Agricultura românească, monitorizată prin satelit?

Ministerul Agriculturii vrea să pună la punct un sistem prin care va monitoriza câte cereale, legume și fructe produc fermierii români pe cele zece milioane de hectare arabile.
Un astfel de program controlat prin satelit interpretează radiațiile electromagnetice emise de lumina dată de soare și căldură emanată de pământ și oferă date despre producția de pe o anumită suprafață.
Estimarea recoltei este importantă și pentru că de ea depind și prețurile pe care le obțin fermierii pentru cerealele vândute.
„Ne-ar informa și pe noi corect, s-ar aranja piața și nu am mai sta pe o piață sălbatică, să importăm mai mult decât trebuie sau să exportăm mai mult decât trebuie. Pentru a nu mai fi diferențe între realitatea din teren și acele declarații luate de până acum, cu tot ce înseamnă producțiile agricole obținute”, spune Laurențiu Baciu, președintele Ligii Producătorilor Agricoli, citat de digi24.ro.
Chiar agricultorii sunt cei care susțin ca informațiile procesate de funcționari diferă de cele obținute de ei. Spre exemplu, în vară, în timp ce oficialii au anunțat că s-au strâns 7,4 milioane de tone de grâu, mai mult decât anul trecut, fermierii susțin că producția a fost una mult mai mică, din cauza ploilor dese.
În prezent, sunt trei instituții care oferă date despre suprafața deținută de un agricultor - oficiul de cadastru, comisia locala de la Primărie și firma angajată de Ministerul Agriculturii pentru a controla câteva mii de fermieri anual cu ajutorul unui program de teledecție prin satelit, spun asociațiile de fermieri. Statul a plătit pentru asta câteva milioane de euro în ultimii ani.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Prof. Avram Fițiu: Supermarketul, ”a treia Romă” consumeristă, la groapa istoriei? Putem abandona Supermarketul, ca ”religie consumeristă”?

Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?

Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi

SECREȚIE DE MUSCĂ ÎN BOMBOANELE KINDER. Europenii consumă chiar acum excrețiile unor insecte fără să știe. Bomboanele de ciocolata cu lapte de la Kinder sunt cerate cu un aditiv care se obține din rășina unei muște verzi. FOTO / VIDEO cu E904
Recomandările noastre
Secțiuni: Agricultură
Locații: România
Subiecte: Producători români
Organizații: Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)