, la 6 decembrie, mi-a bătut Moș Nicolae la ușă și a rămas în chip nevăzut cu mine", avea să scrie mărturisitorul.

Eșuarea reeducării de la Penitenciarul Ocnele Mari

Am să evoc în rândurile ce urmează un episod mai puțin cunoscut: eșuarea reeducării diabolice de la Ocnele Mari, prin refuzul statornic al fostului deținut politic Virgil Mateiaș de a o accepta. În primăvara anului 1951, un grup de studenți reeducați (Gheorghe Ștefănescu, Ion Samson, Liviu Vlădoianu, Constantin Gemeniuc) în urma experimentului Pitești au fost trimiși de către Administrația Penitenciarelor să-i reeduce prin tortură pe cei două mii de deținuți politic de la închisoarea Ocnele Mari.

În volumul memorialistic "Anii de groază din România comunistă”, Virgil Mateiaș, fost deținut politic anticomunist și veteran de război, decorat cu ,,Bărbăție și Credință cu spade clas. a III-a” și cu ,,Coroana României cls. a V-a cu Spade și Panglica de Virtute Militară”, descrie acest sinistru episod:

„Mă legau de mâini și de picioare, cu prosopul în gură, deși nu strigam niciodată. Sechestrarea și bătăile au durat 6 luni. În intervalul dintre bătăi eram pus să stau în picioare cu fața la perete, ceasuri întregi. Cădeam. Mă așezau pe prici cu fața la perete șezând cu picioarele întinse și mâinile pe genunchi, fără a face vreo mișcare într-o parte sau alta, cu privirea în perete. Nu mi se permitea să mă scol, nici să beau apă, nici să mă spăl. Sângele curgea și hainele mi se lipeau de corp. În pozitia aceea trebuia sa stau de la 5 dimineata până la 10 seara, deci 17 ore, când mi se îngăduia să dorm pe priciul acoperit de o pătură roasă și murdară. Mi se dădea ciorbă cu un polonic redus. Am numărat într-o apă tulbure 18 boabe de arpacaș. Bătăușii aveau mâncăruri special gătite: ciorbă, fripturi, fructe, țigări".

Refuzul statornic al lui Virgil Mateiaș de a accepta demascarea și reeducarea prin tortură și înfometare a dus la eșuarea reeducării diabolice de la Ocnele Mari. În 30 august 1951, torționarii au fost retrași.

La 31 august 1953, lagărul a fost desființat. Deținuții politic din acest lagăr au fost mutați la penitenciarul Gherla. Cu excepția unui singur deținut: Virgil Mateiaș. Directorul închisorii, locotenentul Alexandrescu, avea să-i spună: „Să văd cum îi șade unei trupe fără genral, și unui general fără trupă”. A rămas în celulă cu șoarecii, șobolanii și cucuvelele. Dar, așa cum spunea, mâna lui Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată. Iisus era cu dumnealui, în celulă. La sfârșitul lunii octombrie a anului 1953 avea să fie transferat la închisoarea Făgăraș. Au urmat închisorile Brașov, Codlea, Văcărești. A fost eliberat în 14 octombrie 1955. Specialistul în drept international Virgil Mateiaș a fost obligat să lucreze ca paznic și tâmplar la Șantierul 504 Construcții Făgăraș.

A fost arestat din nou în 12 octombrie 1958, fiind închis la Jilava, după care a fost transferat la Aiud. Avea să fie unul dintre ultimii deținuți politic eliberați din Aiud, în 31 iulie 1964.

La plecarea din închisoare, Virgil Mateiaș a adresat un cuvânt camarazilor alături de care era eliberat. Comandantul închisorii Aiud, colonelul Crăciun, l-a rugat să-i scrie discursul pe un petic de sac. Ieșea din închisoare ca un învingător.

După 1964 a lucrat ca merceolog și contabil la I.C.I. Făgăraș și consilier juridic principal la I.A.S. Homorod și Rupea, unde făcea zilnic naveta de la Făgăraș.

După 1989, Virgil Mateiaș își îndeamnă frații de suferință să facă cunoscut patrimoniul spiritual acumulat în închisorile comuniste, în spiritul adevărului, fără adăugiri:

„Cele îndurate de noi în această jumătate de veac sunt încărcate de prea multă povară, durere, suferință și seriozitate ca să merite a fi banalizate prin publicitate vulgară și o nedemnă reclamă, adesea cu podoabe păgubitoare… Atât de profunde și de agonice au fost suferințele, încât încerci un sentiment de vinovată vulgaritate divulgându-le. Ele fac parte din patrimoniul nostru spiritual și intrând neîngrijit în intimitatea lui, săvârșești o impietate, o profanare a jertfei. A spune numai adevărul, fără adăugiri, e destul pentru a se cutremura cei care-l vor afla, e destul pentru a clădi… Suferințele unui neam întreg în acest veac satanizat, constituie jertfa tuturora adusă pe altarul lui Dumnezeu, în nădejdea Învierii”.

Crez de generație

Noi ne-am născut sub semnul pătimirei

Virgil MATEIAȘ

15 mai 1958, Uranus, celula 94 și 4 decembrie 1962, Aiud, izolare

Mai multe poezii de Virgil Mateiaș, la Mărturisitorii