ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Filmul „Nu mă atinge-mă”, declarat câștigător la Festivalul de Film de la Berlin, readuce în discuție finanțările obținute de filme cu temă LGTB.

Monica Andronescu, profesor universitar și critic de teatru, scrie pe Yorick.ro, publicație săptămânală de teatru, despre promovarea și finanțarea filmelor cu tematică și ideologie LGBT.

Comparând festivismul fără fond care se practică în unele cazuri cu teme legate de Centenarul Unirii, ea scrie despre ce înseamnă „problemele lumii contemporane”.

„Se practică un alt fel de „festivism”, aproape mai periculos decât cel ce ține de centenar, pentru că sigur nu va adormi la sfârșitul anului și e treaz de ceva vreme. E vorba de felul cum mare parte din mediul artistic – cu precădere teatrul și filmul – și-au însușit în ultimii ani agenda socială și agenda politică, transformându-se într-un fel de mijloace de propagandă din ce în ce mai bine susținută. Căci nu e un secret pentru nimeni care sunt de obicei proiectele promovate, care sunt proiectele care câștigă finanțări, spre exemplu la AFCN. Tot ce înseamnă „problemele lumii contemporane” – deși e o privire atât de redusă asupra a ceea ce înseamnă azi „problemă contemporană”… – e a priori mai prețios decât va fi vreodată un proiect pentru orice alt tip de spectacol. Vă imaginați că ar alege cineva vreodată să finanțeze un Pirandello? Sau, mai degrabă, un proiect despre integrarea romilor? Ori despre drepturile LGBT? Etc., etc., etc. Nu e greu de ghicit… Și cu toată doza de ipocrizie care decurge de aici. Căci, da, să nu ne ascundem după deget, toate aceste tipuri de propagandă ascund o doză uriașă de ipocrizie. Practicată în acest moment la scară mondială. Și bine susținută de un cor de voci înregimentate, care o fac pe jumătate din convingere, pe jumătate pentru că s-au prins că ăsta e trendul, așa cum făceau pe vremuri activiștii de partid”, scrie Monica Andronescu.