Cel mai ieftin pământ din Uniunea Europeană se vinde în România. Statisticile arată că străinii dețin 40% din suprafața arabilă a țării

Olanda a avut în anul 2016 cele mai ridicat preț din Uniunea Europeană la achiziționarea unui hectar de teren arabil, 63.000 euro, în timp ce România este țara cu cel mai ieftin teren arabil, în medie 1.958 euro, arată datele publicate de Eurostat.
Prețul terenului arabil în fiecare regiune din Olanda este mai ridicat decât nivelul mediu din toate celelalte state membre ale UE.
Însă, în rândul regiunilor UE pentru care sunt disponibile datele pe 2016, cel mai scump hectar de teren arabil a fost în regiunea Liguria din Italia, în medie 108.000 euro, iar cel mai ieftin în regiunea Yugozapaden din Bulgaria, în medie 1.165 euro.
În perioada 2011 - 2016, cea mai mare creștere a prețurilor terenurilor arabile s-a înregistrat în Cehia, Lituania, Estonia, Letonia și Ungaria.
Îngrijorător este și faptul că România este țara din UE care a vândut și cel mai mult teren agricol străinilor. Fenomenul este văzut drept îngrijorător chiar de Comisia Europeană, care a comandat un studiu în acest sens unui institut de cercetare olandez.
Cele mai recente statistici arată că străinii dețin 40% din suprafața arabilă. Este vorba despre aproximativ 5,3 milioane de hectare. Cifra este verificată de cei din Ministerul Agriculturii.
Potrivit studiului comandat de Comisia Europeană, firmele care au suprafețe uriașe de teren reprezintă o amenințare pentru agricultură familială și pentru economia locală.
Pe același subiect

Românii nu vor mai putea crește porci dacă nu și-i înregistrează într-o bază de date națională, hrănindu-i doar cu furaje și dezinfectându-și încălțămintea la intrarea în coteț, prevede o OUG nășită de Guvernul Cîțu pe spinarea pestei porcine

Ceaiul de coajă de salcie, adevărata „aspirină” naturală

Despre regretabila raritate a idiotului de modă veche

Ferma Scufița din Homița, povestea unei tinere familii de horticultori care a ales să se mute la țară pentru a face agricultură bio pe pământul bunicilor

S.O.S. economia rurală: Închiderea piețelor agroalimentare a aglomerat hipermarketurile și le-a dublat acestora cifra de afaceri!

Venit minim garantat de 6000 de lei pe gospodărie rurală, comasarea terenurilor și promovarea produselor autohtone, câteva idei pentru Planul Național Strategic pe următorii 5 ani ce va fi înaintat Comisiei Europene de Ministerul Agriculturii
Recomandările noastre
Secțiuni: Agricultură
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)