Directorul și Fondatorul Institutului care își propune păstrarea și extinderea soiurilor românești de legume și fructe, cercetătorul Costel Vânătoru, a fost demis de Guvern. Decizia l-a șocat până și pe cel numit în locul său: Este strigător la cer!
Directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, cercetătorul Costel Vânătoru(FOTO), căruia îi aparține proiectul, a fost demis prin ordin al ministrului Agriculturii. În locul său, a fost numit temporar pentru ”coordonarea activității și dezvoltarea unei noi strategii de dezvoltare a Băncii, directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, informează News.ro.
Cercetătorul Costel Vânătoru și-a dedicat ultimii 34 de ani cercetării, el fiind coordonator al Stațiunii de Cercetare Legumicolă Buzău și un om care a contribuit la dezvoltarea și aclimatizarea multor specii de plante și a păstrării semințelor. În ultimii ani, a pus la punct la Buzău Banca de Gene, proiectul fiind unul personal, care a primit girul fostului ministru al Agriculturii Petre Daea.
Imediat după instalarea Guvernului Orban, cercetătorul buzoian își exprima speranța că cei aflați acum la putere nu vor pune bețe în roate înființării proiectului Banca de Gene, pe care-l numea „un proiect de țară, un proiect de siguranță națională, nu unul politic”.
Din păcate, situația nu a fost așa cum spera Vânătoru. Scopul major al băncii de gene de la Buzău este acela de a proteja soiurile românești.
„Deocamdată, stațiunea are circa 10.000 de semințe, dar își va spori resursele. Soiurile omologate în România vor putea fi recunoscute la nivel european și internațional, recunoaștere de care nu au beneficiat până acum.
Nu în ultimul rând, înființarea băncii va ajuta la extinderea în producție a soiurilor valoroase. Când legumele românești le vor înlocui pe cele de import vom fi câștigat bătălia,spunea cercetătorul Costel Vânătoru la numirea în funcție, în luna septembrie.
La rândul său, Adrian Chesnoiu a spus că nu se poate compara cu Costel Vânătoru și nu poate înțelege de ce a fost demis cel care trebuia să scrie strategia băncii.
„Din păcate, mandatul meu este în conformitate cu ordinul domnului ministru Adrian Oroș, care mi-a delegat o sarcină ce excede fișei mele de post: să coordonez așa-zisa scriere a unei strategii, care nu mă vizează nici personal, nici profesional. Eu am venit astăzi la Buzău să pun în aplicare acest ordin, conducerea Băncii este demisă, deci, domnul director, care a îndeplinit până ieri funcția de director – domnul profesor Costel Vânătoru – a fost demis, prin ordin de ministru, iar, din perspectiva aceasta, activitatea instituției este blocată în mod efectiv, pentru că nu are nimeni acolo calitatea de ordonator de credite, Ministerul nu și-a delegat membru în consiliul de administrație, consiliul de administrație nu poate funcționa fără conducere executivă a acestei bănci de gene, care este bogăția unei nații, în toată lumea civilizată și eu nu am venit decât să constat că acești oameni minunați, buni români, au făcut ceva minunat pentru patria lor și, din păcate, s-a luat o decizie pentru care nu pot să vă dau eu explicații, oportunitatea acestei decizii să v-o exprime cel care a dispus în consecință – adică ministrul agriculturii”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Noul coordonator al Băncii de Gene de la Buzău spune că este delegat pe acest post până la 31 decembrie.
„Am această delegare până la 31 decembrie și nu pot refuza această delegare conform Codului muncii. Să mă pună pe mine să scriu strategia de dezvoltare a băncii când tu îl demiți pe cel care ar trebui să o facă, mi se pare strigător la cer. Oameni ca domnul Vânătoru în alte alte țări sunt plătiți în aur, iar noi îl demitem pe acest om. Eu nu îmi pot permite să îi spun nimic domnului Vânătoru, dar să îi coordonez activitatea. Cum să fac eu asta? Eu sunt jurist. Să-i coordoneze domnul ministru activitatea domnului Vânătoru dacă poate”, a conchis Adrian Chesnoiu.
Și primarul Buzăului s-a arătat șocat de decizie.
„Este o decizie de neînțeles. Acest om ( n.r. Costel Vânătoru) este un specialist, nu este membru de partid, și-a făcut toată viața datoria, a fost în slujba acestei științe, acestei ramuri deosebit de importante pentru România și pentru Buzău, legumicultura, iar faptul că domnul Petre Daea l-a ales să fie primul director al acestei bănci a fost o recunoaștere a meritelor celui mai bun specialist, pe care îl are România, în acest domeniu. Este o decizie urâtă această mare lovitură dată unui om, dar nu neapărat o lovitură împotriva lui Costel Vânătoru care, sigur, nu merita acest lucru, este o lovitură dată unei idei, unui proiect național. Ideea și nașterea acestui proiect a plecat de la Costel Vânătoru, apoi am îmbrățișat-o cu toții. Deci, această decizie, de demitere a lui Costel Vânătoru, este o ucidere a unei idei extraordinare”, a declarat Constantin Toma, primarul Buzăului.
Costel Vânătoru lucrează de peste 30 de ani în horticultură. A fost muncitor, șef de echipă, tehnician, inginer, cercetător științific, director de instituție. A obținut titlul de doctor al Facultății de Horticultură din cadrul USAMV București și este cercetător științific principal gradul II. În prezent conduce Laboratorul de Genetică și Ameliorare al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. În 2010 a fost ales membru asociat al Academiei de Științe Agricole și Silvice a României, iar din 2012 este membru corespondent. Membru al Societății Internaționale a Horticultorilor, de la Bruxelles, autor a cinci cărți de specialitate, a susținut 96 de referate științifice, dintre care 27 internaționale. De-a lungul anilor, cercetătorul a reușit să creeze mai multe soiuri de legume, de la roșii, până la castraveți sau cicoare. „Primul soi a fost unul de tomate de industrie. Am fost ajutat și de către soția mea în timpul său liber și scotea semințe din liniile mele, le punea în recipiente și scriam pe fiecare ce este acolo și, mai mult, noi dormeam cu ele în cameră. Prima linie a primit numele soției mele, Cristina, numai că a fost schimbat în Cristinica pentru că mai erau și alte soiuri cu acest nume”, ne-a spus cercetătorul.
Pe lângă cercetare, Costel Vânătoru este și preot.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi
Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?
SECREȚIE DE MUSCĂ ÎN BOMBOANELE KINDER. Europenii consumă chiar acum excrețiile unor insecte fără să știe. Bomboanele de ciocolata cu lapte de la Kinder sunt cerate cu un aditiv care se obține din rășina unei muște verzi. FOTO / VIDEO cu E904
Echilibrul ecologic al Deltei, periclitat după un Fake News al presei progresiste. Societățile care recoltau stuful nu au nici un fel de legătură politică. Directorul APIA, Ionuț Lupu, numit ilegal în funcție, de la ”Cabinetul 2”. Fermierii îi cer demisia
Recomandările noastre
A APĂRUT! Calendarul Mărturisitorilor 2025, pentru cititorii ActiveNews - Familia Ortodoxă și prietenii lor. Unde îl puteți găsi - FOTO
SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE
Secțiuni: Agricultură
Persoane: Costel Vânătoru Petre Daea
Locații: Buzău
Organizații: Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)