Fermierii români acuză statul că le sabotează activitatea: Am pierdut piața Israelului în favoarea Franței. Stăm din nou la coadă după alte state membre? Puteți sta impasibili în week-end in timp ce crescătorii noștri au ajuns de râsul Europei?

În timp ce alte state își sprijină fermierii cu toate resursele pe care le au la dispoziție, în România, producătorii agricoli nu au parte de susținere din partea statului, scriu cei de la Agrointel.ro.
Aceeași sursă scrie că autoritățile chiar le sabotează activitatea, cel mai nou exemplu fiind eliminarea României de pe piața exportului de animale din Israel, o piață pe care fermierii se bazau în contextul în care le este aproape imposibil să facă export către destinații comunitare.
„Am pierdut piața Israelului în favoarea Franței! Noi nu ne putem permite o asemenea gafă! Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România a fost alertată de EUROPEAN LIVESTOCK AND MEAT TRADES UNION UECBV privind interzicerea exporturilor de rumegătoare ale României către Israel. Am aflat că suntem din nou pradă lipsei de transparență a ANSVSA și a practicilor ilegale in comerțul ovinelor. Din surse am aflat că miei importați din Ungaria, necastrați, cu crotalii schimbate în România, au ajuns in Israel! Nu avem responsabili, nu facem anchete, trăim intr-o stare de inerție permanentă- mai nou și plătită bine”, a declarat pentru Agrointel.ro dr. Mary Eugenia Pană, președintele ACEBOP.
Greșelile de notificare în Traces ale mișcării animalelor, nesupravegherea incărcării animalelor cu destinația Israel acuză o slabă instruire a medicilor veterinari oficiali, lipsa monitorizării unei piețe comerciale de sute de mii de capete.
„Dacă pentru bovine, certificarea negociată de serviciile veterinare cuprinde categoria de îngrășare și de sacrificare imediată, pentru ovine-caprine sunt acceptate la export doar animalele castrate! Cine a permis exportul de ovine necastrate sau nu cunoaște legea sau a crezut că merge și în Israel ca în România… și ar trebui, fără îndoială, demis. În plus, trebuie să aflăm de la Bruxelles ce se intâmplă în țara noastră? Trebuie să aflăm de la Bruxelles că din cauza lipsei unei anchete care să scoată de pe piață comercianții care nu respectă legea (cerută de autoritățile veterinare din Israel la care ANSVSA nu a răspuns) stăm din nou la coadă după alte state membre? Știe ANSVSA și instituția coordonatoare a acesteia- MADR că Israelul a renunțat deja la noi in favoarea Franței? Puteți sta impasibili în week-end in timp ce crescătorii noștri au ajuns de râsul Europei?”, se întreabă, retoric, președinte ACEBOP.
Membrii ACEBOP solicită participarea la ancheta ANSVSA privind practicile ilegale care au condus la scoaterea României de pe piața israeliană.
„Problema este acută și nu vom permite să fie tratată cu nonșalanță. Solicităm ca ancheta să fie publică, să iasă de pe piață vinovații- comercianți și autorități. Solicităm informarea în maximum 24 de ore a tuturor asociațiilor asupra alertelor comerciale privind animalele vii și carne- inființarea unui sistem de alertă”, mai spune dr. Pană.
Astfel, liderul ACEBOP spune că „dacă există reguli de notificare imediată OIE, ADNS pentru boli, de ce să nu avem o alertă rapidă a asociațiilor care să reducă praciticile ilegale – care de ani buni ne țin în coada Europei?”
„Menționăm faptul că suntem realmente consternați de ce se intâmplă. Fermierii noștri sunt opriți din derularea unor contracte importante cu Israel! Într-o perioadă în care le-a fost refuzat printr-un ordin abuziv și ajutorul național tranzitoriu pe motiv că nu au animale cu pedigree, închiderea celei mai importante piețe pentru tineretul metis de carne va duce la falimentarea îngrășătoriilor de bovine românești”, consideră președintele ACEBOP.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Prof. Avram Fițiu: Supermarketul, ”a treia Romă” consumeristă, la groapa istoriei? Putem abandona Supermarketul, ca ”religie consumeristă”?

Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?

Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi

Narcisa Iorga: Poveste despre un mic producător agricol român: Micii producători, care se străduiesc să producă corect și curat, să culeagă la timp, n-au nicio șansă cu supermaketurile. Nicio șansă!
Recomandările noastre
Secțiuni: Agricultură
Subiecte: Agricultură
Organizații: Ministerul Agriculturii Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)