ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În prima zi a anului, creștinii îl serbează pe Sfântul Vasile, unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari și care luptă neînfricat cu duhurile rele. Și legat de această zi s-au păstrat o serie de obiceiuri și de superstiții, care dau un farmec aparte sărbătorii.

Sfântul Vasile este unul dintre sfinții care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri și spitale pentru săraci, leprozerie și un așezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creștină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.

De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche și a primit numele Vasile. Numele Hristos (creștin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.

În tradiția populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoțel, i-a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuți, urându-le viață lungă, sănătate și prosperitate.

În tradiția populară se mai spune că așa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, așa va fi omul tot anul.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că este bine să bei mult vin, existând credința că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.

Tradiția populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate și de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-și pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: „Atunci să te păzești să nu te superi, să nu te sfădești, să fii vesel și tot anul așa vei fi”.

Pentru ca familiei să-i meargă bine tot anul și să aibă spor, în popor există obiceiul ca în ziua de Anul Nou să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că așa cum porcul râmă numai înainte, tot așa va merge și omul spre belșug.

Tot la Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului și s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine.

Și în ceea ce privește vremea, tradiția populară are numeroase interpretări. Astfel, conform tradițiilor, cum este ziua de Anul Nou așa va fi tot anul: bun sau rău.

De asemenea, credința populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare și dacă pe zăpadă se văd multe steluțe, e semn că anul ce urmează va fi bun și vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși pe parcursul anului. Totodată, se spune că, dacă noaptea de Anul Nou este „lină și senină”, este un semn că noul an va fi unul bun.

Sursa: jurnalistii.ro