Trinitas TV lansează o nouă emisiune dedicată tradițiilor românești

Televiziunea Patriarhiei Române - TRINITAS TV introduce în grilă o nouă emisiune dedicată obiceiurilor și tradițiilor românești, „Magazin folcloric”, ce va fi difuzată în fiecare duminică, începând cu 16 august, de la ora 14:00, se arată într-un comunicat de presă primit la redacție.
Cunoscuții interpreți de muzică populară, Andreea Haisan și Paul Ananie, reprezentanți ai generației tinere, vor fi gazdele emisiunii și vor aduce în fața micului ecran elemente autentice din folclorul nostru.
„Magazin folcloric” este o emisiune realizată în co-producție cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, ce va aduce în atenția publicului TRINITAS TV invitați de seamă din domeniul etnografiei și al folclorului, dar și tineri interpreți de muzică populară românească, aflați la început de drum. Telespectatorii vor descoperi cum se îmbrăcau străbunii noștri, prin intermediul rubricii dedicată elementelor de port popular. Vor avea ocazia să călătorească și să participe, prin intermediul reportajelor, la diferite evenimente folclorice atât din București, cât și din țară.
„Este nevoie ca toți tinerii, și nu numai, să cunoască tot mai mult din ceea ce înseamnă tradiție, costum popular, obiceiurile și tot ce ne înconjoară și ține de tradiția noastră românească, de identitatea noastră ca români. Îi invităm pe români să urmărească emisiunea, să asculte cu atenție sfaturile oferite de specialiști în rubrica de «Elemente de port popular» pentru că le vom arăta cum ar trebui de fapt să poarte, dacă tot este la modă, ia populară, nu ia cu etichetă, ci ia aceea făcută de mâinile țăranului” - Andreea Haisan.
Într-o societatea secularizată, în care tendința se îndreaptă spre uniformizare, comunitatea tradițională își pierde încetul cu încetul valoarea. De aceea, refacerea comunităţii tradiţionale prin mijloace moderne de comunicare ar trebui să reprezintă pentru societate o prioritate, astfel încât românul să nu se depărteze de sistemul tradiţional de gândire, iar viaţa creştină să nu fie alterată, afirmă realizatorii.
„Este un nou drum pe care l-am început împreună, suntem siguri că o să vă placă, pentru că am adus aici, la TRINITAS TV, lucruri de calitate, lucruri care vor rămâne pentru cei care vin după noi, pentru ca aceștia să poată să cunoască ceea ce avem noi mai bun și mai frumos în tradițiile noastre. Ceea ce aduce emisiunea nou pe această piață a audiovizualului este faptul că vom realiza o punte între Biserică și satul tradițional românesc, între tradițiile populare și tradiția creștină” - Paul Ananie.
Printre invitații emisiunii se numără Iuliana Tudor - realizator TVR, Elise Stan - etnomuzicolog, Paula Popoiu - director, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Acad. Sabina Ispas - director, Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, Doina Ișfanoni - etnolog, Narcisa Știucă - etnolog, precum și cunoscuți interpreți de muzică populară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)