Delicatesele românești n-au dispărut cu totul, mai au o șansă, dar producătorii nu reușesc să se unească pentru a-și proteja rețetele cu adevărat tradiționale.

Țineți minte, cum, pe vremuri, pe toate sticlele de vin spumant scria șampanie? De când cu intrarea în UE, nimeni nu mai îndrăznește să fure numele producătorilor din regiunea franceză, fiindcă ei s-au asociat și au omologat produsul la Comisia Europeană. Astfel, e protejat de falsuri ieftine și proaste. Ar trebui să funcționeze și la noi, dar de 5 ani, de când UE oferă protecție numelui de magiun de Topoloveni, piață a fost invadată de falsuri, iar producătorul autentic se războiește cu concurență neloială prin tribunale.

Când doi se ceartă, al treilea câștiga - și cumpărătorul pierde. De pildă, cârnatul "de Pleșcoi" îl fac multe fabrici din carne mai ieftină decât cea de oaie și ne vând nouă doar numele. "Cârnați de Pleșcoi face fiecare fabrică din România, după rețeta proprie”, spune Sorin Minea.

Domnul Papuc din Pleșcoi e printre cei care știe să-i facă după rețeta tradițională. Dar, ce folos. Denumirea "de Pleșcoi" n-are nici o protecție. Îi fac concurență marile fabrici, la preț de dumping. Noi găsim în magazine orice, numai cârnat de la Pleșcoi nu. Delicatesele lui Papuc sunt cu adevărat o raritate. A moștenit meșteșugul din familie. Face cârnați din carne de vită și oaie.

Oi de Buzău nu prea mai sunt - dacă era și oaia locală, cârnatul de Pleșcoi ar fi putut obține medalionul roșu, cu denumire de origine protejată. Distribuie în restaurante din București, inclusiv în duty free-ul de la Aeroportul "Henri Coandă". Mai are un pic și e pe pierdere. Nu ne miră, la el, procesul de fabricație durează. Iar când e vorba de aromă de fum, nu se înțelege cu asociații. Fiindcă el vrea să afume cu lemn și n-are încredere că în cuptorul electric, asociații lui nu vor băga și arome sintetice. Ar putea ruina rețetă și ar putea să-i facă o concurență neloială, fiindcă la cuptorul electric afumatul e mai rapid. Dar gustul se schimbă.

Omul își iubește afacerea. După sunet își dă seama când cârnații au stat destul la afumat. Ca să se îmbibe cu aromă de fag, cârnații de Pleșcoi trebuie presați de patru ori, manual, cu vergeaua de lemn. Condimente sunt doar ardei iute și usturoi, mațul e de oaie.

Într-un bistro din București, Matei oferă în meniu delicatesele lui Papuc de la Pleșcoi. Dar când a încercat să îi distribuie în hypermarketuri, a avut probleme cu plata care s-a făcut chiar la un an. O asociație puternică de producători - cu omologare europeană a calității -altfel ar negocia cu corporațiile de retail.

Primul produs românesc care a spart gura târgului cu omologare UE a fost Magiunul de Topoloveni, în 2011, în urma unor studii care au dovedit în fața Comisiei Europene că are calitățile nutritive cu care se laudă, fiindcă e făcut numai din prune proaspete. Fără zahăr sau alte eufemisme care înlocuiesc conservantul, fără gelatină, coloranți sau arome. Rețeta magiunului monoingredient din Topoloveni e atestată de vreo 100 de ani.

Iar noi, cumpărătorii suntem astfel siguri că nu am căzut în capcana vreunui producător care face altceva mai prost, cu același nume. Pentru noi n-a prea contat. Mulți au crezut că medalionul albastru cu IGP înseamnă Inspectoratul General de Poliție. Totuși, ne-a plăcut magiunul, și după ce femeia și-a promovat cum a știut ea mai bine marfa, a apărut și concurența. Magazinele s-au umplut de borcane de magiun făcut din pastă de prune importată, cu adaos de zahăr și alte ingrediente, care mai de care, unele cu etichetă asemănătoare.

Bibiaba Stanciulov, producătoarea magiunului, spune că "e ca și cum mie cineva îmi fură buletinul și face credit cu buletinul meu”. A cerut autorităților să-I apere IGP-ul. Au trimis-o însă să se judece, iar acum are 7 procese din care deja a câștigat 5, inclusiv cu un lanț de supermarketuri.

Apoi, vreme de 2 ani a plătit amenzi la Protecția Consumatorului, că nu avea pe borcane sigla cu produs tradițional, deși IGP-ul European e o recunoaștere superioară care implică tradiția. Practic a luat amenzi că nu prezenta diploma de Bac, deși absolvise facultatea.

Acum ANPC și-a reparat greșeala și nu o mai amendează. 

Sorin Minea îi confirmă spusele: standardele "au fost respectate doar de proști, cei deștepți nu le-au respectat nici măcar o clipă”.

El însuși se consideră unul din proștii care au respectat rețeta salamului de Sibiu, care abia de anul acesta este produs cu Indicație Geografică Protejată. Până acum însă, unii producători au imitat până și învelișul cu mucegai al Salamului de Sibiu, vopsindu-l sau dându-l prin faină de orez. Dar mucegaiul de fapt dă gust salamului.

Acum, doar cinci fabrici care s-au asociat să-și protejeze rețeta mai pot denumi produsul lor Salam de Sibiu. Sunt fabricile care au făcut salamul în ultimii 20 de ani. Aria protejată a fost delimitată pe 7 județe: Prahova, Brașov, Sibiu, Bacău, Călărași, București și Covasna. În ultimele două județe nu face nimeni salamul acesta, dar au fost incluse în zonă geografică protejată pentru că erau în drum spre Călărași și Bacău. Oricine vrea să producă același lucru cu același nume e liber să o facă, dar, trebuie să intre în asociația salamului de Sibiu și să aibă fabrica în zona delimitată, potrivit protv.ro.

Nouă ne convine. Și vom căuta în magazine bulina roșie sau albastră, care atestă că alimentul a fost verificat și certificate și din punct de vedere al calității, nu doar al curățeniei. Problema e că deocamdată sunt doar trei. Mai e o problemă, majoritatea producătorilor cinstiți sunt mici. Fără bani de marketing, nu sunt în stare să-și promoveze marfa. Noi nici nu aflăm de ei. Culmea e că UE oferă bani pentru așa ceva, însă doar asociațiilor care fac bunătăți cu denumire protejată.

Am vrut să mâncăm românește, am vrut tradițional, brusc toată mâncarea a devenit tradițională, am vrut telemea de Sibiu, ne vinde oricine ce vrea. Suntem într-o continuă luptă împotriva falsurilor, și e momentul să învățăm, să nu ne mai lăsăm înșelați de marketingul agresiv și mincinos al industriei.