La Istanbul a avut loc al 45-lea Congres al Asociațiilor Apicultorilor din întreaga lume

În 2013 la Kiev, se desfășura Congresul al 43-lea al Apimondia (Federația Internatională a Asociațiilor Apicultorilor), unde Asociația Apicultorilor din Turcia a izbutit să obțină organizarea celui de al 45-lea Congres, la Istanbul. Succes deplin, asigurat de prezentarea profesională și atrăgătoare a condițiilor organizatorice.
Dar între timp istoria și-a urmat cursul. Acum imaginați-vă o țară într-un fel de război. Două facțiuni majore, de o parte conducători și forțele armate care-i protejează, de cealaltă inamici invizibili. Tancuri și transportatoare ale armatei pe stradă. Mașini de poliție blindate și patrule înarmate până în dinți. Printre ele ceva turiști în număr tot mai mic, comercianți diverși și turci grăbiți.
Istanbulul o metropolă pe două continente, cu 20 de milioane de suflete. Istorie vândută la pachet cu comerț elucubrant, printre rugăciunile muezinilor. Râuri de mașini în care șerpuiesc taxiuri galbene. Comercianți și chelneri care te obosesc cu insistențele lor. O țară care devine scumpă pe masură ce tot mai puțini turiști se hotărăsc să vină într-un spațiu în care prezența armatei pe străzi descurajează avântul vizitatorilor.
Cu toate acestea Congresul Apimondia a fost un mare succes. Peste 129 de țări participante, unele reprezentate la nivel de miniștri, și mai bine de 13.000 de participanți și vizitatori. Mii de metri pătrați de standuri și spatii de prezentare diversă, într-un foarte modern și amplu spațiu expozițional. 350 de expozanți unii cu spații și dotări impresionante, au prezentat utilaje, stupi inovativi, tehnică digitală, diverse soluții în apicultură, produse apicole variate, de felurite origini florale, brute sau prelucrate, de prin toate continentele.
În paralel cu acestea, ca o încununare a unor evidente eforturi productive, s-a desfășurat partea științifică, organizată pe sesiuni ale celor șapte comisii de specialitate. Au fost prezentate prin autori peste 260 de comunicări științifice. Pentru că timpul nu permite comunicarea tuturor lucrărilor din acest domeniu tot mai atractiv și studiat în diverse colțuri ale lumii, organizatorii au realizat un spațiu de afișaj pentru 770 de postere, ca sinteze ale unor eforturi științifice diverse. Se poate spune că au fost prezentate mai bine de 1.000 de comunicări cu caracter științific. Cel puțin o cincime au avut legătură directă cu sănătatea, arătînd beneficiile utilizării produselor apicole în folosul omului.
Spunem acest lucru pentru a combate nedreptățile unor medici aflați în urmă cu informarea, dar care nu se sfiiesc să facă afirmații despre pericolul utilizării produselor apicole în sănătate. Subliniem că astfel de întruniri internaționale au loc la doi ani, și că de fiecare dată se comunică noutăți atât din studii de laborator cât și din practica clinică.
Practic sute de studii științifice se desfașoară în fiecare an în diverse colțuri ale lumii pentru a obține și sintetiza informații diverse despre inegalabilele produse apicole. Recomandăm celor care nu au avut timp sau dorință de informare, să aibă decența de a pastra tăcerea ca un semn de respect pentru munca a sute de cercetători, și să-și verifice supozițiile și temerile dobândite de nu se știe unde, facînd efortul să studieze într-o limbă de circulație internațională.
Dintre lucrările prezentate în secțiunea dedicată sănatății, România și românii s-au remarcat în mod deosebit, tara noastră fiind recunoscută international pentru practica avansată a api-fito-terapiei. Comunicarea științifică prezentată de medicul Dr. Cristina Aoșan, după cum a fost denumit chiar de moderatori, un studiu clinic care demonstrează posibilitatea de tratare a sclerozei multiple, a fost răsplătită cu aprecieri deosebite. Lucrarea se bizuie pe munca desfașurată de-a lungul a 15 ani de tratare și observare a peste 80 de pacienți cu scleroză în plăci, din care practic reiese (în limite statistice de stabilitate), că leuconevraxita este curabilă cu mare probabilitate. Au fost luați în studiu doar pacienții care au urmat cu corectitudine terapia.
Cel puțin 80% dintre pacienții cu psihic pozitiv, care urmează un tratament cu produse api-fito, individualizat, recomandat de către un medic cu o competență reală, au șanse de a obține oprirea evoluției bolii, îmbunătățiri diverse, observabile și pe RMN. La circa 62 % RMN-urile au înregistrat îmbunătățiri sau imagini cicatriciale. Numeroși dintre pacienți au reintrat într-un regim de viață normală. 23 dintre ei sînt scoși din terapie de mai mulți ani, pentru că nu mai necesitau. Practic pot fi declarați vindecați. Așadar se demonstrează din nou că medicina naturistă, practicată cu competență, poate vindeca boli declarate incurabile de către medicina convențională, care din păcate e redusă la statutul de componentă de retail a industriei de medicamente.
Cel de al 46-lea Congres Apimondia se va desfășura la Montreal în 2019.
Între timp este posibil ca următorul Apimedica, un eveniment pendinte tot de Apimondia și dedicat numai apiterapiei, să se desfășoare în România în 2018.
Mulțumim pe aceasta cale D-nei Dr. Ing. Cristina Mateescu, Președinta Comisiei pentru Apiterapie a Apimondia, pentru eforturile pe care le depune în promovarea valorilor reale ale științei în apicultură și apiterapie, a românilor și a României în lume.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Prof. Avram Fițiu: Supermarketul, ”a treia Romă” consumeristă, la groapa istoriei? Putem abandona Supermarketul, ca ”religie consumeristă”?

Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?

Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi

Narcisa Iorga: Poveste despre un mic producător agricol român: Micii producători, care se străduiesc să producă corect și curat, să culeagă la timp, n-au nicio șansă cu supermaketurile. Nicio șansă!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)