Este cartea pe care o voi ține aproape, pentru a mă întoarce cu prichindeii mei din când în când în harul poveștii depănate de către autor, în atmosfera de legendă românească la granița hagiografiei. Unele fraze le-am citit de mai multe ori pentru că pur și simplu am rămas blocat în mireasma unică a imaginii create de ele. Dacă vă veți învoi, veți fi purtați prin săli uriașe de palat domnesc unde câte-o rază strecurată de soare „dă în vileag părintește neînsemnatele păcate, altfel nevăzute, în chip de fire de praf aflate într-o veșnică plutire”, veți fi la comanda apărării cetății Sucevei, în luptă cu nedeslușite forțe ale întunericului sau în căutarea pustnicilor ascunși ai Carpaților.

Cartea este un buchet de nouă narațiuni fantastice, unele pornind de la vechi legende românești precum legenda întemeierii și distrugerii cetății Sucevei, consemnate de Tony Brill, altele pornite de la detalii de etos românesc, de exemplu talismanul capului de cerb din Harap-Alb.

Aceasta îmi este și cea mai dragă povestire, prima din volum, Ochii himerei. Chimaera ucide și aduce progres (sic!), fascinează și conduce împărății, citind-o simți razele roșietice ale turnului din Mordor în spate (ar fi minunată o ecranizare măcar animată a Ochilor himerei sau Ciocnirii legendelor, textele abundă în imagini și acțiune, cred că suportă ușor adaptarea la scenariu).

Este povestea voinicului Șoimanul trimis să aducă și în împărăția noastră Himera, cel mai greucean între greuceni, care știe că pentru „a ajunge la înălțimea cerului, trebuie mai întâi să se coboare în străfundurile pământului pentru a găsi temeiul ce trebuia găsit, pentru a afla în sine un temei”.

Povestea este un fantasy care te trimite la Tolkien dar deopotrivă o nuvelă palimpsest despre societatea chimaerei, locul în care cotizezi zi de zi, o distopie în care intuiești în reflecții duhovnicești  realități din lumea noastră post-istorică.

Sub spectrul Himerei, „oamenii nu își mai spuneau nicio vorbă, decât dacă aveau ceva de făcut împreună. Cu toții erau grăbiți, palizi, morocănoși și alergau de colo-colo. Nici nu isprăveau bine un lucru, că se și apucau de altul, și apoi de altul, fără de odihnă!...Toate obiectele făurite de mâna omului ajunseseră de rușine și nu se mai foloseau decât cele făcute de machini. Frumos li se părea acum oamenilor doar ceea ce nu aveau… trăiau numai din așteptări, speranțele fiind singurul lucru care îi ținea în viață.”

Cea de-a doua nuvelă urmărește la persoana întâi temerile și gândurile unui comandant implicat în apărarea cetății Sucevei, evenimente inspirate dintr-o veche legendă românească. Iar „Umbrele Transilvaniei” este de fapt numele celei de-a cincea povești din volum, povestea ce se petrece prin 1861 în jurul misterului unei mănăstiri dispărute în satul Berivoi din Țara Bârsei.

Lansez invitația de deslușire a umbrele acestor eroi ai lui Alexandru Dan, a uimitoarelor temeiuri ale începuturilor. Multe pagini cu folos vă urez!