Decizie istorică! România va avea prima Băncă de resurse genetice vegetale. Peste 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale și aromatice vor fi protejate

Guvernul a adoptat o hotărâre privind înființarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, măsura va contribui pe termen lung la asigurarea securității alimentare a României.
„La propunerea Ministerului Agriculturii, a fost adoptată o hotărâre de Guvern privind înființarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău. Este, practic, o decizie istorică pentru România. S-a mai încercat la un moment dat să se creeze o astfel de bancă, în anii '80, nu s-a finalizat, iată că am reușit de această dată să creăm această bancă de resurse genetice vegetale care, practic, va pune la adăpost fondul de gene din România în domeniile amintite. România are cea mai mare varietate de plante regionale și tradiționale din Europa în acest moment și, neavând până în prezent această bancă, de-a lungul timpului s-au pierdut foarte multe semințe și țara noastră a devenit dependentă de importul de semințe pentru o serie de plante", a spus Barbu într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.
El a adăugat că această bancă de resurse genetice vegetale va conserva patrimoniul genetic vegetal aflat în acest moment la Stațiunea de cercetare legumicolă din Buzău și pe cuprinsul țării, care cuprinde peste 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale și aromatice.
„Din cauză că nu am avut această bancă, am devenit la un moment dat dependenți de importul de semințe și România cheltuie în prezent sume de mari de bani pentru procurarea materialului genetic din import, care nu este întotdeauna adaptat la condițiile de climă din țara noastră și, de asemenea, există și riscul să introducem în țară diferiți dăunători, diferite boli, care pot afecta și alte soiuri (…)", a menționat Nelu Barbu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Prof. Avram Fițiu: Supermarketul, ”a treia Romă” consumeristă, la groapa istoriei? Putem abandona Supermarketul, ca ”religie consumeristă”?

Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?

Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi

SECREȚIE DE MUSCĂ ÎN BOMBOANELE KINDER. Europenii consumă chiar acum excrețiile unor insecte fără să știe. Bomboanele de ciocolata cu lapte de la Kinder sunt cerate cu un aditiv care se obține din rășina unei muște verzi. FOTO / VIDEO cu E904
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Agricultură
Locații: București
Subiecte: Banca de resurse genetice vegetale a României Banca de semințe Prima Bancă de alimente din România
Organizații: Guvernul României Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)