FERMIERII români ACUZĂ: Noi producem, în timp ce SUPERMARKETURILE fac jocul STRĂINILOR pe comisioane grase. Sunt INTERESE mari ca Legea supermarketurilor să nu ajungă la votul final din Parlament!

Legea supermarketurilor este dezbătută în cadrul Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților de mai bine de cinci săptămâni.
Tocmai această tergiversare privind asumarea unei decizii politice îi determină pe mici producătorii să se gândească la faptul că intenționat nu se dorește ca această lege să fie supusă votului în Parlament.
Gheorghe Vlad, președinte al Asociației Producătorilor de Legume din România, este indignat de această amânare, mai ales că la nivel declarativ, marile rețele comerciale și-au dat acordul pe modificările Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
Gigi Vlad, legumicultor care a fost prezent la fiecare dezbatere inițiată de Comisia de Agricultură pe acest act normativ, a fost intervievat de Agrointeligența.
Ați participat la numeroase discuții în subcomisia de lucru de la Parlament pe ceea ce înseamnă noua lege a comercializării produselor. Când estimați că se va adopta acest normativ? Ați simțit că se fac presiuni pentru blocarea lui?
Noi suntem nemulțumiți de faptul că această lege este tergiversată. Deja sunt cinci săptămâni în care eu personal, cât și alți fermieri, pe timpul și pe banii noștri, am participat la discuții. Noi producem, în timp ce supermarketurile fac jocul străinilor pe comisioane grase, în timp ce mediul rural nu poate evolua pentru că nu poate valorifica produsele din gospodărie. Noua versiune a Legii 321/2009 este tergiversată de unii deputații din cadrul grupurilor parlamentare diferite și se tot încearcă ducerea acestei legi în derizoriu către sfârșitul anului sau mai deloc.
Această situație mă nemulțumește pentru că nu pot oferi producătorului român pe care îl reprezint și, implicit mie însumi, un răspuns, o soluție pentru producția pe care o avem de scos acum pe piață. Legumicultorii au ieșit deja la piață cu ceapă, salată verde, sunt în așteptare mai ales că am avut o iarnă blândă și producțiile de legume vor fi foarte bune în acest an. Nu știu ce să le răspund oamenilor atunci când sunt întrebat dacă vor avea unde să-și valorifice marfa.
În privința unui termen de adoptare, nici nu știu ce să mai cred. Dacă se împinge finalizarea proiectului – deja suntem la final de martie, nu cred că legea va putea intra în vigoare decât pe la mijlocul lunii aprilie. În cazul în care, totuși, vedem că nu se face nici o urgentare, devine evident că existe interese în favoarea unui trai îndestulător pentru comercianți din comisioanele grase pe care le încasează de la străini și, implicit, moartea producătorului român.
Până la urma cine este interesat de amânarea luării unei decizii? Care sunt informațiile dumneavoastră din acest punct de vedere?
Din informații sigure pe care le am, știu că această lege nu este trecută din cauza unor intervenții ale reprezentanților marilor magazine. Din ce am auzit, domnii umblă cu intervenții financiare și alte instrumente ba în curtea Guvernului, ba la unii deputați. Am înțeles că împrejmuiesc toate instituțiile decizionale, tocmai ca această lege să fie îngropată, să nu iasă prea curând pentru a fi supusă la vot în Parlament.
Este o presiune vizibilă mai ales acum, că documentul este aproape finalizat. Prin puterea financiară pe care o au marile magazine, acestea exercită presiuni foarte mari ca legea să nu ajungă la vot. Și este evident din ce motive, pentru că noul act normativ va elimina multe din sursele lor de câștig, precum taxele la raft pe care le suportă acum producătorii.
Prezența produsului românesc la raft este până la urmă o măsură de sănătate publică pentru că am văzut cu toți ce efecte pot avea asupra sănătății produsele din supermaket aduse de cine știe pe unde. Această măsură de sănătate publică o datorăm generațiilor viitoare, copiii noștri trebuie să știe cât de important este să consumi un produs românesc.
Tot ce vine pe tir sau pe vapor și nu vine din România nu este supus controlului nici 1%. Aceste alimente vin însoțite de hârtii numite declarații de conformitate. Instituțiile abilitate pentru control nu își permit în baza acestei hârtii să mai facă analize la produs.
Ați propus mai multe modificări pe ceea ce înseamnă Legea 321/2009. Câte din aceste modificări au fost agreate și unde sunt diferențe de opinie?
Principalul beneficiar al acestei legi noi vor fi producătorul și consumatorul român. Dacă această lege ajunge să treacă de vot, vom aveam o piață funcțională realmente. Dacă noi am ajuns la un acord nu înțeleg care este motivul pentru care politicul nu ajunge la un acord. Au fost modificate trei articole din lege și nu văd de ce documentul nu își urmează cursul legislativ. Așa cum spuneam, am reușit să eliminăm taxele de raft și a rămas să se pună în preț doar adaosul comercial și TVA-ul.
Am reușit să modificăm și contractul comercial care trebuie făcut în baza legii, astfel încât organizațiile interprofesionale, prin legislația românească și a UE, sunt îndreptățite să încheie aceste contracte comerciale în baza normelor legale în vigoare.
Așa cum am tot spus, avem legislație și noi nu am cerut decât aplicarea acestei legislații. Noi am reușit să ajungem la un consens cu marile magazine sau cel puțin așa am crezut, dar se pare că retailerii ne cam sapă groapa: în față totul este bine și când ne întoarcem cu spatele, ei încep cu intervenții.
Citește totul aici
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Prof. Avram Fițiu: Supermarketul, ”a treia Romă” consumeristă, la groapa istoriei? Putem abandona Supermarketul, ca ”religie consumeristă”?

Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?

Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi

SECREȚIE DE MUSCĂ ÎN BOMBOANELE KINDER. Europenii consumă chiar acum excrețiile unor insecte fără să știe. Bomboanele de ciocolata cu lapte de la Kinder sunt cerate cu un aditiv care se obține din rășina unei muște verzi. FOTO / VIDEO cu E904
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Agricultură
Locații: România
Organizații: Auchan Carrefour Cora Mega Image
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)