Ministrul Agriculturii, Petre Daea: Anul viitor, vom avea o bancă de gene pentru a realiza culturi din sămânță proprie

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat la deschiderea târgului „Toamna buzoiană" că anul viitor țara noastră va avea o bancă de gene pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale și aromatice, pentru a realiza culturi din sămânță proprie.
„Este o preocupare a întregului guvern pentru acest obiectiv extrem de important în cercetarea țării, care, practic, își propune realizarea semințelor necesare pentru a realiza culturi din sămânță proprie”, a declarat Daea.
Ministrul agriculturii a spus că „a fost creat cadrul juridic pentru realizarea băncii de gene la Stațiunea de cercetare legumicolă din Buzău”.
„Hotărârea de guvern a fost aprobată, am creat cadrul juridic ca să putem să le acordăm sume importante de la bugetul statului pentru teme de cercetare majore. Avem în vedere ca la Buzău, cu fonduri europene și cu contribuția guvernamentală, să realizăm banca de gene pentru legumicultură, pentru floricultură, pentru plante medicinale și aromatice”, a afirmat Daea.
Ministrul agriculturii susține că „sunt pași făcuți până acum, vor fi și alții, în așa fel încât anul viitor să ne găsească cu o structură funcțională și să dezvoltăm cercetarea în domeniu, astfel încât România să nu fie dependentă de semințele din import”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nicușor Dan anunță că Piața Constituției va fi blocată și marți, pentru un protest la care nu participă nimeni

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Prof. Avram Fițiu: Supermarketul, ”a treia Romă” consumeristă, la groapa istoriei? Putem abandona Supermarketul, ca ”religie consumeristă”?

Răzvan Constantinescu: CUM CREEZI O CRIZĂ ALIMENTARĂ ÎN ȘAPTE PAȘI?

Prof. Ilie Bădescu: Războiul împotriva oilor în lumina Sfintei Scripturi

SECREȚIE DE MUSCĂ ÎN BOMBOANELE KINDER. Europenii consumă chiar acum excrețiile unor insecte fără să știe. Bomboanele de ciocolata cu lapte de la Kinder sunt cerate cu un aditiv care se obține din rășina unei muște verzi. FOTO / VIDEO cu E904
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Agricultură
Persoane: Petre Daea
Locații: România
Subiecte: Agricultură
Organizații: Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)