Ziua Națională a Portului Tradițional din România

Ziua Națională a Portului Tradițional din România este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 12 mai 2019, informează Agerpres. Potrivit sursei citate, legea 102/2015 privind instituirea acestei zile, publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015, prevede ca această zi să prilejuiască organizarea de evenimente cultural-artistice, sociale și educative, prin care să „se evidențieze valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone".
De asemenea, mass-media va prezenta materiale referitoare la patrimoniul cultural material și la patrimoniului cultural imaterial la nivel național. Totodată, legea prevede includerea, în luna mai, în cadrul curriculei școlare pentru clasele IV-XII, la disciplina educație civică sau la disciplinele echivalente, a două ore consacrate portului tradițional al zonei sau al minorităților naționale, evidențiind semnificația acestora în păstrarea identității naționale.
În anul 2017, la data de 14 mai, cu ocazia Zilei Naționale a Portului Tradițional, a fost organizat, tot la Năsăud, evenimentul „Ziua Costumului Popular în Cartea recordurilor", prin care județul Bistrița-Năsăud a încercat și a și reușit să intre în Cartea recordurilor, cu două recorduri: 9.643 de persoane pentru cea mai mare mulțime îmbrăcată în costume populare, prezentă simultan în același loc, și 9.506 persoane pentru cel mai mare dans popular sincron.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Mort subit după vaccin, în floarea vieții - a debutat post-mortem...

Av. Florentin Țuca: Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă

Un Chip al Luminii : Nil Dorobanțu - De unde vii Sfinte Desculț? De la Hristos. Și unde te duci? La Hristos

Luminița Arhire: CAREU DE INTELECTUALI CU DANILEȚ ÎN COADĂ

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)