Fermierii români cer interzicerea cerealelor din Ucraina. ”Zelenski s-o lase mai ușor cu bombele pe mare și să transporte pe acolo”

Lupta fermierilor cu Guvernul român înțepenit de neputință este una pe viață și pe moarte. Dacă nu se interzic tranzitul și importul de cereale din Ucraina, fermierii români vor dispărea, efectiv. Președintele Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, Florin Bercu, îl îndeamnă pe Zelenski să pună mai puține bombe pe mare și să-și transporte produsele pe acolo.
Într-o țară amorțită și fără niciun fel de reacție la toate nenorocirile care s-au abătut asupra populației, protestul masiv al fermierilor spune ceva. Dacă nu se interzice importul din Ucraina, agricultura românească dispare. Președintele Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), Florin Bercu, ne spune că, dacă Guvernul nu va lua nicio măsură, exportul de cereale ucrainene prin România va crește de la 60% la 80%, dat fiind că Polonia a bătut palma cu Zelenski și s-a interzis exportul către această țară, iar Ungaria a luat măsuri dure împotriva produselor ucrainene.
”Pericolul cel mai mare va fi anul acesta. Costurile de producție sunt enorme, pentru că fermierii și-au cumpărat inputuri la prețuri foarte mari. La prețul pe care îl au acum la vânzare, majoritatea fermierilor din România vor da faliment. Camioane nu vor fi disponibile la recoltat, iar porturile vor fi blocate de marfa din Ucraina, care oricum are prioritate. Pe ai noștri îi opresc ca să treacă transporturile ucrainene”, ne-a declarat președintele UNCSV, Florin Bercu. Acesta susține că mai mult de 20 de milioane de euro nu se vor da compensări și că, la următorul Consiliu de miniștri, va mai fi o alocare de 75 milioane de euro, din care României îi va reveni cam 20 milioane de euro, adică 3% din prejudiciul creat fermierilor români. ”Singura soluție este interzicerea tranzitului și exportului produselor ucrainene pe perioada 15 iunie 2023-15 martie 2024, când se termină de recoltat și de transportat majoritatea cerealelor din România. E problema ucrainenilor cum își vor vinde produsele. Iar Zelenski să o lase mai ușor cu bombele pe mare și să le ducă pe acolo. Ce vor? Să dispară fermierii români? Să ne mutăm în Ucraina? Trebuie găsită o soluție, pentru că Ucraina este o țară în curs de aderare la UE și asta va deveni o situație permanentă”, ne-a mai precizat Florin Bercu, președintele UNCSV.
Infrastructura rutieră, distrusă de ucraineni
Alianța pentru Agricultură și Cooperare a anunțat că la protestul din 7 aprilie au participat peste 10.000 de fermieri și peste 3.500 de utilaje agricole. Mesajul transmis către autoritățile europene și cele naționale a fost foarte clar: fermierii români sunt aici, au probleme reale și au nevoie să fie ajutați și sprijiniți. ”Suma de 10 milioane de euro alocată României pentru atenuarea pierderilor este insignifiantă, lucru recunoscut public de însăși președinta Comisiei Europene. Aceste fonduri pot, cel mult, a fi redirecționate pentru refacerea, măcar parțială, a infrastructurii rutiere avariate în urma tranzitului intensiv al mărfurilor ucrainiene. Impactul resimțit de fermierii din România este de greu de estimat astăzi, pentru ca întreaga economie a produselor agricole si agroalimentare a fost direct și grav afectată. În anul de recoltă 2023 majoritatea producătorilor agricoli vor fi puși în situația de a-și închide fermele din cauza costurilor mari de înființare a culturilor agricole, iar perspectiva unor prețuri de vânzare mici, sub costuri, chiar în condițiile unor producții bune, nu vor aduce salvarea fermierilor”, se arată într-un comunicat al Alianței pentru Agricultură și Cooperare.
Presiuni la Comisia Europeană
Reprezentanții fermierilor au precizat că vor continua să să comunice intens cu autoritățile europene, atât prin intermediul Copa-Cogeca, dar și prin mesaje către eurodeputații români. ”Vom transmite notificări către presa europeană și vom exercita presiuni constante pentru ca situația fermierilor din România să fie remediată în regim de urgență. Pe plan național, în perioada următoare membrii noștri vor adopta o poziție de expectativă, cu niciun fel de îngăduință față de vreo viitoare lipsă de reacție a autorităților, iar în cazul în care nu se materializează interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina pentru perioada 15 iunie 2023 – 15 martie 2024, pe 7 iunie 2023 va începe un protest național mult mai amplu decât cel din 7 aprilie 2023, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea precizată anterior. Mesajul fermierilor români este unul clar: Nu ne vom opri!”, se mai precizează în comunicatul Alianței pentru Agricultură și Cooperare.
Parteneriat NAȚIONAL

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

SECREȚIE DE MUSCĂ ÎN BOMBOANELE KINDER. Europenii consumă chiar acum excrețiile unor insecte fără să știe. Bomboanele de ciocolata cu lapte de la Kinder sunt cerate cu un aditiv care se obține din rășina unei muște verzi. FOTO / VIDEO cu E904

Cornel Nistorescu: Iaca ne făcurăm HUB DE CEREALE. Ion Cristoiu: Cornel Nistorescu despre ghiroșanii ucraineni care nu diferă prin nimic de ghiorțanii noștrii - Jurnal TV

ROMÂNII MĂNÂNCĂ GÂNDACI fără să știe! Teroarea din farfuria românilor, intoxicați la fel ca în cazul vaccinurilor. LISTA PRODUSELOR CU GÂNDACI

Ar putea redeveni România una dintre marile țări producătoare de hârtie din celuloza de stuf? Antrepenorul Iulius Octavian Popa crede că da: Delta Dunării este o regiune unică și cu particularități pe care nu le are nici o regiune în Europa

Lovitură pentru regimul de la Kiev: Rusia pune capăt acordului de export al cerealelor prin Marea Neagră

Președintele Poloniei: "Ucraina este ca un Înecat care își trage în adâncuri Salvatorii"
Recomandările noastre

Reuters: Putin NU va face Pace în Ucraina înainte de alegerile din SUA din 2024 – Adevăr sau Provocare?

Statul Român către KIEV: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. DOCUMENT AL PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA, din 28 noiembrie 1991
Secțiuni: Agricultură Economie Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Volodimir Zelenski
Organizații: Ziarul Național
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)